Susan Rice: "Excludem un coordonator civil în Afganistan"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Susan Rice rămâne fermă în ceea ce priveşte politica în Afganistan

Statele Unite nu sunt pentru moment în favoarea instalării în Afganistan a unui coordonator civil pentru a sprijini Guvernul, a declarat miercuri ambasadoarea americană la ONU, Susan Rice, aparent în contradicţie cu poziţia Departamentului de Stat, relatează AFP.

"Nu este vorba despre o propunere americană", a precizat ea.

Recunoscând "necesitatea şi urgenţa" unei mai bune coordonări între componentele militare şi cele civile ale efortului internaţional din Afganistan, Rice a afirmat că autorităţile de la Washington nu pledează pentru moment pentru crearea unui astfel de funcţii.

Această coordonare "este în prezent în competenţa MANUA" (Misiunea de asistenţă ONU în Afganistan), a spus ea.

"Am putea să luăm măsuri alături de partenerii noştri din cadrul NATO şi ISAF pentru a consolida capacitatea MANUA în acest sens, inclusiv prin posibila consolidare a sprijinului între ţările care contribuie la NATO şi la ISAF, dar nu pledăm pentru moment pentru nominalizarea unui înalt reprezentant", a precizat diplomatul.

Mai citiţi şi:

Cei 30.000 de militari suplimentari din SUA vor ajunge în Afganistan în doua-trei săptămâni

Gordon Brown exclude retragerea trupelor din Afganistan până în 2011

Cine trimite carne de tun în Afganistan

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ian Kelly, a declarat marţi contrariul, şi anume că Statele Unite sunt în favoarea instalării în Afganistan a unui "coordonator civil" pentru "a sprijini" Guvernul Karzai.

"Este vorba despre coordonarea resurselor civile, pentru dezvoltare şi de alt tip între partenerii internaţionali. Este vorba despre a contribui la dezvoltarea capacităţii de acţiune a Guvernului afgan", a explicat Kelly.

"Ţinând cont de efortul internaţional disparat, toţi oficialii (din cadrul administraţiei Obama consideră că este o idee bună să fie cineva coordonator", a adăugat el.

Cotidianul britanic The Guardian a publicat luni pe site-ul său un astfel de proiect pe care l-a descris drept "o tentativă americană de a-l evita (pe preşedintele afgan Hamid) Karzai".

Kelly a dezminţit această informaţie, subliniind că aceasta "nu este (...) nici o tentativă de a concura sau de a evita Guvernul afgan".

Afirmând că NATO ar fi asociat acestui plan, purtătorul de cuvânt nu a confirmat informaţia publicată de The Guardian potrivit căreia proiectul unui astfel de "coordonator" ar fi propus de Richard Holbrooke, emisarul american pentru Afganistan şi Pakistan.

Potrivit publicaţiei britanice, Holbrooke ar fi încercat, fără succes, să-i convingă pe europeni să aprobe această idee cu ocazia unui turneu recent.

Un oficial american a declarat marţi sub acoperirea anonimatului că ideea de a impune un coordonator civil la Kabul ar fi "pe cale să prindă elan" în cele 43 de ţări implicate în război.

Comunitatea internaţională dispune în principiu de un reprezentant civil în Afganistan, norvegianul Kai Eide, reprezentantul special al secretarului general al ONU, Ban ki-Moon, şi comandant al MANUA.

Mai multe pentru tine:
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Aniversarea de 55 de ani a Reginei Rania a Iordaniei! Un nou portret a fost lansat, iar familia i-a făcut urări deosebite
Cutremur grav în estul Afganistanului: Peste 20 de morți și peste 115 răniți. Zonele afectate sunt izolate și greu accesibile
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”