Şapte lucruri pe care nu le-aţi ştiut despre războiul împotriva terorismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi jurnalişti americani, autori ai cărţii „Counterstrike: The Untold Story of America’s Campaign against Al Qaeda”, dezvăluie pentru Foreign Policy câteva dintre ideile şi impulsurile liderilor americani imediat după atentatele de la 11 septembrie. De la negocieri cu Bin Laden şi până la atacarea Meccăi.

1. Bush a încercat să negocieze cu Al-Qaida

Deşi jurase că nu va negocia niciodată cu teroriştii, administraţia George W.Bush a făcut în mare secret eforturi pentru a deschide un canal de comunicare cu Osama bin Laden şi conducerea Al-Qaida. Imediat după atentatele de la 11 septembrie, stafful de securitate naţională al lui Bush a încercat să trimită un mesaj privat lui Bin Laden prin intermediul partenerilor de afaceri ai familiei acestuia şi chiar al câtorva rude ale liderului terorist. Bin Laden însă n-a răspuns americanilor iar operaţiunea a fost suspendată, povesteşte un ofiţer din serviciile secrete implicat în acest proces.

2. FBI şi CIA s-au încurcat reciproc

Imediat după atentatele de la World Trade Center, cele două agenţii de informaţii americane s-au întrecut  în producerea celor mai cuprinzătoare rapoarte privind posibilitatea unor noi atentate teroriste. La începutul lui 2002 vorbeau despre accelerarea pregătirilor pentru o „nuntă” majoră, un nume de cod pentru un atentat major. Preşedintele Bush a fost exasperat de rapoartele contradictorii în legătură cu acest fapt şi le-a cerut celor două agenţii să lucreze împreună. Până la urmă ameninţarea s-a dovedit a fi total exagerată, fiind vorba despre o simplă nuntă între doi tineri pakistano-americani.

3. Ameninţarea cu bombardarea Meccăi

Frica de noi atentate teroriste după 9/11 a adus pe masa administraţiei americane şi  cele mai nebuneşti idei de a apăra ţara. Unii oficiali au propus astfel ca SUA să ameninţe oficial că va bombarda oraşul sfânt din Arabia Saudită, dacă Al-Qaida va mai lovi odată America. Ideea a fost respinsă.

4.    Raidul SEAL din Iran care n-a mai avut loc

Atunci când forţele americane au înlăturat guvernul taliban din Afganistan, un grup de terorişti printre care şi Saad bin Laden, fiul liderului Al-Qaida, a fugit în nordul Iranului. Ei au fost ţinuţi în domiciliu forţat de iranieni, dar americanii plănuiau o operaţiune specială cu puşcaşi marini care să se strecoare la ţărm cu ajutorul unor mini-submarine şi să-i captureze pe liderii Al-Qaida.  Chiar dacă au executat două simulări ale operaţiunii într-o altă locaţie, până la urmă Richard Myers, şeful Statului major interarme, a respins misiunea ca fiind prea riscantă logistic şi politic. 

5.    Acumularea de „munţi” de informaţii şi probe

Comandourile secrete americane su executat zeci de mii de raiduri în deceniul de după 11 septembrie. S-au înfiinţat centre pentru trierea şi stocarea materialelor confiscate de la terorişti şi insurgenţi. Peste două milioane de documente şi fişiere electronice au fost clasificate şi arhivate. Dar dat fiind volumul covârşitor de informaţie, doar 10% din ea a fost analizată până în prezent.

6. Jihadul antiterorist

Cum Internetul era deja un teren fertil pentru recrutarea de noi membri, strângerea de fonduri şi planificarea de atacuri de către organizaţiile teroriste, SUA şi-au intensificat după 11 septembrie eforturile de a infiltra reţelele militante şi de a semăna confuzie în interiorul acestora prin plasarea de mesaje proprii sub sigla Al-Qaida.

7. Ideea de a ucide mulahii şi finanţatorii

Oficialii americani anti-terorism au realizat că cel mai bun mod de a împiedica noi atentate teroriste este să loveşti reţeaua în puncte cheie. Această strategie implică neutralizarea finanţatorilor, responsabililor pentru logistică şi a liderilor religioşi care-şi dau binecuvântarea pentru astfel de atacuri. „Dacă un mullah, lider religios, al unei astfel de reţele teroriste este ucis, potenţialele atentate sinucigaşe vor fi amânate până la înlocuirea sa”, explică un oficial militar american.   

Mai multe pentru tine:
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Ministrul de Externe s-a întâlnit cu şefii de misiune ai statelor UE acreditaţi la Bucureşti. Ce a spus Oana Ţoiu despre consolidarea securităţii pe Flancul Estic
Regele care n-a reușit să-și consume noaptea nunții a devenit marea rușine de la Palat. De ce și-a respins regina timp de șapte ani
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți