Reguli anapoda în UE cu privire la străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Danemarca bate încă o dată recordurile europene în materie de înăsprire a politicilor privitoare la străini.

Într-un basm al lui Andersen, trei fraţi peţesc o prinţesă. Primul e citit şi instruit, al doilea e agil şi îndematic. Cel de-al treilea habar n-are de cărţi şi nu-i priceput la nimic, dar el cucereşte inima prinţesei şi o jumătate de regat. Morala poveştii: natura umană are întâietate, iar dragostea nu ţine cont de instruire sau pricepere. Calităţile ce primează sunt altele.

Ce-ar face însă azi prinţesa, dacă ar trebui să aducă în Europa un astfel de „consort"? Cu noile sale reguli legate de întregirea familiei, Danemarca bate încă o dată recordurile europene în materie de înăsprire a politicilor privitoare la străini. Spre marea bucurie a partidului Popular danez, care a contribuit la severitatea acestor reguli. Popularii s-au înţeles cu guvernul pentru a-i obliga pe toţi străinii, indiferent de vârstă, să obţină un anumit punctaj înainte de a avea dreptul la întregirea familiei, în Danemarca.

Şi în Germania trebuie îndeplinite anumite criterii - de resurse, de vârstă sau lingvistice. În Marea Britanie trebuie să cunoşti engleza, să dispui de mijloace de întreţinere, de o locuinţă şi să ai mai mult de 21 de ani. Statul nu se ocupă de „calificarea" umană.

În schimb, în Danemarca trebuie să colecţionezi puncte. Astfel, punctezi doar dacă ai absolvit o universitate de top, dacă ai avut un job interesant sau dacă vorbeşti engleza, franceza, germana sau spaniola.Din start, exigenţa privind stăpânirea limbii străine reflectă o ordine mondială sub presiune. Mâine, Danemarca ar putea fi mai interesată să primească imigranţi cu cunoştinţe solide de limba chineză.

În directiva europeană asupra dreptului la sejur, fundamentul întregirii familiei în UE, nu se pomenşte că trebuie primiţi doar imigranţi instruiţi şi poligloţi. Din contra, directiva interzice explicit orice discriminare legată de „sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie, opiniii politice, avere, naştere, handicap, vârstă".Cum va reacţiona oare Danemarca, dacă, într-o zi, unui danez îi va fi refuzat dreptul la sejur pentru că nu are doctorat şi nici nu vorbeşte limbi străine?

„Jyllands-Posten" (Danemarca) 10 noiembrie 2010

Mai multe pentru tine:
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Bărbat înjunghiat mortal la Cernavodă. Sindicatul Europol: „De ce oricine poate umbla cu un cuțit prin România fără ca Poliția să poată interveni?”
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Olguța Vasilescu, critici dure la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu poți să ameninți că îți iei jucăriile și pleci dacă nu se face doar cum vrei tu”
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”