O pilulă amară

Mervyn King, guvernatorul Băncii Angliei, a spus că oricare dintre candidaţi va avea ghinionul să fie ales va fi apoi expulzat de la putere timp de cel puţin 25 de ani, din cauza austerităţii pe care va trebui să o impună populaţiei britanice.

Cel mai şocant lucru la dezbaterile candidaţilor a fost totala desprindere de realitate a argumentelor politice privind economia şi deficitul. Toţi cei trei lideri au recunoscut vremurile şi deciziile dificile care ne aşteaptă, dar, în loc să spună clar şi cu detalii ce ar face pentru a ţine deficitul sub control, ei s-au concentrat mai mult pe ce nu ar face. Nimeni nu a îndrăznit să spună lucrurilor pe nume.

Două lucruri sunt clare: impozitele şi taxele vor fi majorate, iar cheltuielile - reduse. Nu ar fi înţelept ca liderii politici să vină cu promisiuni ce nu pot fi îndeplinite. Nu pot decât să dezamăgească.

Ca să ne facem idee despre ce ne aşteaptă, nu trebuie să privim prea departe. În schimbul ajutorului financiar de la FMI şi de la UE, Grecia e pe cale să accepte reduceri ce se ridică la 10% din PIB. În Portugalia, practic, toate cheltuielile pentru infrastructură au fost suspendate. Iar în Spania şi în Irlanda, şomajul a atins cote comparabile cu cele din Marea Depresiune.

Ca şi alte economii avansate, Marea Britanie are o bază mare şi relativ robustă de investitori care plătesc taxe, ceea ce permite ţării să inspire un grad mai mare de încredere pe pieţele financiare. Dar creditorii nu ne vor susţine pentru mult timp dacă nu ne luăm medicamentele aşa cum ne sunt prescrise.

În unele privinţe, scara problemei este mai mare decât în Grecia, Portugalia, Spania sau Italia, deoarece, ca proporţie din PIB, sectorul nostru public e mai mare. Ideea că, dacă avem propria noastră monedă, putem scăpa ca prin minune de ajustări e o iluzie. Devalorizarea şi posibilitatea de a tipări bani ne protejează într-o anumită măsură, dar nu ne scutesc de corecţiile dureroase care sunt necesare.