Lansarea volumului „Războiul ruso-georgian. Reacţiile decidenţilor în timpul crizei” la Iaşi
0Iulian Chifu, directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning, şi-a lansat vineri la Iaşi cartea „Războiul ruso-georgian. Reacţiile decidenţilor în timpul crizei“. Evenimentul a fost precedat de o conferinţă în Aula Universităţii „Petre Andrei“, unde le-a prezentat studenţilor şi masteranzilor de la Relaţii Internaţionale modul în care se iau deciziile la nivelul Uniunii Europene.
În cadrul lansării, Iulian Chifu a prezentat şi rezultatele unui sondaj
de opinie cu privire la percepţia românilor asupra Uniunii Europene.
„Este o evaluare generică a Uniunii Europene. 73% din români au o
părere pozitivă despre UE, pe locul doi fiind Statele Unite ale Americii, iar
pe a treia poziţie Republica Moldova. De altfel, 82% dintre români au o părere
bună despre europeni, 75% despre americani, iar 73% despre moldoveni“, a
susţinut Chifu. La conferinţă au mai participat profesorul universitar Cornel
Codiţă şi Teodor Meleşcanu, fost ministru al Apărării în perioada 2007-2008.
Meleşcanu a explicat modul în care România ar putea ajunge la acelaşi nivel cu
celelate state membre ale UE. „Toată lumea vorbeşte despre accesarea fondurilor
europene, dar toţi fac prea puţin în acest sens. Miza are o valoare de 30 de
miliarde de euro. Anual, 5 miliarde de euro pot merge la IMM-uri. Este o mare
şansă a noastră pentru a reuşi o creştere economică. Dacă avem o creştere de
7.10% din PIB, în cel mult 10 ani eliminăm diferenţa dintre România şi
celelalte state care au aderat înaintea noastră la UE“, susţine fostul ministru de Externe.