Lagărul refugiaţilor uitaţi din Malta

Arhipelagul Malta este, după Lampedusa, Italia, destinaţia privilegiată pentru sute de africani care fug de luptele din Libia. Dar aici, Europa se prezintă sub forma unui hangar insalubru unde migranţii sunt îndesaţi în speranţa obţinerii unui improbabil azil politic. Reportaj.

Preluare din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Închişi în centre de detenţie la sosirea lor, exilaţii identificaţi drept "vulnerabili" au fost repartizaţi în centre de găzduire deschise. Unul dintre acestea este rezervat familiilor. Locul se numeşte Hal Far şi se află la capătul unei linii de autobuze, departe de magazine şi de casele localnicilor, aproape de pistele unui aeroport abandonat. Vreo treizeci de familii sunt adunate acolo, aşteptând protecţia internaţională. Adesea umed, aerul este sufocant în timpul verii şi glacial în timpul iernii.

Plecat din Tripoli cu soţia sa şi cu fiul său de şaisprezece luni, Dawit, un etiopian de 35 de ani, face parte dintre bieţii locuitori ai hangarului."Mulţumesc autorităţilor malteze care mi-au salvat barca de la naufragiu şi care ne găzduiesc", spune el în introducere. "Dar trebuie să mărturisesc că acest loc este îngrozitor, cu adevărat îngrozitor. Suntem somalezi, etiopieni, eritreeni şi câţiva ghanezi şi algerieni. Aici sunt doar familii, cu copii. Cel mai mic are o lună şi jumătate. Este şi o femeie care a născut la sosire. Ei au scos-o din centrul de detenţie şi după ce s-a născut copilul au băgat-o înapoi".

Dezastru umanitar

"Toată lumea este epuizată, continuă acesta. Şi unde ne-au pus? În acest hangar, unde totul este murdar şi periculos. Nu avem nici lumină: sunt doar două neoane pentru toţi, şi nimic în corturi. Suprafeţele sunt unsuroase, canalizările sunt defecte, şobolanii aleargă peste tot. Toate acestea sunt toxice. Bebeluşii îşi duc mâna la gură, la ochi, au infecţii, sunt bolnavi. Noi trebuie să-i ducem tot timpul la spital. Am văzut un medic italian plângând când i-a îngrijit. Ultima oară când a trebuit să merg să iau medicamente pentru fiul meu la farmacie, a trebuit să plătesc 39 de euro. Această situaţie nu poate dura. În plus vine vara. Cu căldura, va fi insuportabil. Suntem recunoscători, dar acest loc nu este făcut pentru fiinţe umane".

Dawit o spune din nou, el nu avea intenţia să vină în Europa. Profesor de engleză, el a fost forţat să plece pentru a scăpa de lupte, dar şi de violenţele faţă de africanii sub-saharieni. Printre capii de familie care suferă aceeaşi soartă ca şi el, un student la medicină, un inginer informatician şi un traducător. Unii îşi părăsiseră ţara lor de origine din cauza persecuţiilor şi chiar obţinuseră statutul de refugiat. Toţi aveau proiecte de viitor în Libia. Şi toţi au trecut pe lângă moarte în timpul călătoriei lor peste Mediterana. (...)

Versiunea integrală a articolului, pe site-ul Presseurop.eu/ro.