Eurodeputaţii vor renunţa la angajarea rudelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European a votat în favoarea unui acord de încetare a angajării de către eurodeputaţi a soţilor şi soţiilor, în birourile proprii. Interdicţia a fost propusă de parlamentarul

Parlamentul European a votat în favoarea unui acord de încetare a angajării de către eurodeputaţi a soţilor şi soţiilor, în birourile proprii. Interdicţia a fost propusă de parlamentarul german Ingeborg Graessle, care a spus că în momentul de faţă "există un conflict grav de interese".

Deputatul britanic Diana Wallis, al cărei soţ lucrează în biroul său de la PE, s-a declarat "dezamăgită" de rezultatul votului. "Face treabă bună. Întotdeauna am lucrat împreună. Politica este copilul nostru", a spus ea.
Un alt deputat britanic, Gary Titley, spune că soţia sa, Charo, îi este secretară, iar salariul ei este la nivelul celor practicate de Partidul Laburist.

"Îmi aduce toate documentele acasă vinerea şi lucrează de acasă atunci când am nevoie ca ea să lucreze de acasă", spune el.

Propunerea de interzicere a practicii a primit 477 de voturi pentru şi 149 împotrivă. Rezultatul votului nu este obligatoriu din punct de vedere legal, dar ar putea fi adoptat în regulamentul interior al PE. O decizie finală va fi luată de Biroul PE.

"Tradiţii politice diferite"

Deşi nu se ştie exact câţi dintre deputaţi şi-au angajat membrii familiilor, practica este obişnuită printre parlamentarii britanici, transmite BBC.

Ideea de a a plăti salariu unui membru al familiei este însă inacceptabilă pentru politicienii germani, iar situaţia este în general evitată de către cei din ţările nordice şi din noile state membre, potrivit BBC.
"Germanii nu au făcut niciodată acest lucru, şi nici austriecii. Noi ne dăm seama că publicul şi presa au o opinie foarte clară în această privinţă", a declarat Graessle. Ea crede că angajarea membrilor familiei ar putea încuraja ideea că fondurile publice nu sunt corect gestionate.