Cel mai tânăr colonel al Papei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comanda celebrelor Gărzi elveţiene ale Vaticanului a fost preluată de ieri de Daniel Rudolf Anrig, 36 de ani, fost comandant al poliţiei cantonului elveţian Glarona. Nominalizarea

Comanda celebrelor Gărzi elveţiene ale Vaticanului a fost preluată de ieri de Daniel Rudolf Anrig, 36 de ani, fost comandant al poliţiei cantonului elveţian Glarona.

Nominalizarea acestuia este fructul consultărilor care s-au întins pe mai multe luni între autorităţile elveţiene şi Sfântul Scaun. Anrig, care se va prezenta la post la începutul lunii decembrie, a primit imediat gradul de colonel, devenind astfel cel mai tânăr comandant al celei mai mici armate din lume. Membrii acesteia (în număr de 110) sunt supranumiţi "îngeri păzitori" de către Suveranul Pontif.

Aparatul de securitate a fost modernizat

Alegerea lui Anrig ilustrează tendinţa Papei Benedict al XVI-lea de a privilegia oamenii foarte tineri, dar şi bine pregătiţi pentru funcţiile cu responsabilităţi deosebite în statul pontifical.

Sosirea unui comandant tânăr în fruntea Gărzilor Vaticanului coincide cu modernizarea, la cerinţa Papei, a tot ceea ce înseamnă sectorul siguranţă. Deşi Vaticanul, cu cei 800 de locuitori ai săi (dintre care doar 476 au cetăţenie vaticană), este unul dintre cele mai liniştite state din lume, în realitate el rămâne un potenţial obiectiv pentru terorişti.

Astfel, recent, Jandarmeria Vaticanului a fost dotată cu un Grup de intervenţie rapidă, pregătit pentru cazuri de atac sau de atentate, inclusiv bacteriologice. Iar cei 0,44 kilometri pătraţi ai statului pontifical sunt, mai nou, supravegheaţi de un sistem de videocamere de ultimă generaţie.

La fel, membrii Jandarmeriei au început să fie trimişi "la specializare" în diverse stagii profesionale, în timp ce criteriile psihocomportamentale de admitere s-au înăsprit.

Mai multe pentru tine:
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Ministrul de Externe s-a întâlnit cu şefii de misiune ai statelor UE acreditaţi la Bucureşti. Ce a spus Oana Ţoiu despre consolidarea securităţii pe Flancul Estic
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”