Ibiza: Beat mort, un român şi-a înjunghiat partenerul de beţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român a fost arestat după ce a încercat să omoare un compatriot în campingul Los Pinos din Cala Llonga (Ibiza). Surse din cadrul Gărzii Civile au declarat că Marius G. (25 de ani) a băut

Un român a fost arestat după ce a încercat să omoare un compatriot în campingul Los Pinos din Cala Llonga (Ibiza).

Surse din cadrul Gărzii Civile au declarat că Marius G. (25 de ani) a băut săptămâna trecută timp de 12 ore împreună cu un prieten în vârstă de 31 de ani. La un moment dat, cei doi s-au luat la bătaie.

Fratele lui Marius, care era de faţă, s-a ales cu leziuni uşoare, în timp ce încerca să aplaneze conflictul. Marius l-a înjunghiat pe amicul său cu un cuţit în zona abdominală, după care a fugit.

Fratele său a solicitat o ambulanţă, care a transportat victima la spital. Românul a fost operat de urgenţă, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol.

Cadrele medicale au chemat agenţii Gărzii Civile, care au deschis o anchetă pentru identificarea agresorului. După câteva ore, Marius a fost găsit în boscheţii din apropierea campingului.

El era beat-mort şi cu hainele pline de sânge. Judecătorii au hotărât ca agresorul să rămână în stare de arest preventiv, cu posibilitatea de a fi eliberat pe cauţiune în schimbul sumei de 3.000 de euro.

Medicii au declarat că victima va putea fi interogată de poliţişti în curând.