VIDEO FOTO Aglomeraţie la sejururi galactice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO FOTO Aglomeraţie la sejururi galactice

Primul hotel din spaţiu va fi inaugurat în 2012. Sute de persoane sunt interesate să-şi rezerve deja un bilet. Un weekend într-o capsulă care călătoreşte în spaţiu cu o viteză de 30.000 de kilometri la oră, la 450 de kilometri deasupra Terrei, va costa aproximativ 3 milioane de euro.

Citiţi şi:


Arhitecţii companiei The Galactic Suite Space Resort din Barcelona pregătesc un proiect care va revoluţiona turismul. Ei au declarat pentru „The Daily Telegraph“ că lucrează pentru a pune bazele unei noi nişe în industria turismului, nişă care se va bucura de un succes enorm în viitor: călătoriile în spaţiu. În acest sens, arhitecţii pregătesc inaugurarea primului hotel din spaţiu care îşi va deschide trapele în doi ani.

Un sejur la viitorul hotel galactic va costa aproximativ 3 milioane de euro, sumă în care este prevăzută şi pregătirea viitorilor turişti - un stagiu pe o insulă tropicală care va dura opt săptămâni.

Ocolul Pământului, în 80 de minute

În timpul ineditei aventuri, turiştii spaţiali vor putea vedea soarele răsărind de 15 ori şi vor înconjura Pământul de nu mai puţin de 54 de ori, adică la fiecare 80 de minute petrecute la o distanţă de 450 de kilometri deasupra Terrei. Mai mult, ei vor putea testa pe propria piele cum e să fii „Omul Păianjen“ deoarece vor purta costume dintr-un material special care le va permite să se agaţe de pereţii capsulei în care vor fi cazaţi.

Ca dovadă că industria spaţială este la numai câţiva ani distanţă, inginerii de la Spaceport America, din New Mexico, au construit primul dispozitiv din lume capabil să realizeze transportul de persoane în spaţiu. De acesta se va folosi firma de turism Virgin Galactic care va propulsa pasagerii în spaţiul suborbital contra sumei de 135.000 de euro per călătorie. Cursa de pe Pământ până la hotel va dura o zi şi jumătate.



Miliardarul anonim

Galactic Suite Ltd., înfiinţată în 2007, va dispune iniţial de o singură capsulă în care vor putea fi găzduiţi patru turişti şi doi astronauţi-piloţi. Asta pentru a nu le crea călătorilor impresia că au fost abandonaţi. „După trei zile petrecute în hotelul-capsulă, turiştii vor fi preluaţi de racheta care-i va transporta înapoi pe Pământ“, explică directorul hotelului, Xavier Claramunt.

Chiar dacă mulţi se îndoiesc de succesul proiectului, peste 200 de persoane s-au arătat interesate de un sejur, iar 43 au confirmat deja rezervările. În spatele proiectului se află un miliardar anonim care a alocat proiectului peste două miliarde de euro.