Mesele festive menţin unitatea

„Ritualurile creează familia”, susţin psihologii, iar mesele în sânul familiei delimitează conturul acesteia. Mesele festive, aniversările şi întâlnirile sunt cele care fac o familie să existe, susţin sociologii.

Crăciunul este o sărbătoare a familiei, chiar şi pentru cei care nu sunt credincioşi practicanţi. “Este o modalitate de a sacraliza familia, explică Martyne Perott, sociolog.

Sărbătorirea în familie corespunde unei nevoi profunde, legate de copil, deoarece Crăciunul a devenit o sărbătoare a copilăriei. Iar familia continuă să se adune în jurul copiilor, situaţi din ce în ce mai mult în centrul acesteia”, consideră specialista franceză.

“Faţă de acum 20 de ani, ritualurile sunt mai puţin rigide şi mai puţin structurate”, susţine Judith Leroy, autoarea unei lucrări referitoare la obiceiurile meselor în familie.

Există în continuare „personaje-cheie” în familie care delimitează membrii care vor lua parte la mesele festive. În general sunt bunicii, însă pe măsură ce aceştia îmbătrânesc, nepoţii se căsătoresc, familia creşte, ritualurile se pierd. Ceea ce poate genera o anume tristeţe şi gelozie – spre exemplu când tinerii se căsătoresc şi îşi petrec sărbătorile în sânul noilor familii.

Când bunicii nu mai au puterea să organizeze mesele de sărbători, apare o anumită stare de depresie, explică psihologul Marie Chain.

“Este o situaţie greu de acceptat: (bunicii-n.r.) au sentimentul că au îmbătrânit, că îşi pierd puterea şi capacitatea lor de „organiza familia”, explică Marie Chain. Când copiii lor decid să petreacă sărbătorile de iarnă în altă parte (cu prietenii, spre exemplu), bunicii trăiesc un “vid insuportabil”.

În spatele fiecărei reuniuni plictisitoare stă, de fapt, forţa unei familii unite, dar şi încrederea fiecăruia dintre noi în forţele proprii.

De fiecare dată când unchii, mătuşile, părinţii, copiii sau bunicii se reunesc, marchează câte o bornă în lungul drum al istoriei unei familii.

Dacă o reuniune oarecare, între prieteni, este doar o metodă de petrecere plăcută a timpului, o reuniune de familie capătă alte valenţe, explică psihologii. Anne Parcoud, psiholog şi specialist în terapii familiale, susţine că “aniversările şi reuniunile sunt momente esenţiale în care membrii unei familii îşi reafirmă ataşamentul faţă de grup”.

Întâlnirile permit fiecăruia să se raporteze la ceilalţi şi să-şi regăsească un loc special, perfect individualizat în sânul familiei. Acest lucru este esenţial, explică Regine Sirota, cercetător la Institutul naţional de cercetări pedagogice din Franţa (INRP).

Legăturile din interiorul grupului

”De-a lungul vieţii, fiecare are nevoie să se simtă ca o persoană unică, asigurându-se totodată de soliditatea legăturilor sale cu grupul din care face parte”.

Fiecare dintre noi păstrăm amintirea unei rude tocmai datorită particularităţilor unice ale acesteia - fie o mătuşă care făcea o dulceaţă senzaţională, fie un unchi fost pilot de avion care la fiecare întâlnire din familie povestea întâmplări uluitoare din vremea războiului, fie un bunic care de fiecare dată îi binedispunea pe toţi cu bancurile lui.

“Toate aceste reuniuni dau fiecărui membru al familiei un loc aparte în memoria grupului din care face parte şi în cele din urmă individualizează fiecare familie în parte”, explică Regine Sirota. Sigur, o după-amiază petrecută la un film sau la un spectacol de teatru poate părea mai tentantă decât o reîntâlnire cu “menajeria de rude”.

Unii mai ciudaţi decât alţii, unii mai prietenoşi, alţii mai ursuzi, unii ostili, alţii indiferenţi, cu toţii sunt în cele din urmă parte a unei singure familii. Fiecare individ, în mod inconştient, este mult mai sigur de sine atunci când este parte integrantă dintr-un grup.

Pe de altă parte, mesele festive sunt prilej de pacificare familială, de ştergere a conflictelor şi de reîmprospătare a amintirilor plăcute.

Mesele, o terapie de grup

Chiar dacă aparent reuniunile plictisitoare i se par cea mai grea corvoadă, în subconştient acestea îi dau un sentiment de siguranţă pe care familia i-l conferă.

Faptul că trebuie să stai câteva ore în compania unei străbunici care nu aude bine şi căreia din politeţe trebuie să-i faci conversaţie sau să te întreţii cu soţia unui văr de gradul III care de fiecare dată îţi aminteşte binevoitoare că a studiat mai mult decât tine pare un coşmar.

Însă, subliniază psihologii simplul fapt că participi la astfel de reuniuni creşte gradul de încredere în sine şi în forţele proprii. Este în cele din urmă un soi de terapie de grup, în care grupul învată să supravieţuiască şi să rămână unit, iar fiecare individ din cadrul familiei învaţă să se adapteze vizavi de ceilalţi componenţi şi să se raporteze la ceilalţi în aşa fel încât să rămână integrat în grup.

Identitatea fiecărei familii este dată şi de felul în care aceasta obişnuieşte să celebreze anumite momente importante (zile de naştere, Paşte, Crăciun, Revelion etc). Unii obişnuiesc să se adune în anumite zile, alţii într-o anumită formulă, alţii obişnuiesc să prepare de fiecare dată o anume reţetă.

Fie că sunt obiceiuri religioase, respectate cu stricteţe în anumite familii, fie obiceiuri care n-au nimic în comun cu religia, toate aceste mici amănunte conferă unicitate, particularizează fiecare grup familial.

“În acest fel, cu ocazia aniversărilor şi momentelor festive, familia punctează istoria membrilor săi, aniversarea zilelor de naştere, creşterea, apariţia unor noi membri sau comemorarea altora”, explică Martine Segalen, etnolog şi autoare a unei lucrări intitulate “Rituri şi ritualuri contemporane”.

Ca un adevărat organism viu, familia trăieşte în cele din urmă ca rezultat al comuniunii “celulelor” care o alcătuiesc.