Toamna se numără cistitele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu răcirea vremii, multe femei se plâng de probleme urinare. Majoritatea acestor neplăceri sunt provocate de infecţiile tractului urinar. American Urological Association (AUA) oferă câteva sfaturi pentru femeile care suferă de astfel de probleme.

Infecţiile tractului urinar (ITU) apar ca urmare a proliferării anormale a agenţilor patogeni (în 80-90% din cazuri, agentul este bacteria Escherichia coli) în aparatul urinar. Incidenţa infecţiilor de tract urinar este mai mare în cazul femeilor, jumătate din acestea suferind cel putin o dată în timpul vieţii de o formă de ITU.

Predispoziţia pentru infecţiile de acest gen este dată de proximitatea dintre anus şi meatul urinar (orificiul extern al uretrei), care facilitează accesul în uretră a bacteriilor intestinale cu provenienţă rectală. De asemenea, uretra feminină este mai scurtă decât cea a bărbatului, facilitând astfel contaminarea vezicii urinare cu bacterii. Dintre infecţii, cistita este una dintre cele mai frecvente forme de ITU şi reprezintă o infecţie a vezicii urinare.

Neglijată şi netratată, infecţia vezicii se poate propaga ascendent pe uretre (cele două canale prin care se scurge urina către vezică) către rinichi. Infecţia debutează în general atunci când bacteriile pătrund în tractul urinar prin uretră. Bacteriile se fixează pe peretele vezicii şi se multiplică.

Toate obstacolele care împiedică golirea vezicii cresc riscul de cistită. Cistita este în general însoţită de uretrită (inflamaţia uretrei). Infecţiile urinare sunt mult mai frecvente la diabetici, la femeile tinere, în perioada de activitate sexuală, şi la gravide.

Semne şi simptome frecvente

Printre cele mai comune semne şi simptome se numără disuria (disconfort la urinat), poliuria (creşterea numărului de micţiuni zilnice), nicturia (micţiuni în timpul nopţii), incontinenţa urinară (pierderea involuntară de urină), enurezisul (incontinenţa urinară în timpul nopţii), durerile uretrale, durerile suprapubiene, durerile lombare, uneori hematurie (sânge în urină) şi apariţia febrei. Apariţia febrei şi persistenţa durerilor lombare timp de mai multe zile poate semnala existenţa unei infecţii în zona uretrală sau renală.

Cele mai importante analize

Sumarul de urină (urina recoltată într-un recipient steril, din mijlocul jetului urinar, din prima urină de dimineaţă) poate detecta piurie (leucocite în urină - puroi) sau bacteriurie (mai mult de 5 microorganisme pe câmpul de citire microscopic). Urocultura poate depista creşterea a mai mult de 100.000 de microorganisme per mililitru de urină.

Tratament

Se folosesc antibiotice pe cale orală, administrate timp de trei sau şapte zile, în funcţie de schema terapeutică. Cel mai indicat într-o primă fază este Biseptolul (Trimetoprim-sulfametoxazol). Sunt utilizate şi florochinolonele sau cefalosporinele orale, Nitrofurantoin sau alte antibiotice (Doxiciclina - timp de şapte zile sau Amoxicilina - acid clavulanic).

Afirmaţii despre cistită

Cistita apare ca urmare a nerespectării regulilor de igienă - fals. Din contră, femeile care se spală prea des cu produse iritante sau care distrug flora microbiană normală din regiunea vaginală favorizează apariţia infecţiilor urinare. Consumul de lichide previne apariţia cistitei – adevărat.

Cel mai bun remediu este tocmai creşterea cantităţii de urină evacuată. Raporturile sexuale favorizează apariţia cistitei – adevărat. Există aşa-numita „cistită din luna de miere”, provocată de raporturile sexuale. Menopauza creşte riscul – adevărat. Scăderea cantităţii de hormoni sexuali feminini - estrogen şi progesteron - reduc protecţia locală, favorizând apariţia infecţiilor.

Mai multe pentru tine:
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Estonia cere activarea articolului 4 din Tratatul NATO în urma incursiunii rusești. Este a doua oară într-o săptămână
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Persoanele care donează celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani, anunță președintele CNAS
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!