Dr. Constantin Jemna, chirurg ortoped MedLife: Provocarea mare este să ai pacienți extrem de grei, de care multă lume fuge

Cu o imprimantă 3D lângă el, pregătit să printeze piese cu ajutorul cărora să-și dea seama cum să abordeze o intervenție chirurgicală. Așa l-am întâlnit pe doctorul Constantin Jemna, unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi ortopezi din România. „Pentru că ortopedia nu e medicină, ortopedia e mecanică”, își începe el povestea.

Aflat în echipa MedLife încă din 2011, de la finalul rezidențiatului, Constantin Jemna este unul dintre puținii  medici din generația lui rămași în țară după terminarea studiilor. Deși consultă pacienți cu tot felul de traumatisme ortopedice, medicul s-a specializat în chirurgia de umăr și cot. Și a trecut deja un deceniu de la prima operație.

Alături de cei mai renumiți ortopezi

Chiar dacă nu s-a stabilit în străinătate, așa cum au făcut foștii colegi, doctorul Jemna a urmat suficiente stagii în afară încât să înțeleagă că medicina nu e o meserie pe care să o înveți doar de pe băncile școlii:

„Pune mâna și du-te și învață, du-te afară, să vezi cum se face, întreabă-i și pe alții, fă ceva, nu sta și zi că nu se poate face nimic. Noi am fost o generație foarte interesată, cel puțin pe partea de ortopedie, o generație care am mai pus mâna pe o carte, care a vrut să mai vadă și altceva față de ceea ce ți se oferea”, își amintește doctorul. 

Iar dorința lui de a evolua l-a adus în sală alături de unii dintre cei mai renumiți chirurgi români din Europa, care vin deseori și operează în Spitalul de Ortopedie și Chirurgie Plastică MedLife din București:  

„E un spital aflat la confluență, foarte mult m-am format aici văzând oameni din toate spitalele care au venit să opereze la noi - atât de la cele din București, cât și din afară. A venit o perioadă Dragoș Popescu de la Barcelona, supraspecializat pe genunchi, acum vine Marius Scarlat din Franța (spraspecializat pe umăr și cot), a venit Sorin Gabor din Franța, supraspecializat în chirurgia șoldului - sunt niște oameni extraordinari, care nu au nicio problemă să vină să facă operații în România și care nu sunt pe principiul ăsta românesc ‘eu sunt ăla care știe, domn’ profesor, șeful de secție - numai ăla știe ce e de făcut’. Nu, hai să te învăț, e ok. Lucrurile așa merg - hai fă și tu chestia aia, eu vin și te ajut. Și prin această atitudine nu doar că nu-și pierd nimic din renumele pe care-l au, dar lasă și niște lucruri în urmă, și asta este foarte interesant”, mărturisește Constantin Jemna.

„Cazurile catastrofă”

Doctorul Marius Scarlat, menționat de medicul Jemna, este singurul român al cărui nume este prezent în Campbell's Operative Orthopaedics - cea mai folosită resursă în chirurgia ortopedică. Și alături de care Constantin Jemna operează „cazurile catastrofă”, cum le numește el:  

„O proteză de umăr pe tumoră, operația făcută în străinătate acum niște ani, între timp proteza s-a degradat și a ieșit prin piele - un bărbat tânăr, foarte activ. Acum vine să-i punem proteza finală.”

Iar aceasta este doar una dintr-un lung șir de intervenții alături de medicul Scarlat. Constantin Jemna își amintește cu mare drag de o pacientă cu tumoră la umăr, pe care a operat-o în urmă cu 6 ani alături de prof. dr. Mihai Popescu și căreia a reușit acum să-i readucă zâmbetul pe buze:

„Pe vremea aceea nu se găseau protezele acestea de tumoră și s-a pus un distanțier de ciment cu care a stat 6 ani. Eu am rămas în legătură cu pacienta, iar în momentul în care distribuitorii ne-au anunțat că ar putea aduce în țară acest de tip proteză l-am și convocat pe dr. Scarlat și s-a făcut nebunia asta. E adevărat că nu joacă tenis cu proteza, după o tumoră din cauza căreia i s-au înlocuit două treimi din braț și după 7 ani de imobilitate, dar o mișcă. Ori pentru ea asta înseamnă enorm, de la o mână complet decorativă să poți acum să o dezlipești de corp - e ceva uriaș”, spune el cu mândrie.

Văzând, așadar, că posibilitățile de a veni în ajutorul pacienților sunt nenumărate, doctorul Jemna se simte frustrat de faptul că mulți dintre medicii români sunt „rămași în urmă” la capitolul intervenții dificile, mai ales când privești situația comparativ cu sistemele occidentale:  

„Astea sunt operații pe care afară le fac rezidenții. Ei nu mai știu să facă fracturi cât știu să pună proteze. În Spania, din anul III de rezidențiat în urologie faci transplant, la ei nu vine profesorul noaptea să pună grefa că atunci s-a găsit un donator. Iar în anul 4 faci deja toate cusăturile - arteră, venă și ureter”.

În schimb, în România, lucrurile stau fix invers, spune el: „Aud de multe ori rezidenți că asta nu se poate, la noi nu se face și așa mai departe. Păi tocmai, du-te tu și învață, vezi cum e în altă parte, că de la tine trebuie să pornească, tu ești cel mic.”

Iar „provocarea mare este să ai pacienți extrem de grei, de care multă lume fuge”, dezvoltă doctorul. De exemplu, foarte puțini medici acceptă implantarea protezelor de genunchi în cazul persoanelor obeze, din cauza complicațiilor care pot apărea.

„E foarte greu pentru cineva care ajunge la o anumită vârstă și greutate să mai slăbească 20 de kg. Și atunci, dacă nu le punem proteză de genunchi, ce facem, îi lăsăm să se târască sau îi punem pe toți în scaune cu rotile?! Ce e de făcut și se poate face în condiții omenești - nu am să spun niciodată nu. Deci le punem proteza dar le și explicăm că riscurile sunt mai mari și că nu o să-i țină la fel de mult ca în cazul persoanelor normoponderale. Și, deși am o listă întreagă de pacienți cărora le merge foarte bine, uneori mai apar și complicații - se tumefiază, face tromboză, îi luxează proteza”, spune cu durere în suflet dr. Jemna.

Și, pe lângă provocările sistemului - continuă medicul, aici lupta se duce și cu mentalitatea oamenilor.  În Franța, de exemplu, doar 8% din pacienți reclamă dureri după implantul unei proteze de genunchi. În România însă, procentul este mult mai mare tocmai pentru că oamenii se operează foarte târziu.

„Un om care nu-și cunoaște boala nu știe cu cine luptă. Și dacă nu știe cu cine luptă, nu o să vrea să lupte. E dramatic cu cei care sunt împinși de la spate de apropiați - de exemplu am avut un bătrân care nu a vrut să-și pună proteză. Iar când au apărut problemele, nu a mai vrut să lupte, deși acestea se puteau rezolva (și le-am rezolvat cu bine, în final). Deci trebuie să te lupți nu doar cu problema medicală, ci și cu cea psihică,” spune cu tristețe specialistul.  

O meserie clasică

Întrebat fiind de ce a ales să devină medic, doctorul Jemna spune că și-a dorit o meserie clasică. Își amintește cu mândrie de fratele bunicului său, decorat de Regele Mihai pentru merite deosebite în timpul războiului, când mergea pe front să adune răniții, prăbușindu-se de 3 ori cu avionul.

„E o meserie frumoasă, dar grea. Singurul lucru care te ține în funcțiune atunci când ai un pacient care nu a evoluat bine și s-a întâmplat ceva e că fix în aceeași zi te întâlnești cu alți doi care au mers bine. Și când pacientul îți întinde și dă cu tine mâna aia care a fost făcută chisăliță și operată, atunci îți zici hai că mai fac, că nu mă opresc. Deci sunt momente când îți vine să te lași, zici că nu se mai poate, dar apoi te aduni și continui, pentru că oamenii au nevoie”, se încurajează medicul.

Unul dintre cazurile care i-au rămas la suflet este cel al unei bunicuțe trecute de 80 de ani, căreia i-a implantat două proteze de șold și una de genunchi:

„Și la 6 zile de la operația pe genunchi m-a sunat și mi-a zis hai că am făcut fasole bătută, ia un borcan și treci pe la mine - ceea ce a însemnat că era bine. Și mi-a rămas așa, ca un fel de bunică de suflet, tare drăguță și haioasă a fost”, povestește el.

Pe lângă această apropiere de pacient, doctorul Jemna este de părere că nu poți fi un medic bun dacă nu ai capacitate de autocritică permanentă:

„Să poți întotdeauna să te gândești ce ai fi putut face mai bine, doar așa reușești să evoluezi. Ori asta, din păcate, lipsește de multe ori. Dacă-ți pierzi autocritica și orice urmă de evaluare, nu ai cum să faci progres cu așa ceva.”

Iar la MedLife, spune el, ești în permanență încurajat și sprijinit să te autodepășești:  

„E interesant pentru că poți să aduci niște oameni buni, să-i pui împreună să facă ceva. Și întotdeauna am crezut că dacă dai un model, vor veni alții și vor urma. Vor avea un etalon și la nivel de medic, și de pacient. Și eu asta văd și îmi doresc, ca într-un final să fim un reper.”

De la doctor, la soț și tată

Că doctorul Jemna își iubește meseria și o face cu pasiune este evident. Nu e însă foarte sigur că și-ar dori ca și copiii lui să urmeze acest drum pe cât de frumos, pe atât de anevoios. Căci presiunea psihică nu este ușor de dus, mai ales atunci când specializarea pe care ți-ai ales-o te pune față în față cu cazuri dintre cele mai grele. Este și unul dintre motivele pentru care atunci când ajung acasă atât el, cât și soția - medic anestezist, nu mai discută despre ce s-a întâmplat în spital și profită de timpul liber să-și reîncarce bateriile.

Apoi, o ia de la capăt. Pentru că știe că, oricât de greu ar fi un caz sau oricât de imprevizibilă i-ar fi evoluția, vin alte zece după el care îi vor readuce speranța și îi vor reaminti pentru ce se trezește în fiecare dimineață. Căci medicii buni asta fac: salvează vieți și repară oameni.