Nu rişti, nu câştigi: 5 riscuri pe care trebuie ni le asumăm măcar o dată în viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toţii avem regrete în viaţă, majoritatea fiind legate de lucrurile pe care nu le-am făcut, fie din laşitate, fie din comoditate sau delăsare. Întotdeuna putem învăţa din greşeli, aşa că nu ar trebui să dăm înapoi de la a ne asuma riscuri.

Jeff Hadenpublished, un utilizator influent pe portalul profesional LinkedIn, a publicat o listă cu riscurile pe care ar trebui să ni le asumăm măcar o singură dată, întrucât acestea se pot dovedi, de fapt, alegeri foarte înţelepte.

Cu toţii învăţăm din greşeli, iar cea mai mare parte dintre acestea sunt bazate pe lucruri pe care nu le-am făcut, întrebarea „ce ar fi fost dacă?” măcinându-ne pentru tot restul vieţii.

1. Să angajezi sau să promovezi o persoană care nu pare pregătită

După un sondaj informal la care au participat mai mulţi anteprenori, s-a descoperit că cel puţin unul din angajaţii care s-a remarcat este o persoană care reprezenta, la momentul alegerii, un risc – nu avea calificările sau experienţa necesare ori era prea tânăr şi nou în industrie. 

Motivele pentru care au riscat sunt, potrivit sondajului, detectarea unei calităţi, admiraţia pentru atitudinea, entuziasmul, inteligenţa, dorinţa de a învăţa a persoanei în cauză sau simplul sentiment că aceasta este alegerea potrivită. 

Candidaţii neobişnuiţi merită, aşadar, o şansă, pentru că există posibilitatea ca aceştia să dovedească că au mult mai multe calităţi importante decât o persoană care poate părea pregătită.

2. Să îţi ceri scuze pentru o greşeală uriaşă

Cu toţii facem greşeli, fie că este vorba de cuvinte nepotrivite pe care le rostim, acţiuni nefaste sau omisiuni. Uneori însă greşim atât de tare, încât, din cauza ruşinii, nu ne cerem scuze. În schimb, ne ascundem „faţa” şi fugim de asumarea responsabilităţii, în speranţa că sentimentul de vină va dispărea. Cu toate acestea, există situaţii în care nu ne putem ierta decât dacă ne cerem scuze persoanei faţă de care am greşit. Chiar dacă vom fi umiliţi, este foarte important să ne asumăm vina şi să reparăm relaţia pe care credeam că din cauza greşelii am pierdut-o definitiv.

3. Să îţi înfrunţi frica

În ciuda emoţiilor pe care le simţim când vorbim în public, de exemplu, cea mai bună alegere este ca discursul în faţa unei audienţe să devină o provocare personală, nu un motiv de inhibare. Teama şi emoţiile nu pot fi evitate, dar în timp se vor diminua, dacă continuăm să le înfruntăm în loc să le lăsăm să ne domine. 

4. Fă un lucru pe care îţi doreşti să îl faci, chiar dacă alţii te ridiculizează

Un regret comun în rândul celor mai mulţi dintre noi este faptul că nu am avut curajul să facem ce ne-am dorit de-a lungul vieţii. Ce cred oamenii, mai ales cei care nu te cunosc suficient de bine, nu contează, potrivit lui Jeff Hadenpublished.

Ascultă-le criticile, îndură faptul că te iau în derâdere sau că au o atitudine ostilă şi continuă să faci eforturi pentru ce îţi doreşti tu de fapt, astfel încât să procedezi în concordanţă cu propriile standarde. Niciodată nu vei şti ce poţi să reuşeşti dacă nu îţi asumi riscuri.

5. Fă lucruri bune pentru oameni pe care nu îi cunoşti

Oricât ai avea, cu siguranţă sunt alţii care au mai puţin decât tine. Unii au nevoie doar de o vorbă bună, un sfat sau puţin sprijin. Data viitoare când o astfel de persoană îţi cere ajutorul, fă un pas înainte şi ajută cât poţi, poate ajutorul tău îi ca schimba viaţa celui care ţi-l cere.