"Ne pare rău că nu am înfiat mai devreme un copil"

Ionela şi Adrian sunt de peste un an părinţii adoptivi ai unui băieţel "drăgălaş, cuminte şi deştept", căruia vor să-i aducă încă un frăţior Au încercat timp de şase ani să

Ionela şi Adrian sunt de peste un an părinţii adoptivi ai unui băieţel "drăgălaş, cuminte şi deştept", căruia vor să-i aducă încă un frăţior

Au încercat timp de şase ani să aibă un copil, "sânge din sângele lor". Nu a fost să fie. Ionela şi Adrian nu s-au dat însă bătuţi. La nici trei săptămâni de la vestea că, după atâţia ani de tratamente şi investigaţii medicale, nu pot să fie "părinţi naturali", s-au interesat cum pot adopta un micuţ. Au depus toate actele necesare şi, într-o zi, au primit un telefon. "Am găsit un băieţel frumuşel, brunet, cu ochii căprui", anunţa o voce de la celălalt capăt al firului. De atunci au început să trăiască cu adevărat.

Sunt o norocoasă. De ce spun asta? Zilele trecute am întâlnit doi oameni care zâmbesc tot timpul. De când a apărut "Ţiţi" în viaţa lor, Ionela (30 de ani) şi Adrian (33 de ani) sunt fericiţi şi regretă doar că nu au luat mai devreme decizia de a adopta un copil, care are atâta nevoie de un pătuţ cald şi de o casă primitoare, cu multe jucării, aşa cum au toţi micuţii. Născut la ţară, în casa unor oameni săraci, copilul a fost abandonat la spital. La naştere, a cântărit doar 1 kg şi 700 de grame.

Până la opt luni, nu a fost scos din camera de spital

Pe terasa unui fast-food din Capitală am aflat cum un copil de numai opt luni, abandonat în spital şi uitat într-o încăpere neprimitoare şi rece, avea să pornească pe un alt drum, într-o nouă familie. Ţiţi, băieţelul acum în vârstă de doi ani şi patru luni, era foarte curios, dar mai ales bucuros de ieşirea în oraş. Îi făceau cu ochiul cartofii aburinzi şi hamburgerul împachetat. "A fost primul copil pe care l-am văzut. Era în pătuţ. S-a uitat la noi. În momentul în care l-am luat în braţe, s-a agăţat de noi. L-am plăcut imediat. Ne pare rău că nu am înfiat mai devreme un copil, poate chiar doi, şi am aşteptat atâta", povesteşte emoţionată Ionela. Atunci a fost pentru prima oară când micuţul a ieşit din camera de spital. La opt luni, a văzut primele raze de soare. S-a ferit de ele, punându-şi mânuţa la ochi. Noii părinţi i-au cumpărat hăinuţe şi l-au plimbat. "Chiar a dormit la tata în braţe", îşi aduce aminte mămica, adăugând că micuţul Ţiţi, după cum îl alintă părinţii, este un "drăgălaş, cuminte şi deştept". Au urmat vizite la spital, în fiecare zi. La 11 luni, l-au luat prima oară acasă. Mergea de-a buşilea şi se agăţa de tot ce îi ieşea în cale. A început să păşească la un an. Pe 3 decembrie. "L-am adus acasă bolnăvior. În spital era un microb. I se spune popular <> ", povesteşte Ionela. În timpul tratamentului, când i se făcea o injecţie, a rostit prima oară cuvântul "mama".

La început, au fost puţin speriaţi, au cerut ajutorul rudelor, care mai aveau copii, pentru că "nu ştiam chiar tot-tot despre cum se creşte un copil, deşi mai avusesem grijă de nepoţeii noştri", rememorează Ionela. Alţi părinţi nu ştiu cum să îşi dea coate şi să se trimită unul pe celălalt când plânge bebeluşul noaptea, însă tinerii din faţa mea săreau amândoi din pat să vadă ce face micuţul. Patru nopţi nu au dormit deloc. "Ne era frică. Nu ştiam cum se întoarce, cum respiră." Fericiţii părinţi spun că micuţul dormea mai tot timpul şi ei chiar erau dornici să îl vadă treaz şi să se joace cu el. Li se făcea mereu dor de el. "Ne iubeşte, el singur vine la noi, ne pupă. Îmi spune că sunt bună şi când îl întreb cât mă iubeşte, el spune: muc (în loc de mult) (...). Are momente când se trezeşte noaptea şi îl cere pe tati", îşi aminteşte râzând Ionela. Cu familia nu a fost deloc greu. Rudele erau nerăbdătoare să îl vadă pe micuţ. Au trebuit să mai aştepte până să-l cunoască. Cu rândul, ca să nu se sperie de casa plină cu necunoscuţi.

Ţiţi va merge la o şcoală cu predare în limba germană

Ionela şi Adrian sunt revoltaţi la gândul că acest copil, care le-a adus atâta bucurie, a putut fi abandonat. Nici nu vor să afle cine sunt părinţii naturali şi unde locuiesc. "Totuşi, intenţionăm să îi spunem micuţului adevărul, ca să nu aibă un şoc mai târziu. E bine să crească cu această idee, să i se pară totul normal. Dacă el va hotărî că merită să îşi cunoască adevăraţii părinţi, noi nu o să ne opunem. E un copil excepţional, sănătos şi vesel", afirmă Ionela. Deja părinţii se interesează să îl înscrie la o "grădiniţă bună", apoi la o şcoală şi un liceu în limba germană.

Părinţii sunt preocupaţi de viitorul copilului

"Ne gândim la absolut tot. El nu va trebui să îşi facă griji pentru nimic. Ne-am gândit şi din punct de vedere financiar să aibă tot ce îşi doreşte. Deşi am vrea să îl educăm, să vadă ce înseamnă să câştige un ban. Nu vrem să-i oferim totul <> . Îi facem oricum toate poftele, deşi e prea mic să înţeleagă că trebuie să faci un lucru bun ca să primeşti ceva", spune tăticul. Adrian e topit după băiatul său. "Ce nu am avut eu o să aibă el. Stă tot timpul cu mine, ne îmbrăcăm amândoi, bem lăptic, ne uităm la desene, ne dăm în leagăn. Am stricat toate tocurile din casă... Vrea să îi cânt în timp ce îl dau cu leagănul. Cam vreo jumătate de oră sau o oră".

Tinerii părinţi sunt hotărâţi să mai adopte un băieţel. "Sunt foarte mulţi copii abandonaţi şi chiar merită să le dai o şansă. Am vrea să aducem acasă tot un băieţel... Dacă înfiam o fetiţă, îi aduceam o surioară", adaugă mămica. Cu toate că au avut de aşteptat un an până să îl ia pe micuţ definitiv acasă, atunci când îl văd pe Ţiţi, Ionela şi Adrian dau uitării totul şi nu au ochi decât pentru viitorul lui.

Copiii sub doi ani, preferaţi la adopţie

Numărul de copii pentru care se caută o familie a scăzut, în schimb s-a dublat numărul de familii care au depus cereri pentru adopţii. "În prezent, există în jur de 750-800 de copii adoptabili şi peste 1.400 de familii care doresc să adopte şi nu au fost încă potrivite cu copiii şi în jur de 600 care deja sunt potrivite", ne-a declarat Theodora Bertzi, şefa Oficiului Român pentru Adopţii (ORA). Anul trecut, în jur de 1.380 de familii au adoptat un copil. Cei mai căutaţi micuţi sunt cei sub doi ani. Doar 12% din familii au adoptat copii peste cinci ani.