Cine a fost „craiul cel nebun” al Transilvaniei. Gabor Bathory, principele care i-a înfiorat pe români

Istoricii i-au conturat o imagine sumbră principelui Gabor Bathory (1589 - 1613), unul dintre cei mai controversați domnitori ai Transilvaniei medievale, rămas în istorie drept „Craiul cel nebun”, din cauza cruzimii sale.

Gabor Bathory a fost descris ca un adevărat tiran, impunător, dar cu un temperament violent. 

Sprijinit de otomani, ca numeroși principi transilvani și domnitori ai Munteniei și Moldovei, Bathory a urcat pe tronul Transilvaniei în 1608, la vârsta de 20 de ani, într-o epocă tulbure, care a urmat uneia dintre cele mai cumplite perioade din istoria țării.

„În anul 1608, rănile politice ale țării nu numai că s-au vindecat, dar după atâta mizerie, umilință și nevoie, a apărut puțină pace și bunăstare. Era și timpul, după zece ani tulburi, de revolte și distrugeri nemaiauzite, de invazii ale haiducilor și turcilor, de jafuri ale valonilor și tătarilor, de pârjolirile făcute de români, iar calamități naturale, distrugerile și epuizarea populației au provocat o foamete atât de mare încât unii oameni nenorociți și-au întreținut viața nefericită cu carne de om. Nici anul 1608 nu a fost scutit de calamități, pentru că a fost pricinuit de o molimă, dar anul acesta a alinat altfel mizeriile celor dinainte”, informa istoricul Szilágyi Sándor (1827-1899), într-un volum dedicat vieții principelui.

Principele transilvan a râvnit la tronul Moldovei și Munteniei

Domnia sa a fost scurtă, de doar cinci ani, și marcată de conflicte. Castelul său din Ecsed devenise însă o oază a plăcerilor, plină de fast, iar petrecerile păreau nesfârșite.

În centrul lor, tânărul principe era admirat pentru frumusețea sa și pentru demonstrațiile sale de forță. Se spunea că putea să îndoaie cu mâinile goale potcoavele cailor.

„Pe lângă aventurile sale amoroase, băutul excesiv al lui Bathory a fost și o acuzație des citată. Trebuie să fi fost un admirator atât de mare al lui Bachus, încât până și contemporanii săi s-au simțit jigniți. Sărbătorile erau frecvente în acea vreme, chiar și domnii beau vin din oale nesmălțuite, beau câte trei sau patru căni, iar curtea domnească se deosebea doar prin faptul că aici se găseau mai multe cupe, împodobite cu reliefuri din argint și aur”, arăta istoricul Szilágyi Sándor.

La una dintre petreceri, susțineau cronicarii, le-ar fi spus supușilor săi că Ardealul nu îi este de ajuns, pentru a se bucura de plăcerile vieții, iar pentru a mânca și a petrece va trebui să găsească o altă țară pe care să o stăpânească. A încercat să supună Moldova și Muntenia, însă acțiunile sale i-au adus sfârșitul. 

În ultimele zile ale anului 1610, în fruntea unei armate de câteva mii de oameni, mulți mercenari, a trecut Carpații și a intrat în Muntenia, unde a jefuit așezările și mănăstirile țării. Voievodul Radu Șerban a reușit să fugă din calea lui Bathory cu o parte din averea strânsă în cei nouă ani de domnie, însă mama sa a fost capturată de trupele lui Bathory.

„Mama domnitorului muntean şi o parte din bogăţii au căzut însă în mâinile năvălitorilor. A fost groază şi prăpăd deoarece oamenii fuseseră surprinşi în sate de sărbători. Nu au putut fugi după obicei, în codrii, mai ales că era iarnă grea”, arăta istoricul Constantin N. Giurescu.

Armatele lui Gabor Bathory au intrat în Târgovişte la 26 ianuarie 1611, iar acesta s-a văzut cuceritor, fără prea mari eforturi, al Munteniei. S-a autoproclamat „principe, din mila lui Dumnezeu, al Transilvaniei şi Valahiei Transalpine”.

În următoarele zile, oștile sale au jefuit averile ascunse în mănăstiri, lucru obișnuit, arată istoricii, pentru acea perioadă, în care prăzile din bătălii reprezentau sursa de plată a ostașilor. 

„Câte ticăloşii şi vărsări de sânge şi profanări de biserici şi jafuri de mănăstiri s-au făcut nu se pot spune cu de-amănuntul, multe fiind şi mai presus de orice măsură. Prădau, ardeau, chinuiau, puneau cărbuni pe pântecele oamenilor şi-i înăduşeau în fum şi de oţeturi foarte acre. Scoteau ochii, tăiau mâinile, jupuiau pieile de pe genunchi, până la oase şi spânzurau oamenii de muşchi. Iar capetele altora legându-le cu funia şi căsnindu-i le scoteau ochii”, relata călugărul medieval Matei al Mirenilor, citat de istoricul Nicolae Iorga, în 1900.

Numeroși preoți au căzut victime principelui transilvan, iar mănăstirile în care viețuiau au fost devastate. Mormintele au fost jefuite, iar marile comori ascunse sub o cupolă în Mănăstirea Curtea de Argeș au fost găsite și prădate de oastea lui Bathory.

Nici femeile nu scăpau de furia oștilor sale.

„Căci nu numai că ruşinau fetele şi femeile frumoase ci şi pe babele cele bătrâne şi pe acelea înaintate în zile le ruşinau, grămădindu-şi pe capete focul cel nestins”, relata călugărul Matei.

Domnia sa în Muntenia a fost de scurtă durată. Otomanii au refuzat să îl sprijine, iar voievozii Moldovei și Munteniei s-au aliat și au reușit, în luna martie, să îl alunge din țară, după o luptă crâncenă purtată în apropierea Brașovului.

Gabor Bathory a mai domnit doi ani, în Transilvania, până în 1613, când a fost forțat să abdice, iar locul său la conducerea țării a fost luat de principele Gabor Bethlen, sprijinit de turci.

Ucis de proprii soldați

Încercarea sa de a-și recupera tronul i-a adus moartea. În timp ce Bethlen era înscăunat ca principe al Transilvaniei, la Alba Iulia, rivalul său a fost ucis, lângă Oradea, într-o ambuscadă, chiar de proprii săi soldaţi. Unii autori arătau că trupul său a fost lăsat să zacă neîngropat pentru mult timp, în Nyírbátor (Ungaria). 

Cei care au conspirat la asasinarea sa au fost pedepsiți cu moartea, de noul principe, fost apropiat și rudă a lui Gabor Bathory.

„Gabor Bethlen a convocat un parlament la Mediaș pe 23 februarie 1614. Ucigașii lui Báthory, Szilasi, Nadányi și Zámbó, au apărut aici pe 4 martie, îmbrăcați în haine de lux, cu pene mari și cu capul sus, în speranța că vor fi răsplătiți. Înainte de întâlnire, Szilasi s-a plâns că el și tovarășii săi au fost abuzați de soldații pe drum, iar apoi a declarat că speră că vor fi o recompensați. Adunarea a protestat cu voce tare împotriva acestei insolențe. Judecătorul regal al Sibiului a cerut să fie aduși în fața tribunalului. Oamenii i-au judecat, însă, înainte ca acest lucru să se întâmple. Au fost urmăriți de gloate și s-au refugiat într-un turn. Mulțimea a asaltat turnul și toți trei au fost aruncați pe fereastră”, arăta istoricul Szilágyi Sándor (1827-1899), într-un volum dedicat vieții principelui.

Un alt participant la complot s-a refugiat în cetatea Făgărașului, dar a sfârșit spânzurat în piața publică.

Istoricul Constantin Giurescu arăta că ambiția sa nemărginită și firea violentă a principelul Bathory i-au adus numeroși dușmani, făcându-l să își piardă în cele din urmă domnia și viața.

Unii cronicari turci ai vremii i-au atribuit porecla de „craiul cel nebun” (Deli Kiral), din cauza cruzimii pe care acesta o arăta.

„Fiind un nebun cu apucături câineşti, el ataca avuţiile şi familiile beilor şi notabililor din Ardeal. Pe unii dintre cei care i se opuneau îi ucidea, pe alţii îi exila”, afirma cronicarul otoman Kiatip Celebi, la începutul secolului al XVII.

Și alți cronicari îl descriau într-un mod asemănător. 

„Iar el, afurisitul de Bathory Gabor, s-a ridicat la atâta înălţime prea mare a furiei sau mai curând a nebuniei celei mai cu vârf, încât gonind şi tăind cu suliţa, de călare câinii se făcea de râsul tuturora. Căci un om cu minte şi pus să domnească peste popoare trage cu suliţa în câini când merge pe drum?”, scria Matei al Mirenilor, citat de istoricul Nicolae Iorga în „Analele Academiei Române” (1900).

Unii istorici ungari aminteau că acțiunile principelui Gabor Bathory au fost privite părtinitor și că a fost găsit responsabil pentru orice, chiar și atunci când a fost victima comploturilor care au dus la răsturnarea lui de la domnie.

„Istoriografia contemporană ne-a lăsat două imagini diferite ale lui Bathory. Una dintre ele dă impresia unui tiran poftitor, fără minte, în care nu exista nici măcar un sentiment uman. A fost pictată de oameni care și-au ascuțit pensulele în otrava urii, căutând prin aceasta compensarea suferințelor și rănilor, găsindu-l vinovat chiar pentru calamități naturale. Cei care stau de cealaltă parte îl văd ca pe un domn pașnic și plin de har, care avea o inimă curajoasă, mare generozitate și har”, îl descria istoricul Szilágyi Sándor (1827-1899), în volumul dedicat vieții principelui.

După moartea principelui Gabor Bathory, sora sa, Anna Bathory, a fost acuzată de vrăjitorie și adulter, și întemnițată de Gabor Bethlen.