De ce s-au îndrăgostit chinezii de România

Pentru bucătarul Huang Yiyi, ţara asta înseamnă curăţenie, linişte şi toleranţă.Ca şi prietenii lui, Yiyi nu a ales România pentru bani. Ci pentru că e un loc unde se simte bine.

La 26 de ani, Huang Yiyi, bucătar-şef al restaurantului Oraşul interzis, găteşte pentru o grămadă de VIP-uri. Pe terasa locantei chinezeşti din strada Silvestru, în inima Bucureştiului, iau masa deseori politicieni precum Mircea Geoană sau Viorel Hrebenciuc (PSD), dar şi vedete din showbizul autohton - e cazul creatorului de modă Cătălin Botezatu.

Chinezul Huang Yiyi lucrează cot la cot cu alţi patru conaţionali în bucătăria restaurantului, deşi e şi partener în afacere.A venit la Bucureşti acum patru ani şi nu s-ar mai da dus de aici. „Îmi place tot la ţara asta şi vreau să rămân definitiv aici“, ne spune el într-o limbă română pe care nu o vorbeşte cu uşurinţă, dar cu care face progrese în fiecare zi.

Înţelege bine ce spun cei din jur, iar „lecţiile“ de limbă le ia de la nepotul său de şase ani, care merge la o grădiniţă din Bucureşti. „El vorbeşte româna mai bine decât chineza şi repetăm chiar şi la supermarket. Îl întreb «cum se spune la asta» şi aşa învăţ“, explică Huang Yiyi.

La început a fost Dragonul roşu

Chiar dacă se poate spune că a reuşit la 16 ore de zbor de locul natal, Huang Yiyi nu-şi permite o casă în Bucureşti: „Stau cu chirie şi nu e o problemă. Aici, casele sunt mult mai scumpe. Cam cu 10-20 de euro pe metru pătrat mai sus decât în China. Şi asta nu în centrul oraşului“.

Pentru Huang Yiyi, adaptarea la România a fost destul de uşoară. Când s-a mutat aici, sora lui deschisese deja de patru ani drumul familiei spre o nouă viaţă. La început, „chef-ul“ de la Oraşul interzis a lucrat în complexul Dragonul roşu şi s-a ocupat de comerţ. Ştia însă că poate face mai mult.

„În China am făcut şcoală mai mulţi ani în restaurantele hotelurilor mari, de patru stele. Acolo, sistemul e destul de strict: în primii trei ani faci muncile de jos din bucătărie şi nu eşti plătit. Asta sacrifici pentru a lucra pe lângă un maestru“, explică Huang Yiyi.
În acest stagiu neplătit, un an a stat la curăţat legume, în altul a pregătit decoruri pentru farfurii şi abia apoi a fost lăsat să gătească. „Ca să ajungi să lucrezi «la foc» trebuie să treci nişte etape.“

Acum e rândul colegilor chinezi din România să-şi facă ucenicia pe lângă Huang Yiyi. Dintre specialităţile pe care le face cu mare plăcere ne pomeneşte de vita cu ananas sau de felurile gătite cu fidea de orez.  Tot de la el, ceilalţi colegi de bucătărie au învăţat şi puţinele cuvinte pe care le ştiu în limba română: „nu repede“, „bine“ etc.

Dă fideaua pe ciorba de văcuţă

Loredana Ionescu, directorul restaurantului, ne spune că printre mâncărurile pe care Yiyi le pregăteşte bucuros se regăsesc mai ales cele în compoziţia cărora intră fructele de mare. Aflăm că există şi o explicaţie: bucătarul s-a născut în oraşul Wenzhou (provincia Zhejiang), într-o zonă cu ieşire la mare, în care se pot consuma sute de specii de peşti şi fructe de mare.

De gusturile care se amestecă în wok-ul (tigaia chinezească - n.r.) lui Yiyi  se bucură mai ales românii, ei reprezentând cam 80% din clienţi, dar şi chinezii şi japonezii care revin mereu aici. Bucătarul îşi aminteşte chiar şi de câţiva şefi mari de companii pe care i-a avut printre oaspeţi.

Pus să aleagă din bucătăria românească, Yiyi votează clar pentru ciorba de vită şi pentru ceafa de porc. „Merg foarte bine cu un vin sau cu bere“, punctează el.Chinezul adoptat de Bucureşti s-a întâlnit cu bucatele româneşti mai ales în călătoriile prin ţară. A bifat deja, ca tot turistul, Sinaia, Sibiul şi litoralul.

Vreau să rămân definitiv în România. Aici suntem mai bine primiţi decât în Spania, Italia sau Olanda.

Nepotul meu  vorbeşte româna mai bine decât chineza şi repetăm chiar şi la supermarket. Îl întreb «cum se spune la asta» şi aşa învăţ.

Huang Yiyi
bucătar-şef

„Românii sunt grăbiţi“

Chiar dacă se declară încântaţi de felul în care găteşte Huang Yiyi, românii care mănâncă la el nu au încă o cultură a bucătăriei asiatice.

„Sunt grăbiţi şi cer să li se aducă în acelaşi timp pe masă toate felurile comandate. De fapt, ar trebui să guste din ele pe măsură ce sunt aduse, unul după altul, şi să mănânce totul fierbinte. Altfel, gustul se modifică“, explică directorul Loredana Ionescu.

Împreună cu maestrul Huang Yiyi, va pune la punct şi un soi de „îndreptar“ pe care clienţii să-l găsească pe fiecare masă din restaurant. Astfel, vor şti ce şi cum trebuie să mănânce.

Adaptaţi perfect la furnicarul din Dragonul roşu

În complexul Dragonul roşu de lângă Bucureşti, chinezii imigranţi au o lume a lor

Viaţa chinezilor care lucrează sau au micile lor afaceri în complexurile comerciale din Bucureşti şi în suburbiile lui începe la ora 5.00. Atunci se deschid standurile, iar zona Colentina - un soi de cartier chinezesc al oraşului - începe să se anime.

În lumea pestriţă din Dragonul roşu, tarabele chinezilor ies în evidenţă. Sunt întotdeauna mai aglomerate, pentru că vânzătorul chinez acceptă să dea şi la bucată, nu numai angro, cum face românul.

Majoritatea susţin că nu vorbesc româneşte sau se feresc să discute chiar şi cu clienţii, dar când trebuie să se tocmească o fac până la ultimul leuţ.  Vând de toate - de la produse de uz casnic la haine sau articole de menaj. Au la vânzare chiar şi pălării chinezeşti din pai de orez sau statuete din ceramică importate din ţara natală.

Printre tarabele ticsite ale chinezilor, alţii fac pe hamalii, cărând căruţele cu marfă s-au pedalând pe biciclete cu câte un sac în spate.Câteva ricşe în miniatură cară printre mărfuri o mână de zarzavaturi orientale, pe care le cumpără tot chinezii, pentru a-şi găti meniuri frugale pe care le consumă pe loc.

De-ale gurii, de acasă

Într-o latură mai ferită a complexului, mirosul de mâncare chinezească ţi se imprimă în haine. Aici se află restaurantul unde se găteşte „ca acasă“, dar şi magazinul cu produse alimentare chinezeşti. Pe rafturi se înşiră tot felul de bunătăţi, de la muguri de bambus, murături chinezeşti, sosuri şi mirodenii dulci-picante până la compoturile de litchi sau untul de arahide. 

Românii, mai toleranţi decât ceilalţi europeni

Chinezii care s-au mutat în România spun că ţara asta mică reprezintă a doua lor casă. În afară de dificultăţile pe care le presupune învăţarea limbii, nu prea au avut probleme majore.Mai ales cei care au venit cu contracte în regulă sau care au avut o parte din familie aici. Şi asta pentru că, spun ei, românii sunt toleranţi.

„Uite, dacă prietenii mei din Vest se plâng că nu o duc prea bine, aici nu trăim rău. Suntem mai bine primiţi decât în Spania, Italia sau Olanda“, spune bucătarul-şef Huang Yiyi. În urmă cu patru ani s-a mutat pentru prima dată în străinătate şi atunci a ales Bucureştiul. Nu a călătorit în alte ţări, dar ţine legătura cu foşti colegi care le-au ales ca ţări de adopţie.

Conform datelor statistice ale Oficiului Român pentru Imigrări, peste 7.300 de chinezi trăiesc şi lucrează legal în ţara noastră, dar numărul lor neoficial poate fi mai mare.La recensământul din 2002, numărul chinezilor înregistraţi oficial era de aproape 2.000.