Pandemiile. Apocalipsa care se ia

Numărul din februarie al „Historiei“ vă propune o incursiune în istoria pandemiilor. Ciuma poate fi considerată cea mai distrugătoare molimă care a afectat vreodată omenirea.

De milenii, omenirea luptă cu un duşman invizibil. Alături de catastrofe naturale, foamete şi războaie, micile vietăţi microscopice (microbi, bacili, bacterii, virusuri) au punctat în paginile de istorie, devastând teritorii întinse şi punând în pericol existenţa unor popoare.

Citiţi şi:

Numărul de îmbolnăviri, în creştere în România
Viteza de atac a gripei noi

Istoria pandemiilor de ciumă este greu de reconstituit, însă din trecutul îndepărtat ne-au rămas câteva descrieri ale simptomelor. E dificil astăzi de spus dacă a fost vorba de ciumă sau de alte maladii. Egiptul antic, Extremul Orient, Grecia clasică, Roma imperială şi Bizanţul au fost măturate de valuri de pandemii.

Informaţii despre molime apar în Biblie, iar istoricul grec Tucidide aminteşte de o pandemie din 430 î.Hr. care loveşte cetăţile greceşti şi ucide o treime din populaţia Atenei, inclusiv pe marele său conducător Pericle. Imperiul Roman este lovit de „Ciuma Antonina", în 165 d.Hr., iar Imperiul Bizantin de două epidemii devastatoare, în anii 541-542, în vremea lui Iustinian I şi o alta în 588.

Pe marginea prăpastiei

Mijlocul secolului al XIV - lea inaugurează o lungă serie de pandemii de ciumă ce vor bântui Europa, Orientul şi Nordul Africii timp de aproape cinci veacuri. Primele focare apar în 1330 în Asia Centrală, făcând prăpăd în India şi în China de Est, după care se îndreaptă spre vest prin Orientul Mijlociu, ajungând şi în Africa de Nord. În 1334, mongolii asediază Caffa din Crimeea, deţinută de genovezi, conflictul izbucnind din pricina unor neînţelegeri comerciale. În timpul asediului, mongolii încep să moară de ciumă, iar conducătorii lor iau decizia nefericită de a catapulta cadavrele peste ziduri în cetate. Asediul va fi ridicat, însă în oraş izbucneşte epidemia.

Acuarelă înfăţisând un medic veneţian, în timpul epidemiei de ciumă

Ulterior, galerele genoveze aduc ciuma în Italia (1347), de unde se va răspândi în întreaga Europă, unde găseşte un climat propice. Marea Ciumă (Ciuma Neagră sau Ciuma Bubonică) va găsi o populaţie europeană slăbită, trăind în condiţii mizere. Rând pe rând, Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Anglia, Germania, Polonia şi Rusia fac faţă cu greu epidemiei. Istoricul medieval Froissart apreciază că o treime din populaţia Europei dispare la primul val al pandemiei, care se termină prin 1351. Până în secolul XVIII în Europa de Vest şi XIX în Europa de Est, ciuma va apărea la intervale regulate, aproape în fiecare deceniu înregistrându-se pusee ale epidemiei.

Prejudecăţi cât priveşte ciuma

Scrierile vremii oferă un tablou lugubru al societăţilor atinse de ciumă. Înnebuniţi, oamenii iau măsuri inutile: scrisorile şi monedele sunt stropite cu oţet, la răspântii ard focuri purificatoare, casele sunt dezinfectate cu parfumuri şi pucioasă, locuitorii oraşelor umblă pe stradă cu o mască în formă de cap de pasăre, având ciocul umplut cu plante aromate şi mirodenii pentru a atenua duhoarea. Şi aceasta pentru că o prejudecată medievală considera că ciuma era răspândită de păsări.

Unele măsuri sunt greşite. La Londra sunt ucişi toţi câinii şi pisicile, astfel încât coloniile de şobolani proliferează, fapt ce duce la intensificarea molimei. Remediile prescrise de medici sunt primitive, bolnavii fiind chinuiţi inutil.

Contemporanii surprind spectacolul halucinant oferit de ciumă. Marsilia (1720) este scena unui dezas­tru total. „Miasmele vătămătoare se revarsă din casele unde putrezesc cadavrele şi se înalţă din străzile pline de saltele, aşternuturi, rufărie, zdrenţe şi tot soiul de gunoaie dospite. Mormintele umplute de cadavre lasă la vedere trupuri hidoase, unele umflate şi negre ca tăciunele, altele albastre, vinete şi galbene, toate duhnind şi crăpate, mustind de sânge putred", scrie Jean Delumeau în „Frica în Occident: secolele
XIV-XVIII, o cetate asediată".

Tablou de groază

Epidemiile au un efect psihologic devastator asupra supravieţuitorilor. Locuitorii se îmbulzesc să iasă din oraşele aglomerate insalubre. La Londra, 200.000 de oameni părăsesc oraşul şi rătăcesc prin pădurile din jur, fără a avea unde dormi, fără hrană şi apă, doar cu hainele de pe ei. Cei care rămân se baricadează în case, bat ferestrele şi uşile în cuie şi încearcă să reziste singuri.

Dacă unul dintre membrii familiei se îmbolnăveşte, atunci este repede izolat şi când moare, cadavrul este scos pe fereastra cu frânghii, de unde este preluat cu nişte cârlige, pus în cărucioare şi dus la gropile comune. Afară se petrec scene înfiorătoare. Tot Delumeau notează: „Bărbaţii umblă ca nişte orbi deznădăjduiţi, care se poticnesc la tot pasul de frică şi şovăielile lor. Cu plânsete şi bocete, femeile sporesc dezordinea şi chinurile, cerând leacuri împotriva unei boli de neînlocuit".

În Dosarul „Historia"

Citiţi şi despre prima pandemie descrisă de istorie, şi despre ciuma din timpul lui Caragea şi măsurile luate pe tărâm autohton pentru a stopa întinderea bolii, precum şi despre „cămaşa ciumei", a cărei funcţie era să protejeze simbolic comunitatea. Dosarul cuprinde informaţii numeroase despre holeră, tifos şi gripă, precum şi fragmente semnificative din operele unor autori care au scris despre una sau alta dintre pandemii.

Ceauşescu-Mitterrand, război cu spioni

Nicolae Ceauşescu, François Mitterrand, legendarul agent al Securităţii Matei Haiducu, generalul Nicolae Pleşiţă, disidenţii Virgil Tănase şi Paul Goma, fostul şef al SIE şi spion la Paris, Mihai Caraman, Charles Hernu, fost ministru francez al Apărării, demascat post-mortem drept agent KGB, sunt toţi legaţi de o poveste de spionaj şi de un scandal politico-mediatic, întinse pe durata unui deceniu şi jumătate.

„Historia" vă duce în culisele acestei poveşti, având în centrul ei afacerea Tănase-Haiducu, din 1982, şi cazul „ministrului Hernu", izbucnit în 1996 în urma unui articol apărut în săptămânalul „L'Express". Două cazuri fără vreo legătură aparentă, însă strâns legate de firele încâlcite ale spionajului şi contraspionajului. Un articol care caută să arunce un pic de lumină asupra acestei lumi şi să lămurească misterul conferinţei de presă de la Paris din 1982, în care doi disidenţi români stăteau lângă cel care trebuia să îi ucidă, toţi trei împotriva regimului de la Bucureşti.

Matei Haiducu (cu barbă), încadrat de Virgil Tănase şi Paul Goma (dreapta), 1982

POARTA CIUMEI

Oraşul Caffa (astăzi Feodosia, în Ucraina) are reputaţia de a fi fost „poarta" ciumei bubonice în Europa, oraşul prin care „moartea neagră" a intrat pe continent. Asta s-a petrecut începând cu anul 1334, când mongolii (purtători ai bolii) au asediat oraşul Caffa, stăpânit de genovezi. În timpul asediului, mongolii şi-au aruncat morţii în cetate.

Tot în acest număr mai citiţi:

DOCUMENT
Vânătorul de partizani

Aflat la comanda unui detaşament româno-german, Ioan Tobă, zis şi „Hatmanu", a distrus formaţiunile de partizani bolşevici pe frontul din Crimeea. Citiţi în „Historia" câteva fragmente din jurnalul lui.

DIN ARHIVE
„Îi telefonează lui Stalin când vrea"

Numirea Anei Pauker la Externe, în 1947, n-a trecut neobservată în presa britanică. Jurnaliştii acelor timpuri înţelegeau destul de bine mersul evenimentelor de la Bucureşti şi consecinţele acestora.

ISTORIA SPORTULUI
„Naşul" fotbalului interbelic

Citiţi în „Historia" profilul unui personaj controversat: generalul Gabriel (Gavrilă) Marinescu. Preşedinte al clubului sportiv Venus Bucureşti, dar şi partenerul de pocher al lui Carol al II-lea.

AFIŞ DE FILM
Apariţia sex-simbolului

Filmul „Blood and sand" (tradus în România „Arena însângerată"), avându-l în rolul principal pe Rudolph Valentino, a produs un incredibil val de emoţie şi a contribuit la naşterea conceptului de „sex-simbol".