"Ma fascina ideea disparitiei razboaielor, a statului, a banilor (ochiul dracului), a claselor si a oricaror antagonisme"
0- Adeziunea Dvs. de tinerete la comunism este, pentru mine, perfect explicabila. Numai cine nu face un minim efort sa-si aminteasca epoca razboiului, in care semeni de-ai nostri erau gazati in mod
- Adeziunea Dvs. de tinerete la comunism este, pentru mine, perfect explicabila. Numai cine nu face un minim efort sa-si aminteasca epoca razboiului, in care semeni de-ai nostri erau gazati in mod organizat, sau atarnati in carlige de abator, pentru "vina" de a fi evrei, ii poate condamna pe cei care, atunci, s-au indreptat catre comunism ca spre o utopie alternativa. in schimb, mi se par foarte incurcate itele relatiilor Dvs. ulterioare cu establishment-ul comunist al anilor '50. Aveati o iubire fierbinte pentru Partid, insa acesta, ciudat!, n-o prea impartasea. Si nu sunteti singura. Inclusiv un G. Calinescu, care a facut toate gesturile posibile de apropiere de noua politica si directie ideologica, a fost tratat cu raceala si dispret de "andrisantul" sentimentelor sale. Cum explicati aceasta situatie curioasa? Partidul avea la dispozitie atatea valori, incat isi putea ingadui sa se dispenseze de unele? Sau, pur si simplu, forurile conducatoare nu mai faceau distinctia intre scriitorii autentici si simplii veleitari? Zelul unora si al celorlalti ajunsese sa-i omogenizeze, in ochii factorilor de raspundere?
- Cum am incercat sa explic, poate nu prea clar, in cartea mea de memorii, componenta "problemei evreiesti" era numai una si nu cea mai importanta dintre cele care m-au atras in miscarea comunista. Mult mai mult ma fascina ideea disparitiei razboaielor, a statului, a banilor (ochiul dracului), a claselor si a oricaror antagonisme, intre rase, popoare, intru o armonie internationala care nu exlcudea, ci dimpotriva sublinia culoarea specifica a fiecarei natiuni... (Parafrazandu-l pe Martin Luther King jr. as spune ca: "Am avut un vis...")
"Nepotrivirea de caracter" dintre mine si Partid are o explicatie simpla: Partidul se temea de "dreptcredinciosi", de cei care ar fi putut pune intrebari sau chiar - suprema impietate! - critica anumite decizii. Partidul avea nevoie de obedienti, de insi fara personalitate, manipulabili sau lacomi de avantaje - dar si despre asta am pomenit in cartea mea.
in ce-l priveste pe Calinescu, nu cred ca a nutrit vreodata convingeri comuniste (desi nu exclud faptul ca a suferit o oarecare uluiala - dar daca incepea cu adevarat o "lume noua"!?). Concesiile le facea insa pentru ca sa-si vada in continuare numele tiparit, in reviste si in carti, ceea ce nici nu e de condamnat. Iar daca "forurile" nu-l prea agreau, oricum il lasau sa supravietuiasca. E adevarat ca acestea nici nu erau in stare sa faca distinctia intre, cum spuneti dvs., "scriitorii autentici si simplii veleitari", dar, oricum, ei aveau alte griji decat ierarhia de valori. [...]
- Spre deosebire de multi contemporani de-ai nostri, care se fac ca uita episoade mai compromitatoare din propria biografie, Dvs. va asumati integral parcursul existential si creator. Sunteti ceea ce ati facut, ceea ce ati scris, bine sau rau. Ultima intrebare din acest interviu, pentru care va multumesc. Daca ar fi posibil sa luati firul de la inceput, de la copilaria dinaintea "haosului tineretii", ati vrea sa taiati sau sa adaugati ceva?
- Probabil ca as amenda anumite nedreptati aplicate unor semeni de-ai mei... Probabil ca m-as fi purtat mai demn in momente de criza... dar, pe de alta parte, daca autoritatile corupte nu s-ar fi purtat atat de mizerabil cu mine, interzicandu-mi practic intoarcerea in Romania, nu l-as fi intalnit pe sotul meu de astazi, americanul Maurice Edwards, cu care impart literatura si artele plastice, muzica (la patru maini sau la doua, din cauza artrozei mele, parcurgem la pian partituri de la Mozart la Satie...), si care invata romaneste.
Orice modificare de declic in destin poate avea consecinte incalculabile, deci sa spunem: am trait, traiesc inca, sper sa apuc sa termin volumele 2 si 3 de memorii, sper sa mai scriu poezii, sa mai iubesc si sa mai fiu iubita, cum mi se intampla la o varsta improbabila, sper - oricare ar fi verdictul - sa mai fiu citita...
Si mai sper ca, oricare ar fi calificativele ce mi s-ar aplica, ele sa fie facute cu buna credinta si in cunostinta de cauza.
Dar poate ca, in acest caz, speranta mea e supradimensionata. Sau chiar nesabuita.
(Textul integral in Adevarul literar si artistic)