INTERVIU Tania Mouraud, artista franceză cu origini româneşti: „Îmi place foarte mult atitudinea generaţiei tinere din România“

Tania Mouraud este o cunoscută artistă pe plan internaţional, cu origini româneşti. Mouraud creează lucrări cu un mesaj ce se bazează pe un puternic angajament social. În România, a expus anul trecut „Despre natura lucrurilor”/ ”On the Nature of Things” (OTNOT) la Galeria Eastwards Prospectus , iar în urmă cu o lună, a revenit pentru lansarea catalogului expoziţiei, prilej cu care „Adevărul” i-a luat un scurt interviu.

Figură artistică extrem de respectată în Franţa, dar nu numai, Tania Mouraud (75 de ani) este un artist care nu se foloseşte de un singur instrument pentru a crea, ci de mai multe medii, pentru lucrări ce au în centru probleme sociale şi istorice, precum şi rănile pe care capitalismul sălbatic le lasă în urmă, fără însă a pune accent pe figura omului.

Deşi are origini româneşti (tatăl său, Marcel Mouraud, era din Roman), prima expoziţie personală a Taniei Mouraud, în România, a avut loc anul trecut, la Eastwards Prospectus Gallery, unde a fost prezentată cea mai recentă serie a artistei, Balafres (răni deschise) care i-a introdus pe vizitatori în inima sit-urilor deschise de extracţie a lignitului din Germania, simboluri ale schizofreniei unei societăţi care idealizează tranziţia energetică si energiile regenerabile, în timp ce jumătate din producţia de electricitate provine din combustia unor materii prime extrem de poluante.

De asemenea, expoziţia sa de anul trecut nu s-a limitat la spaţiul galeriei, Mouraud realizând şi o intervenţie urbană în nouă oraşe ale României, unde pe 100 de panouri, artista a expus lucrări cu mesajul unui poet, şi el la origini român, Benjamin Fondane (Benjamin Fundoianu). Mesajul a fost:  „Crier toujours jusqu'à a la findu monde”/„Să ţipi mereu până la finalul lumii”.

„Adevărul”: Ce spune despre Tania Mouraud artista faptul că îşi crează operele prin intermediul mai multor medii diferite?

Tania Mouraud: În 1968 mi-am ars lucrările pentru că în cursul cercetărilor mele ajunsesem la un fel de artă minimal şi nu am vrut să desenez o linie pentru restul vieţii mele. Aşa că am decis să schimb mediul în mod drastic şi am început o nouă aventură concepând proiecte arhitecturale ale camerelor de meditaţie.

Toată viaţa mea am continuat să îmi ard munca în mod simbolic.

De fiecare dată când am simţit că devenisem un meşteşugar, am schimbat mediul, am devenit o student din nou, bucurându-mă de rezolvarea dificultăţilor şi fiind mereu vigilentă (în stare de alertă „ aux aguêts”, după cum ar spune Deleuze) şi preocupată de evenimentele timpului meu.

Lucrările dumneavoastră pun accentul pe relaţia conflictuală dintre om şi natură în societatea contemporană. Ce anume credeţi că a dus la acest conflict? Şi-a uitat omul locul?

După părerea mea, relaţiile conflictuale sunt inerente jocului de putere al omului. Nu e doar între natură şi om. Sistemul patriarchal e bazat pe distrugere, asigurând astfel supremaţia omului asupra naturii, animalelor, supremaţia rasială, supermaţia de gen etc. Ce este interesant în ziua de astăzi este că noile generaţii consideră natura o entitate vie. Subliniază faptele de interdependenţă şi dorinţele de a crea o eră nouă a respectului pentru Viaţă, inclusiv totalitatea cosmosului.

„Să ţipi mereu până la finalul lumii/ Crier toujours jusqu'à a la findu monde“. Acest vers, scris aproape ilizibil,  a fost alegerea ta pentru intervenţia urbană din România. Explicaţi-ne, vă rog, relaţia dintre acest vers al lui Benjamin Fundoianu (Benjamin Fondane) şi tema expoziţiei dumneavoasră, OTNOT.

Expoziţia trebuie văzută ca fiind unică în cariera mea din mai multe motive. Primul este că Andrei şi Raluca (proprietarii Eastwards Prospectus Gallery) au lucrat ca o instituţie de sponsorizare, deşi ei reprezintă o galerie, pentru a-mi permite această răspândire incredibilă peste tot în România (100 de panouri în 9 oraşe). Titlul expoziţiei, descifrat, înseamnă <<Despre Natura Lucrurilor>>.  Această acţiune urbană este o parte integrantă a show-ului. Nu poate fi văzută ca fiind ceva separate. Este o piesă a show-ului. Galeria nu se opreşte pe Strada Plantelor, ci se împrăştie în toată România. Arta este pentru toată lumea.

Acest mesaj este despre situaţia artistului care trebuie să fie constant în jocul împotriva violenţei societăţii capitaliste. Îmi declară poziţia ca artist.Este de asemenea un ţipăt adresat publicului îndemnându-l să nu devină cineva fără niciun ideal.

 De ce apar oamenii atât de rar în lucrările dumneavoastră?

Absenţa oamenilor are avantajul de a evita, prin intermediul media, căderea în groapa reportajului. Îl ajută pe cel care priveşte să reacţioneze şi să aibă o experienţă emoţională puternică. Absenţa fiinţei umane crează un rege al lumii deznădăjduite, mai adecvat să arate că sistemul e cel care distruge fiecare ideal şi nu neapărat indivizi.

 Arta dumneavoastră cuprinde o zonă extinsă dedicată problemelor sociale şi istorice. Consideraţi că acest tip de preocupare este inclus în definiţia a ceea ce înseamnă să fii artist astăzi?

Dacă ne îndreptăm privirile spre istoria artei vedem că preocuparea, grija este foarte veche şi poate fi urmărită în picture ale istoriei, la Goya, Picasso etc…Cred că este parte din datoria unui artist. Cum spunea Bertolt Brecht: „Care e sensul să pictezi flori când vasul se scufundă?” Îmi place foarte mult atitudinea generaţiei tinere din România. Mă simt parte a acestei energii şi cred că munca mea reflectă acestă preocupare.

 Cum vedeţi România? Îndrăgiţi vreun artist roman?

 Acum, când mai vin în România, am sentimentul că vin acasă; e un sentiment ciudat şi dulce deopotrivă. Mi-ar plăcea să călătoresc mai mult prin ţară şi să o cunosc mai bine.

Ca să îţi răspund la întrebare, România a avut mereu o reputaţie de o creativitate minunată. Iubesc în special cinematografia românească (Cristian Mungiu, Radu Muntean, Corneliu Porumboiu,  Calin Peter Netzer, printre alţii ). Câţiva autori care îmi plac sunt Ionesco, Emil Cioran şi Mircea Eliade. 

Sunt o mulţime de artişti români care îmi plac în mod deosebit. Au inventat multe lucruri şi au participat la progresul gândului şi sensibilităţii.

Dintre artiştii de astăzi îmi place mai ales Mircea Cantor. Cât despre artiştii trecutului, care sunt parte a peisajului meu mental, îi iubes pe Brâncuşi şi, bineînţeles, şi pe Victor Brauner.

Tatăl dumneavoastră a murit în numele libertăţii, dar nu cred că aici, în România, e foarte cunoscut. Puteţi să ne spuneţi, vă rog, câte ceva despre el? Ce fel de om era? Cum v-a influenţat ca om şi ca artist?

În anii '30 tatăl meu era un tânăr avocat. Era un om fantastic, cu o cultură extinsă şi foarte îndrăzneţ în alegerile sale. A cumpărat la acea vreme un Picasso şi un Picabia. Era foarte îndrăzneţ şi curajos. Odată, a fost insultat de un alt avocat şi l-a provocat la un duel pe care l-a câştigat. Înainte de a se duce în Vercors, a fost în armată unde a fost decorat pentru curajul său.

Ca fiică a lui, încerc să trăiesc şi să fac artă cu responsabilitatea care i-ar fi plăcut lui. Nu vreau să îl trădez şi este oricum imposibil pentru mine, a căror amândoi părinţi au luptat în Rezistenţă şi care mi-am modelat felul de a privi lumea cu o imensă independenţă.

Tania Mouraud

Explorează relaţia dintre artă şi conexiunile sociale încă de la finalul anilor '60.

Arta sa cuprinde lucrări realizate prin diferite medii, de la pictură, la instalaţii, la fotografie, sunet, video şi chiar performance.

Mouraud are drept subiect central în majoritatea lucrărilor sale maşinăria, metaforă pentru sistemul care domină astăzi lumea.

A expus atât în galeriile Europei, cât şi într-o serie de galerii din SUA. Printre acestea se numără: Centre Georges Pompidou Metz, Galerie Arc en Ciel (Liévin), Galerie Mensch (Hamburg) Franklin Furnace ( New York), Patricia Faure Gallery (Los Angeles).

De asemenea, de-a lungul anilor, datorită experienţei sale artistice a fost numită membru în diferite jurii ale unor competiţii de artă organizate de instituţii artistice de prestigiu din Franţa,, precum Ecole des Beaux-Arts, Paris.