Cel mai fericit om din lume este un călugăr tibetan: a învăţat să aprecieze viaţa după o experienţă din copilărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Yongey Mingyur Rinpoche, călugărul tibetan care a fost declarat "cel mai fericit om din lume"  Foto kagyumonlamny.org

Yongey Mingyur Rinpoche, un călugăr tibetan de 69 de ani, specialist în genetica moleculară care a fost declarat „cel mai fericit om din lume”, explică modul în care o experienţă din copilărie l-a făcut să aprecieze mai mult viaţa.

Yongey Mingyur Rinpoche este călugărul tibetan care a fost declarat "cel mai fericit om din lume", după ce neurologii au efectuat diferite teste asupra acestuia, în timp ce călugărul medita. Oamenii de ştiinţă au aplicat pe craniul bărbatului 256 de senzori, în cadrul unei cercetări la care au mai participat alte câteva sute de persoane care practicau meditaţia.

Studiul, care a durat 12 ani, a fost condus de un cercetător în neuroştiinţă de la Universitatea din Wisconsin, Richard Davidson, care a încercat să afle efectele meditaţiei şi a compasiunii asupra creierului.

Scanarea creierului a arătat că atunci când compasiunea devine centrul meditaţiei, creierul lui Rinpoche produce un nivel de raze gama, modificări asociate constiinţei, atenţiei, învăţării si memorării.

Cercetările au arătat o activitate crescută în cortexului prefontal stâng, spre deosebire de cel drept, fapt ce indică o capacitate mărită de a simţi starea de fericire într-o proporţie de 700% şi o predispoziţie redusă la nefericire , scrie scmp.com.

„Atunci când eram tânăr mă confruntam cu atacurile de panică. A fost dificil să trec peste această etapă, însă m-am împrietenit cu panica mea prin meditatie ", a spus bărbatul, referindu-se la perioada în care a început meditaţia. La 13 ani, la sfatul tatălui său - un maestru budist respectat, bărbatul s-a retras în meditaţie pentru o perioadă de timp, în încercarea de a scăpa de frica puternică transmisă de demonii care l-au bântuit începând cu vârsta de 8 ani.  

Acum, acesta călătoreşte prin toată lumea pentru a-i învăţa pe oameni să scape de stres şi dezechilibru emoţional cu ajutorul meditaţiei. Călugărul a fost motivat de convingerea sa puternică potrivit căreia oricine poate fi fericit dacă îşi antrenează creierul. "Meditaţia m-a ajutat să-mi schimb viaţa şi îmi doresc să împărtăşesc acest mesaj cu semenii mei. Practica ajută la atingerea echilibrului emoţional, relaxare, te scapă de stres si anxietate", a spus Rinpoche.

Prima sa carte, „Bucuria de a trăi. Descifrarea secretului şi a ştiinţei fericirii”, care a fost publicată în 2008 a devenit instantaneu un bestseller, toate veniturile strânse din vânzarea cărţii fiind donate fundaţiei sale, care finanţează comunităţile monahale din întreaga lume.

Călugărul crede că mulţi oameni încă nu înţeleg cum trebuie să mediteze. "Oamenii cred două lucruri despre meditaţie: unul dintre ele este că nu ar trebui să se gândească la nimic, să fie concentraţi, iar al doilea lucru este nevoia de atingere a sentimentului de pace. 

"Mintea noastră, atunci când  îi spunem «nu», va face opusul. Dacă spui că ai nevoie de pace, fără stres, vei deveni stresat. Deci, sensul principal al meditaţie este de a lasa mintea să fie liberă. Va trebui să meditaţi un pic în fiecare zi. Este foarte util. Doar trei serii de respiraţii în fiecare dimineaţa îţi pot schimba întreaga zi", a spus călugărul.

Mai multe pentru tine:
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
În Germania începe procesul grupului care plănuia răsturnarea parlamentului și uciderea cancelarului. Printre inculpați: un prinţ, un soldat, un astrolog şi o antivaccinistă
O femeie va fi judecată după ce și-a furat propria mașină de la amanet. Banii primiți nu au fost de ajuns
Liberalul Costel Alexe: „Orice zi cu Marcel Ciolacu în funcţia de premier e o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei”
CTP îl face praf pe Piedone, cu program cu tot: „Candidatul Parizer Usturoi” şi „rafala de agramatisme, fraze fracturate...”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Tabloul Mona Lisei ar putea avea propria cameră, la Muzeul Luvru
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Ingredientele pe care trebuie să le pui în apa ouălelor de Paște, pentru ca să nu se mai spargă. Se regăsesc în bucătăria fiecărei gospodine
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, dar nepopular printre tineri. „Ai și pauze de țigară și cafea, dar nu abuza”
Aur, argint și bronz pentru România la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged