Tudor va mai arbitra abia la anul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Tudor

Meciurile din „optimile” Cupei României, disputate la 18-19 noiembrie, Astra Ploieşti – Dinamo (1-2) şi Universitatea Craiova – CFR Cluj (0-1), au fost cu ghinion pentru arbitrii Cristian Balaj şi Alexandru Tudor.După aceste partide, cei doi nu au mai fost delegaţi pentru că au primit patru etape de suspendare.

Cum s-a ajuns aici? Ca urmare a greşelilor, ei au fost convocaţi în faţa membrilor comisiei centrale. Dacă Tudor a fost prezent, Balaj a obţinut permisiunea preşedintelui CCA, Vasile Avram, să nu vină la Bucureşti, dar acest fapt i-a deranjat pe unii membri ai comisiei.

„CCA i-a pedepsit din cauza atitudinii şi a comportamentului. Tudor mai avea un pic şi sărea la bătaie la Nicolae Rainea şi Ion Igna. Din cauza atmosferei create s-a decis să fie sancţionaţi amândoi", a precizat, pentru „Adevărul", Vasile Avram.

CCA a avut altă măsură, în schimb, cu centralul Marius Avram, fiul preşedintelui, şi cu asistentul Sebastian Gheorghe, băiatul vicepreşedintelui Constantin Gheorghe, care nu au fost reţinuţi de la delegări decât o singură etapă, deşi au comis şi ei greşeli grave la meciurile Rapid - Gaz Metan Mediaş, respectiv Rapid - CFR Cluj. 

Mai multe pentru tine:
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Șeful Comisiei de Apărare conduce un Mercedes de 140.000 de euro, cumpărat de un magazin sătesc. Nu este trecut în declarația de avere
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Primii pași spre reconciliere! Cum a decurs întâlnirea istorică de 55 de minute dintre Prințul Harry și Regele Charles, tatăl lui
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Singurul dictator sovietic înlăturat din funcție: «Hrușciov a demascat cultul lui Stalin după moartea lui, iar noi demascăm cultul lui Hrușciov cu el în viață»
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională