Roşu este culoarea învingătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antropologii Russel Hill şi Robert Barton, de la Universitatea din Durham, consideră că echipamentul roşu poate face diferenţa pentru formaţia care îl poartă, această culoare motivându-i pe

Antropologii Russel Hill şi Robert Barton, de la Universitatea din Durham, consideră că echipamentul roşu poate face diferenţa pentru formaţia care îl poartă, această culoare motivându-i pe jucători.
De aceeaşi părere sunt şi fotbaliştii englezi care au câştigat Cupa Mondială din 1966, 4-2 în finală cu RF Germania, care au purtat echipament de culoare roşie, precum şi selecţionerul german Jurgen Klinsmann, care crede că "roşul permite o mai bună identificare în grup şi face jocul mai agresiv şi mai puternic". La fel de adevărat este şi că echipe precum Costa Rica şi Polonia, care au avut echipament de aceeaşi culoare, au fost deja eliminate de la CM. Pe de altă parte, potrivit unui alt studiu, 7 la sută din accidentările jucătorilor sunt suferite în timpul manifestărilor de bucurie de după înscrierea unui gol. Au fost analizate 152 de accidentări, ajungându-se la concluzia că fotbaliştii care rămân la baza "piramidei umane"

Mai multe pentru tine:
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”