Ronaldinho şi-a lansat propria şcoală de fotbal şi a plâns

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Starul Braziliei şi al Barcelonei a izbucnit în lacrimi la inaugurarea "Institutului Ronaldinho Gaucho", care se va ocupa, din martie 2007, de copiii defavorizaţi ai oraşului Porto Alegre. "E cel

Starul Braziliei şi al Barcelonei a izbucnit în lacrimi la inaugurarea "Institutului Ronaldinho Gaucho", care se va ocupa, din martie 2007, de copiii defavorizaţi ai oraşului Porto Alegre. "E cel mai frumos gol pe care l-am marcat vreodată", a declarat câştigătorul Ligii Campionilor, Ronaldinho, în timpul discursului ţinut în oraşul său natal, Porto Alegre, unde a inaugurat un institut care să ajute copiii defavorizaţi.
Fundaţia ce poartă numele fotbalistului ocupă o suprafaţă de 11,7 hectare şi va găzdui diverse activităţi (sport, informatică, teatru, muzică) ale aproape 3.500 de copii săraci din regiune. "Întotdeauna mi-am dorit să fac aşa ceva şi în sfârşit am reuşit. E o zi memorabilă", a mai spus brazilianul, care câştigă, conform publicaţiei "Business Week", aproximativ 30 de milioane de dolari anual. Decarul brazilian a urmat astfel exemplul clubului la care evoluează, FC Barcelona. Campioana europeană a decis la începutul acestui sezon să doneze aproximativ două milioane de euro organizaţiei UNICEF. În plus, clubul catalan a ales să pună gratuit pe tricou sigla instituţiei, o premieră în istoria sa de peste 107 ani. (Sergiu Petre)