„Regele“ David: De ce aurul cucerit de Popovici are o dimensiune istorică în nataţia mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul campion mondial din istoria României la înot, David Popovici, a realizat o performanţă incredibilă, prin câştigarea aurului în proba de 200 de metri liber. Un singur amănunt spune totul: românul e mai rapid, la 17 ani, comparativ cu legendarii Michael Phelps şi Ian Thorpe, la aceeaşi vârstă.

În ultimii ani, România a obţinut câteva rezultate cu adevărat colosale, în ciuda faptului că, per ansamblu, sportul e în cădere liberă la noi, afectat de nepăsare, incompetenţă şi de lipsa infrastructurii.

Mai întâi, a fost aurul cucerit de Constantina Diţă (foto), în proba de maraton, la Jocurile Olimpice din 2008. „Puşa“ e, inclusiv acum, cea mai în vârstă câştigătoare a maratonului olimpic din toate timpurile, atingând această performanţă la 38 de ani.

În categoria rezultatelor fabuloase intră şi titlurile de Grand Slam, cucerite de Simona Halep (foto), la French Open 2018 şi Wimbledon 2019.

Acum, lângă Constantina Diţă şi Simona Halep, şi-a făcut loc şi David Popovici, în clubul select al marilor campioni ai României, din ultimii ani. Pentru că aurul cucerit de înotătorul legitimat la Clubul Sportiv Dinamo la Mondialele de la Budapesta, în proba de 200 de metri liber, înseamnă o performanţă magnifică! 

Adevărul oferă, în rândurile de mai jos, mai multe amănunte statistice care ne vor ajuta să înţelegem mai bine dimensiunea acestui rezultat. Cu precizarea că, având în vedere vârsta lui Popovici, această medalie de aur va fi, probabil, doar una din multe altele care vor veni şi care îl vor face unic pe „Regele“ David, în istoria sportului românesc.

Aşa ceva nu s-a mai văzut la noi

În primul rând, Popovici a cucerit doar a treia medalie de aur pentru România, la Mondialele de înot. Precedentele două fuseseră câştigate de fete: Tamara Costache (50 m liber, 1986) şi Diana Mocanu (200 m spate, 2001). Pe lângă faptul că e primul „rege“ al naţiei româneşti, David e şi singurul campion mondial al României din ultimul deceniu, la masculin, într-o probă individuală olimpică, după cum a notat Eurosport.

Când lăsam deoparte premierele la nivel intern, le descoperim pe cele mondiale. Care sunt cu adevărat fabuloase! Iată câteva borne remarcabile:

*Timpul cu care Popovici a cucerit aurul în proba de 200 de metri liber, 1:43.21, e un nou record mondial realizat de un junior. Şi atenţie: precedentul fusese stabilit cu o zi înainte, în semifinale, tot de David: 1:44.40.

Michael Phelps era şi el un adevărat „rechin“ în bazin de la o vârstă fragedă

*Popovici a câştigat locul 1 la 200 de metri liber cu al 4-lea timp din istorie în această probă! Înaintea sa se află doar:

1. Paul Biedermann (Germania) – 1:42.00 (2009)

2. Michael Phelps (SUA) – 1:42.96 (2008)

3. Yannick Agnel (Franţa) – 1:43,14 (2012)

*La 17 ani, 9 luni şi 5 zile, David Popovici a devenit cel mai tânăr campion mondial din istorie, în proba de 200 de metri liber. Potrivit Eurosport, înainte de cursa istorică a românului, la Budapesta, înotătorul american, Tim Shaw, era cel mai tânăr bărbat care a cucerit aurul mondial la 200 de metri. Shaw a câştigat proba, în 1975, la Campionatele Mondiale de la Cali, când avea puţin peste 18 ani.

*Site-ul swimswam.com a remarcat încă un detaliu impresionant, legat de timpul cu care Popovici a cucerit aurul. Concret, doar cinci înotători din istorie au doborât bariera de 1:44:00 în proba de 200 de metri liber. David Popovici e cel mai tânăr dintre ei! Românul tocmai l-a devansat pe rusul Danila Izotov, care deţinea recordul de precocitate, înotând sub 1:44:00, pe când avea 17 ani, 9 luni şi 26 de zile. Popovici a realizat  această performanţă la 17 ani, 9 luni şi 5 zile.

*Dacă ne uităm la clasamentul celor mai tineri campioni la Mondialele de înot, în toate probele, David Popovici ocupă locul 11. Prima poziţie în această ierarhie e ocupată de australianul Ian Thorpe. Acesta a cucerit un titlu mondial, în 1998, în proba de 400 de metri liber, pe când avea doar 15 ani şi 64 de zile. 

21 de ani trecuseră până rezultatul lui David Popovici de la ultima medalie de aur obţinută de România la un Mondial de înot în bazin de 50 de metri pentru seniori.   10 medalii a câştigat România, de-a lungul anilor, la Mondialele de nataţie: trei medalii de aur, o medalie de argint şi şase medalii de bronz.