Rapid a învis şi a prins Liga Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia antrenată de Marian Rada s-a impus, în deplasare, în faţa Universităţii Cluj şi şi-a asigurat prezenţa în ediţia viitoare a Ligii Europa.

Eroul întâlnirii a fost Ovidiu Herea. Mijlocaşul a reuşit mai întâi să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, cu o “scăriţă” din interiorul careului, apoi a pasat decisiv la golul lui Sorin Frunză, după ce s-a distrat cu toată defensiva ardelenilor. Deşi a condus cu 2-0 la pauză, Rapidul a suferit serios în repriza secundă. Formaţia antrenată de Ionuţ Badea a redus din diferenţă prin Păcurar, dintr-un penalti obţinut de Cojocnean, şi a fost aproape de egalare prin Adrian Cristea, la o fază la care Dani Coman a fost salvat de transversală.

Coman şi Roman s-au accidentat. Titularul postului de portar de la Rapid n-a stat pe teren până la finalul meciului. El s-a accidentat la spate în minutul 77, la o faza la care Adrian Cristea a nimerit transversala, şi a fost înlocuit un minut mai târziu cu tânărul Straton. Roman a părăsit şi el gazonul imediat după ce s-a contrat mai dur cu un adversar.

Bornescu, nici măcar rezervă. Portarul rapidist a fost lăsat în afara lotului pentru a treia oară consecutiv. “Sunt foarte supărat. În vară voi vedea ce este de făcut, probabil că voi pleca de la echipă liber de contract”, a anunţat “Pepe”.
Gazdele au început cu tupeu. Ardelenii au început mai bine întâlnirea. În primul sfert de oră, Mendy s-a trezit în două rânduri faţă în faţă cu portarul giuleştenilor, dar de fiecare a fost lipsit de şansă la finalizare. Coman a fost salvat şi de o intervenţie perfectă a lui Marcos Antonio la Cojocnean.

Ambele echipe au avut galerie. Deşi partida s-a disputat la Mediaş, cele două echipe au fost susţinute de contingente importante de fani.  În tribune au fost aproximativ 400 de ultraşi veniţi de la Bucureşti şi cam tot atâţia sosiţi de la Cluj.

“U” Cluj: Matache - Unguruşan, D. Munteanu, Bazzi (Voican 46), Buhuş - Nasser, Păcurar (Delgado 84), Mendy, V. Gheorghe (Tony 46) - Cojocnean, Ad. Cristea. Antrenor: Ionuţ Badea.

Rapid: Coman (Straton 77) – Vidanov, Marcos Antonio, Glauber, Ezequias - M. Roman (Grigorie 85), C. Lazăr, N. Grigore, Frunză, Bozovici (Olberdam 75) - Herea. Antrenor: Marian Rada.

Goluri: Păcurar 68 / Herea 25, Frunză 39
Stadion “Gaz Metan”: 2.000
Arbitru: Alexandru Tudor

Mai multe pentru tine:
Brigitte, câștig de cauză în procesul cu Raluca Podea! „Și-a făcut imagine pe spatele meu că am fost nevasta lui Ilie Năstase! Aștept banii!” Nevasta lui Pastramă a fugit iar la Dubai!
De ce tot amână Prodanca nunta cu Ronald Gavril? „Nu-l mai vedeți!”
FT: SUA taie finanțarea programelor de securitate militară pentru Europa de Est. Decizia provoacă îngrijorare printre aliați
Eclipsa de Lună din 7 septembrie. Ce schimbări aduce pentru fiecare zodie. Semnul zodiacal ce va trage lozul câștigător
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol