Răducan: "Nu ne aşteaptă un meci uşor la Cluj, unde gazonul e prost"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Narcis Răducan

Directorul sportiv al FC Steaua, Narcis Răducan, a declarat că nu se aşteaptă la un meci uşor contra Universităţii Cluj, contând pentru etapa a XX-a a Ligii I, mai ales că stadionul va fi plin de fani adverşi, dar şi pentru că terenul nu se prezintă în condiţii bune.

"Am înţeles că terenul de la Cluj nu se prezintă în condiţii tocmai bune. Sper ca până săptămâna viitoare să avem terenuri mai bune, pentru că nimeni nu are de câştigat în afara echipelor mici, care aşa reuşesc să mai egalizeze valorile. În ultima perioadă am suferit la capitolul continuitate. Nu vom avea un meci uşor contra Universităţii Cluj, mai ales că vor avea şi stadionul plin de suporteri", a spus Răducan.

Potrivit lui Răducan, Steaua va merge la victorie în partida programată, luni, la Cluj-Napoca, deoarece are multe puncte de recuperat faţă de Dinamo. "Un Adrian Cristea la intensitate maximă este unul dintre cei mai buni jucători din România, dar sper ca jucătorii Stelei să-l anihileze. Un egal nu ne-ar mulţumi, pentru că avem o diferenţă mare de recuperat faţă de celelalte echipe", a explicat Răducan.

Mai multe pentru tine:
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Mogulul criptomonedelor rusești a fost găsit mort într-o închisoare din India. Cunoștea secretele Kremlinului și era urmărit de Occident
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe