Potec: „Înotul în bazin e unul dintre cele mai sigure sporturi. Nu înţeleg de ce nu-şi poate relua activitatea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camelia Potec

Camelia Potec, preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, este dezamăgită de faptul că deşi „s-a dovedit că prin apă nu se transmite virusul“, înotul nu se numără printre sporturile care au primit undă verde pentru a relua activitatea.

Lista de sporturi care vor putea relua antrenamentele, anunţată de Ministrul Tineretului şi Sportului Ionuţ Stroe, naşte deja controverse. Iar întrebările apar, atât în ceea ce priveşte sportul de performanţă, cât şi legat de sportul de masă.

Camelia Potec (38 ani, campioană olimpică) şi-a exprimat nedumerirea, într-un interviu pentru „Gazeta Sporturilor“.

„Măsurile nu mi se par foarte clare. Nu înţeleg de ce înotul nu a fost luat în considerare pentru că şi noi putem să îndeplinim normele cerute de Ministerul Sănătăţii şi de Minsterul Tineretului şi Sportului. Specialiştii au stabilit că virusul nu se transmite prin apă. Înotul în bazin e unul dintre cele mai sigure sporturi. Apa e clorinată, nu de puţine ori a fost folosită ca dezinfectant la curăţarea străzilor. La nataţie, normele sunt uşor de îndeplinit“, a declarat Potec pentru sursa citată, explicând mai departe.

„Dacă e vorba de regim închis, cu cazare, masă, stat în izolare, atunci la Centrul Olimpic de la Izvorani. Dar noi ne putem pregăti, la fel de bine, şi în bazinul de la Complexul 'Lia Manoliu', acolo unde e bazin în aer liber. Sportivii nu iau contact unul cu altul, sunt 10 culoare, de doi metri şi jumătate fiecare, nu se ating. Noi am pus pe hârtie tot planul pe care ar trebui să-l urmăm. Sportivii pot veni la bazin cu autoturismul propriu, nu trebuie să facă duş acolo. Au nevoie doar de o băncuţă pe care să-şi lase lucrurile. Şi de schimbat, ei au experienţa şi se schimbă doar cu ajutorul unui prosop, afară, în aer liber.

Măcar sportivii din lotul olimpic, noi nici nu avem mulţi, maximum 10, ar trebui să intre într-un program centralizat!“

Alexandru Rafila a confirmat că singurul pericol este legat de supra-aglomeraţia piscinelor

Alexandru Rafila, una dintre cele mai autorizate voci pentru a vorbi despre pandemie şi riscurile de infectare, ca reprezentant al României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi presedinte al Societăţii Române de Microbiologie, a explicat într-o intervenţie la Digi24 că înotul practicat în apă cu clor este sigur, în principiu. Şi asta pentru că apa este dezinfectată. Profesorul Rafila a mai explicat că riscul de contaminare apare doar când sunt prea mulţi oameni în piscină.

„Dacă sunt prea multe persoane în piscină şi contactul este prea apropiat, există posibilitatea contaminării, pentru că atunci când înoţi mai sunt secreţii, mai şi expectorezi câteodată, iar masca nu se poate folosi. Nu este exclus însă să se inventeze un tip special de mască pentru inot", a declarat Alexandru Rafila.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim