NBA: Boston şi Denver, primele înfrângeri, LeBron străluceşte în Big Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:
NBA: Boston şi Denver, primele înfrângeri, LeBron străluceşte în Big Apple

Boston Celtics şi Denver Nuggets au înregistrat primele insuccese din sezonul 2009-2010. LeBron James a strălucit în lumina reflectoarelor din celebra Madison Square Garden, marcând 33 de puncte pentru victoria cavalerilor. Iar Kobe Bryant a devenit cel mai tânăr jucător care trece de graniţa celor 24.000 de puncte marcate în carieră

Boston Celtics – Phoenix Suns 103-110
Soarele din Arizona a pârjolit apărarea celor de la Celtics, cea mai bună din NBA în acest început de sezon. Celtics au primit pentru prima oară mai mult de 90 de puncte într-un meci şi au înregistrat prima înfrângere. Jason Richardson „a dat foc la plasă” cu şase aruncări de trei puncte din şapte încercări şi a încheiat partida cu 34 de puncte şi 10 recuperări. Fostul campion la slam-dunk a marcat 14 puncte în primul sfert după ce cu o seară înainte nu reuşise niciun punct. Servantul principal al celor din Phoenix, Steve Nash, a distribuit 12 pase decisive, dar a contribuit şi cu 16 puncte, printre care o reuşită de la mare distanţă în ultimul minut, care a pecetluit soarta meciului. Kevin Garnett a marcat 26 de puncte, cea mai bună performanţă personală a sezonului iar Paul Pierce şi Ray Allen au adăugat câte 16 puncte. Celtics au încercat să revină în meci în sfertul al patrulea prin aruncări de la trei puncte, ceea ce le-a fost fatal. Rasheed Wallace a ratat nu mai puţin de cinci aruncări de trei puncte în ultimul sfert, încheind partida cu doar 8 puncte.

Miami Heat – Denver Nuggets 96-88
Carmelo Anthony a fost acelaşi. Coechipierii săi, nu. Anthony a continuat forma ofensivă de excepţie marcând 30 de puncte însă ceilalţi zece jucători de la Nuggets care au intrat pe teren nu au adunat decât 58 de puncte împreună şi Denver se înclină pentru prima oară în acest sezon. Miami Heat a explicat la tablă ce înseamnă ofensiva echilibrată, cu patru titulari marcând cel puţin 13 puncte. Dwyane Wade nu a prins o zi excelentă, 22 de puncte, doar 6-17 la aruncări din acţiune. Dar Jermaine O’Neal şi Mario Chalmers l-au susţinut cu 18, respectiv 16 puncte, pentru ca cei din Denver să nu primească o notă bună de la “profesorul” lor, George Karl. “Nimeni nu ar putea primi “A” (calificativul maxim în SUA) pentru jocul de astăzi”, a declarat la finalul partidei antrenorul echipei din Denver.

New York Knicks – Cleveland Cavaliers  91-100
A fost o seară de sărbătoare la Madison Square Garden, iar LeBron James a răspuns cu o performanţă asemănătoare. Cei aproape 20.000 de spectatori i-au aplaudat în picioare pe jucătorii echipei de baseball New York Yankees care au câştigat World Series în această săptămână iar apoi nu au putut decât să-l aplaude pe LeBron James pentru cele 33 puncte, 8 recuperări, 9 pase decisive şi 3 intercepţii realizate. Starul din Cleveland, un mare fan al celor de la Yankees, nu a avut milă faţă de Knicks, echipa care şi-l doreşte atât de mult din sezonul 2010, când Regelui îi expiră contractul în regatul cavalerilor. Cu prietenul său Jay-Z în tribună, LeBron a dansat pe ritm de hip-hop cu apărarea din NY pentru un one man show. Mo Williams şi Daniel Gibson au fost singurii cavaleri care au trecut de 10 puncte în afara lui James. David Lee cu 21 de puncte şi Larry Hughes cu 18 au fost principalii realizatori pentru Knicks.

Los Angeles Lakers – Memphis Grizzlies 114-98
Koby Bryant 41 puncte / Rudy Gay 22 puncte. Kobe Bryant a devenit cel mai tânăru jucător din istoria NBA care marchează 24.000 de puncte în carieră.

Charlotte Bobcats – Atlanta Hawks 103-83
Raja Bell 24 puncte / Josh Smith, Joe Johnson, Jamal Crawford – câte 13 puncte

Houston Rockets – Oklahoma City Thunder 105-94
Carl Landry, Trevor Ariza – câte 21 puncte / Russell Westbrook 33 puncte

Golden State Warriors – Los Angeles Clippers 118-90
Baron Davis, Eric Gordon – câte 25 puncte, Chris Kaman 22 puncte / Anthony Morrow 18 puncte

New Orleans Hornets – Toronto Raptors 90-107
Chris Paul 21 puncte, 18 recuperari / Chris Bosh 27 puncte

Orlando Magic – Detroit Pistons 110-103
Dwight Howard 22 puncte, 12 recuperari / Charlie Villanueva 28 puncte

Philadelphia 76-ers – New Jersey Nets 97-94
Lou Williams 18 puncte / Brook Lopez 22 puncte

Portland Trailblazers – San Antonio Spurs 96-84
Brandon Roy 24 puncte / Richard Jefferson 19 puncte

Indiana Pacers – Washington Wizards 102-86
Danny Granger 22 puncte / Caron Butler 24 puncte

Minnesota Timberwolves – Milwaukee Bucks 72-87
Jonny Flynn 20 puncte / Andrew Bogut 17 puncte, 10 recuperari

Vezi cele mai tari faze din meciurile jucate aseară: