Munteanu: "Nu mă tem de un scor fluviu pe Old Trafford"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul Oţelului Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că nu se teme că formaţia sa va pierde la o diferenţă mare de scor partida pe care o va disputa în deplasare cu Manchester United, deşi are probleme de efectiv.

"Cred că stadionul va fi plin, pentru că e Liga Campionilor, iar spectatorii vin la stadion chiar dacă joacă cu Real Madrid ori cu Oţelul Galaţi. Noi însă nu avem motive să mergem cu teamă. Chiar dacă vor fi peste 70 000 de spectatori, dacă ne-am dorit Liga Campionilor nu ne rămâne altceva decât să jucăm şi sper să o facem cât mai bine. Este visul oricui să poţi juca pe Old Trafford, dar pentru noi este o realitate pe care băieţii au câştigat-o anul trecut. Vom avea absenţe importante, practic aproape întreaga linie de fund, Râpă, Costin şi Perendija fiind suspendaţi. Avem însă înlocuitori, a venit şi rândul unor Benga, Sârghi sau Ljubinkovici să joace. Chiar şi având aceste absenţe nu mă tem de un scor fluviu pe Old Trafford. Aşa s-a spus şi înaintea meciului de la Bucureşti şi până la urmă n-a fost aşa", a spus Munteanu.

Partida dintre Manchester United şi Oţelul Galaţi, contând pentru grupele Ligii Campionilor. se va disputa miercuri, 2 noiembrie, la Manchester, de la ora 21.45.

În etapa a III-a a grupei C a Ligii Campionilor, Oţelul Galaţi a fost învinsă de Manchester United pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0.

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Pasiune transformată în business: Simona Halep își ajută tatăl în noua afacere. Domeniul surprinzător ales de Stere Halep
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză