Marius Niculae: "Steaua a câştigat în derby dar cu un meci nu se face primăvară"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Niculae

Marius Niculae a vorbit despre meciul cu Steaua şi despre lupta la titlu.

"E o singură bătălie. Au câştigat un meci, bravo lor, dar cu un meci nu se face primăvara. Până la urmă păstrăm distanţa faţă de Steaua, campionatul e lung şi se pot întâmpla multe.

Avem şansa să jucăm din trei în trei zile şi să ştergem cu buretele acest meci. În aceste ultime două meciuri din campionat riscăm să pierdem tot ce-am muncit în ultimele şase luni. Acum se vede caracterul puternic, suntem obligaţi să rămânem uniţi până la final", a spus Marius Niculae la Dolce Sport.

"Înfrângerea cu Steaua e prea dureroasă ca să ne mai gândim la acel 5-1 cu Petrolul. Trebuie să câştigăm în Cupă, pentru că este un obiectiv pentru noi. Suntem o echipă experimentată, vom şti să gestionăm acest meci"., a spus acesta despre meciul din Cupă, cu Petrolul.

"Antrenorul ne-a spus să ţinem capul sus, Ciobi nu e un tip recalcitrant. Spune tot ce are de spus pe un ton foarte calm, dar zice foarte bine, încât ajungem să ne simţim vinovaţi toţi. Ciobi se mai consultă cu noi, dar deciziile le ia singur. Nu este un antrenor influenţabil, nici de Badea, nici de Săvulescu", a mai spus Niculae.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Trump, reacție fulgerătoare la adresa UE după amenda de 3 miliarde de euro primită de Google: „Nu putem permite ca acest lucru să se întâmple”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO