Legiunea din Liga I adusă de Rednic face spectacol în Azerbaidjan!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Rednic pe banca azerilor de la Khazar

Mircea Rednic continuă seria victoriilor la Khazar Lankaran. Jucătorii aduşi de tehnicianul român la formaţia pe care o antrenează în Azerbaidjan fac furori.

Trupa lui Rednic a jucat azi meciul-tur din sferturile Cupei, în deplasare, cu Neftci Baku. Elevii "Puriului" s-au impus cu 4-3 la finalul unui meci electrizant şi sunt cu un picior în semifinale.

Pentru Khazar au înscris Winston Parks, Adrian Scarlatache, Julius Wobay şi Andrei Mureşan. Returul se va juca pe 8 martie, la Lankaran.

Khazar Lankaran a terminat sezonul regulat pe locul 2, la un punct în spatele adversarei de azi, Neftci Baku, cea mai titrată echipă din Azerbaidjan (cu 5 titluri în palmares).

Campionatul azer are 12 echipe: primele 6 echipe joacă play-off pentru titlu, în timp ce ultimele 6 play-out la retrogradare.