Hagi trebuie să-i plătească 15.000 de lire arbitrului Erol Ersoy

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a fost condamnat la plata unor daune morale de 15.000 de lire turceşti (6.800 de euro), după finalizarea procesului intentat în 2001 împotriva sa de către arbitrul Erol Ersoy, informează cotidianul Hurriyet.

Hagi a fost acuzat de Ersoy că l-a scuipat la un meci din campionatul Turciei, în perioada în care era fotbalist la Galatasaray. Tehnicianul a negat acuzaţiile, dar procesul s-a finalizat, luni, la un tribunal din Izmir, iar el a fost condamnat la plata unor daune morale de 15.000 de lire turceşti, sumă căreia i se adaugă dobânzile aferente calculabile din 2001.

Gheorghe Hagi are drept de apel în termen de 15 zile de la anunţarea deciziei.

Potrivit presei turce din 2001, Gheorghe Hagi l-a scuipat, l-a insultat şi l-a lovit pe arbitrul Erol Ersoy, după ce a primit un cartonaş roşu în timpul partidei disputate, pe teren propriu, cu echipa Genclerbirligi, în cadrul etapei a XXIV-a a campionatului Turciei, ediţia 2000/2001.

Meciul respectiv s-a încheiat cu scorul de 2-1 (1-1) în favoarea formaţiei din Istanbul. În minutul 32 al partidei, Hasan, coechipierul lui Hagi de la Galatasaray, a înscris un gol care a fost anulat de arbitrul turc. Această decizie a provocat nemulţumirea lui Hagi, care l-a tras pe Erol Ersoy de tricou. În momentul în care Ersoy i-a arătat lui Hagi cartonaşul roşu, furia românului a ajuns la apogeu. "Tu eşti de vină", a strigat Hagi la arbitrul turc, după care l-a călcat pe picior şi l-a scuipat. Hagi a fost scos de pe teren cu greu, de către coechipierii săi care au încercat să îl calmeze.

Mai multe pentru tine:
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Istoria vilei cu turn în formă de minaret din Mamaia
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Sebastian Burduja avertizează: vânzarea Napolact către Bonafarm amenință securitatea națională. „Trebuie analizată ca o potențială extensie a strategiei unui stat ale cărui politici au intrat frecvent în conflict cu interesele naționale”
Vine Trump, plânge cerul! Donald și Melania, primiți de Kate și William la Windsor, într-o atmosferă tensionată și ploioasă
Cu cât s-au scumpit vacanțele românilor de sărbători? Cât a ajuns să coste un Revelion pe Valea Prahovei? Andreea Sandu: „Turismul românesc, sub așteptări”
Filmul surprinzător care a ajuns pe locul 1 în topul Netflix, în luna septembrie. A fost filmat în România și are actori celebri de la Hollywood
Kate Middleton și Melania Trump, lecție de eleganță. Cine a strălucit mai mult la întâlnirea din Marea Britanie
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Bijuteriile alese de Kate Middleton pentru funeraliile Ducesei de Kent au o semnificație sentimentală pentru familia regală
Ce asemănare există între Florin Piersic și regretatul actor Robert Redford. Dezvăluirea facută de Dan Negru: „Eu îi datorez lui Piersic depărtarea mea de...”