Dementieva, noua ţarină a Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a luat toate medaliile în proba feminină de tenis, argintul revenindu-i Dinarei Safina, iar bronzul, Verei Zvonareva Pentru prima dată în ultimii 100 de ani, o naţiune câştigă

Rusia a luat toate medaliile în proba feminină de tenis, argintul revenindu-i Dinarei Safina, iar bronzul, Verei Zvonareva

Pentru prima dată în ultimii 100 de ani, o naţiune câştigă toate medaliile la tenis, în proba de simplu. Precedentul a fost realizat de Marea Britanie, în 1908.

Tenismena rusă Elena Dementieva a câştigat ieri medalia de aur în turneul feminin de tenis, după ce a învins-o pe compatrioata sa Dinara Safina, în trei seturi, 3-6, 7-5, 6-3.

Dementieva a beneficiat din plin de nervozitatea adversarei sale, Safina, care a avut 17 duble greşeli şi numai 13 puncte câştigătoare. Un forehand a pus capăt acestui joc, iar Dementieva a căzut în genunchi strigându-şi bucuria.

Apoi, s-a îndreptat agale către fileu, unde compatrioata sa a îmbrăţişat-o. "Nu mă aşteptam să câştig vreo medalie la această Olimpiadă. Este incredibil. Este cel mai bun moment al carierei mele.

Nu o să uit niciodată acest succes. Este un moment mare şi pentru Rusia, pentru că eu nu ţin minte ca trei jucătoare din această ţară să fi luat vreodată toate medaliile la tenis", a spus Dementieva, care a luat argintul în 2000, la Sydney. Safina s-a ales cu medalia de argint, în timp ce o altă rusoaică, Vera Zvonareva, a intrat în posesia medaliei de bronz.

Zvonareva a trecut în două seturi, scor 6-0, 7-5, de chinezoaica Li Na. Este pentru prima oară în ultimii 100 de ani când o naţiune câştigă toate medaliile în proba de tenis, simplu, precedentul fiind realizat de Marea Britanie, în 1908.

Surorile Williams s-au impus la dublu

Campioanele olimpice din 2000, Serena şi Venus Williams au câştigat aurul şi la Beijing. Ele au învins în două seturi, scor 6-2, 6-0, în întâlnirea cu dublul spaniol Anabel Medina Garrigues/ Virginia Ruano Pascual.

"Performanţa pe care am realizat-o alături de sora mea este extraordinară. Chiar nu ne aşteptam", a spus Serena. Medalia de bronz a revenit chinezoaicelor Yang Zi şi Zheng Jie, care au trecut cu 6-2, 6-2 de surorile Alona şi Kateryna Bondarenko (Ucraina).

Nu mă aşteptam să câştig vreo medalie la această Olimpiadă. Este incredibil. Este cel mai bun moment al carierei mele. Nu o să uit niciodată acest succes. Este un moment mare şi pentru Rusia, pentru că eu nu ţin minte ca trei jucătoare din această ţară să fi luat vreodată toate medaliile la tenis
Elena Dementieva,
jucătoare de tenis