Adrian Diaconu vrea înapoi centura WBC la semigrea
0„Rechinul” are gânduri mari pentru acest sfârşit de an.
Deposedat de centura mondială WBC, la categoria semigrea, în iunie, pugilistul român are ocazia de a se revanşa în faţa lui Jean Pascal.
Misiunea sa nu este deloc uşoară, Adrian Diaconu (foto dreapta) urmând a-l înfrunta pe canadian chiar la el acasă. Mai precis, la Centre Bell, arena unde faimoasa echipă de hochei Canadiens Montreal a sărbătorit săptămâna trecută o sută de ani de existenţă.
Cu o lună înaintea înfruntării din 11 decembrie, cei doi rivali s-au prezentat la primul cântar obligatoriu. Atât Diaconu (86,4 kg), cât şi Pascal (83,5 kg) s-au încadrat în limitele categoriei - greutatea lor trebuia să nu depăşească 87,3 kg. Cu această ocazie românul a declarat sec: „Jean Pascal are ceva ce îmi aparţine. Centura WBC". Palmaresul celor doi este asemănător, ambii suferind câte un eşec. Diaconu are 26 de victorii, dintre care 15 prin KO, Pascal a triumfat de 24 de ori, în 16 rânduri înainte de limită.