Ponta, după ce PSD a interzis membrilor participarea la evenimentul organizat de  Chirică: Mă uluieşte imbecilitatea şi grosolănia baronilor de la centru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EDUARD ENEA

Liderul Pro România, Victor Ponta, susţine că este uluit de "imbecilitatea şi grosolănia" baronilor de la centru, care nu le-ar fi permis liderilor ieşeni ai PSD să participe, miercuri seară, la evenimentul organizat la Palatul Culturii, la care a fost prezent şi preşedintele Klaus Iohannis.

Victor Ponta a scris pe Facebook că, la invitaţia primarului de Iaşi, Mihai Chirica, a participat alături de alţi reprezentanţi ai partidului, la evenimentul de la Palatul Culturii, susţinând că şefii PSD le-au interzis participarea liderilor ieşeni social-democraţi.

"Am remarcat prezenţa în această seară (miercuri seară - n.r.) a multor personalităţi din lumea culturală, religioasă, universitară, economică şi politică a Moldovei - alături de Dl. Iohannis şi alţi invitaţi din Bucureşti. Încă mă uluieşte imbecilitatea şi grosolănia baronilor şi bufonilor de la Centru care le-au interzis membrilor PSD de pe plan local să participe la un eveniment organizat în cinstea Iaşiului şi a Moldovei (doar pe motiv că a fost organizat de Primarul Chirica) - regret situaţia ruşinoasă în care sunt mereu puşi foştii mei colegi de la PSD", a afirmat Victor Ponta.

El a anunţat că va fi prezent, joi, la manifestările oficiale care vor organizate la Iaşi cu prilejul zilei Unirii Principatelor Române.

"Am curajul să merg alături de români - spre deosebire de alţi lideri politici care trăiesc doar ca şobolanii în vile de protocol şi birouri plătite cu bani grei de la Bugetul de stat!", a adăugat Victor Ponta.

Liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, a declarat, miercuri, că social-democraţii boicotează evenimentul organizat cu prilejul declarării municipiului Iaşi "Capitală Istorică a României", la care urma să fie prezent şi preşedintele Klaus Iohannis.

Popa susţinea că la eveniment nu au fost invitaţi consilierii judeţeni ai formaţiunii şi îl acuza pe Mihai Chirica de imaturitate.