Corina Creţu, primită de Papa Francisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul Corina Creţu dând mâna cu Papa Francisc

Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a fost primită, miercuri, de Papa Francisc. Oficialul de la Bruxelles se află în Italia pentru mai multe întrevederi în perioada 9-11 mai.

Comisarul european s-a fotografiat alături de Papa Francisc miercuri. „Sunt fericită şi onorată că am avut privilegiul unei audienţe în Vatican, la Papa Francisc. I-am transmis cât de mult îl apreciez, printre altele, pentru latura sa umană, apropierea faţă de oameni şi mesajul său de pace şi compasiune faţă de cei care au cea mai mare nevoie de o mână de ajutor. A fost un moment unic şi extrem de emoţionant“, a scris Corina Creţu, pe Facebook.

Pe 10 mai Corina Creţu va avea o întrevedere cu Nicola Zingaretti, liderul regiunii Lazio şi va vizita un proiect construit cu fonduri europene.

În ultima zi a vizitei în Italia, pe 11 mai, Creţu susţine un discurs la Institutul Universitar European alături de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini şi comisarul pentru Uniunea Energiei, Maroš Šefčovič.

Mai multe pentru tine:
Momentul când dragostea dintre William și Kate a fost pusă la încercare! Se puteau despărți pe vecie după criza suferită
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Șoc la „Insula Iubirii”: Maria și Marius Avram s-au despărțit, iar Marius a părăsit Thailanda cu ispita Oana Monea. Cum au ajuns iar împreună?
Două zodii vor încheia un ciclu karmic dificil de 10 ani până la finalul anului 2025. Vor păși într-o nouă eră a vieții lor, mult mai bună
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
4 septembrie: Ziua în care Ion Antonescu a fost numit premier, deschizând drumul dictaturii militare
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Vești teribile de la Palatul Zarzuela! Regina Sofia se așteaptă la ce e mai rău
Boala din cauza căreia Andreea Marin a slăbit 5 kg: „A fost mai neplăcut!” Ce spune despre viața sentimentală, după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Sunt foarte matură și foarte asumată în ceea ce fac!”
Despre soacre... numai de rău! „Tu naști, iar bărbatul tău doarme cu mama lui în pat!”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională