Românii consumă gaze de import în proporţie de 39,3% în martie, faţă de 20-25% cât este normal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gazele de import au o pondere de 39,3% în consumul naţional din luna martie, potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, faţă de 20-25% cât este normal.

Reamintim că gazele de import costă circa 400 de dolari pe mia de metri cubi, mai mult decât dublu faţă de gazele de producţie internă, care au un preţ de 165 de dolari pe mia de metri cubi.

Şi în februarie situaţia a fost aceeaşi, adică importurile au reprezentat 41,2% din consum.

Anul trecut, în luna februarie, gazele de import au reprezentat 22,5% din consum, iar în luna martie - 16,83%.

Cauza: facilitatea acordată combinatelor de îngrăşăminte chimice

În urmă cu trei săptămâni, Frank Hajdinjak, CEO al E.ON România, arăta că această creşte a ponderii importurilor este cauzată de faptul că nu mai există în depozite gaze de producţie internă, după ce marii consumatori, în principal combinatele de îngrăşăminte chimice, au primit doar gaze autohtone în perioada iulie 2009 - octombrie 2010.

"Am avertizat încă de acum un an că această măsură va afecta puternic coşul de gaze pentru populaţie", a mai spus Hajdinjak.

El a apreciat că preţul gazelor importate din Rusia va creşte în acest an la mai mult de 400 de dolari pe mia de metri cubi, cât este în prezent, întrucât conflictele din lumea arabă au majorat cotaţiile petroliere.

Preţul gazelor pe pieţele internaţionale variază în funcţie de evoluţia cotaţiilor ţiţeiului, cu un decalaj de şase-nouă luni.

Mai multe pentru tine:
Momentul fenomenal în care Ianis Hagi salvează echipa Națională a României
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Mircea Lucescu, primele impresii despre amicalul cu Moldova. Cum vede duelul cu Austria și cine l-a impresionat: „Hagi căpitan, merită”
Cu ce se delectează în mod frecvent Prințesa Charlene, Prințesa Kate sau Regina Letizia. Mâncărurile preferate ale nobililor
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”