Patronatele din turism nu vor închiderea hotelurilor pentru câte un caz de coronavirus. Murad: Mi se pare un abuz total. Eu nu mai deschid niciun hotel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operatorii hotelieri susţin că vor fi pregătite camere speciale pentru suspecţii de coronavirus Foto anpc.ro

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, spune că dacă autorităţile vor decide închiderea unui hotel în cazul în care un turist va fi confirmat cu coronavirus, aceasta ar reprezenta un abuz total, iar dacă s-ar aplica această măsură, niciun hotel de pe litoral nu va mai fi deschis.

Potrivit FPTR, vor fi pregătite camere speciale pentru persoanele suspecte de coronavirus, iar apoi anunţate autorităţile pentru preluarea acestora.

Mohammad Murad a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, dacă hotelul va fi închis în cazul în care un turist va fi confirmat cu coronavirus.

„Nu închidem. Să închidem hotelul înseamnă ca 100-200 de persoane angajate să le dăm afară peste noapte. Când a fost infectat un medic într-un spital, a fost închis spitalul? Când a fost infectat domnul senator de aici din Constanţa, au închis Parlamentul?”, a spus preşedintele FPTR, potrivit News.ro.

El crede că o asemenea decizie ar reprezenta un abuz.

„Ca să închizi un hotel, mi se pare un abuz total. Nu va fi închis sigur. Altfel, dacă această măsură se aplică, eu personal nu mai deschid niciun hotel. Dacă măsura respectivă va fi prevăzută într-o ordonanţă sau o lege că pentru un caz se închide un hotel, eu vă anunţ că niciun hotel pe litoral nu va fi deschis”, a precizat Mohammad Murad.

De asemenea, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, Dragoş Răducan, a explicat, în conferinţa de presă, că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit nişte proceduri pentru ca într-o asemenea situaţie să fie pregătite camere speciale pentru persoanele suspectate de Covid-19.

„Există nişte proceduri date de OMS către toate ţările care trebuie să fie luate în seamă. Aşa cum există camere pentru persoane cu dizabilităţi, vor fi camere pentru persoanele care pot fi carantinate. La primul semn de îmbolnăvire este dus în acea cameră şi începe procedura, se anunţă la 112 şi vine ambulanţa să îl ia. Aşa este în recomandarea OMS”, a spus Dragoş Răducan.

El a precizat că în prezent la nivelul autorităţilor române nu există un plan de măsuri legat de ce se întâmplă cu o persoană suspectă de coronavirus care se află într-un hotel.

„Aceste recomandări au fost preluate în Itala, Franţa, Turcia şi Bulgaria. Noi, din păcate, din cauza acestei lipse de predictibilitate, din cauza acestei lipse a curajului funcţionarilor din autorităţi, nu avem acest plan de măsuri, ce se întâmplă în clipa când avem o persoană suspectă”, a explicat Dragoş Răducan.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget