Cum au ajuns liderii europeni să cadă de-acord asupra uniunii bancare

Ce s-a întâmplat înainte de summitul din 13-14 decembrie în care s-a căzut de-acord asupra existenţei unei uniuni bancare? Ce au discutat liderii europeni înainte de a face publice toate hotărârile luate?

Tratativele au început încă de pe 10 decembrie, când liderii europeni s-au întâlnit la Oslo pentru a sărbători premiul Nobel pentru Pace câştigat de Uniunea Europeană (UE).

Soarta uniunii bancare s-a decis între Franţa şi Germania.Miza era aceea ca Banca Centrală Europeană (BCE) să fie responsabilă de toate băncile din zona euro.

O asemenea supraveghere centralizată ar însemna o schimbare fundamentală după trei ani de luptă cu efectele crizei datoriilor suverane şi ar putea ajuta la ruperea legăturii dintre guvernele îndatorate din zona euro şi băncile lor vulnerabile.

Dacă BCE  ar deveni singurul supervizor, atunci s-ar putea trasa un plan comun pentru a linişti băncile afectate, dar şi un sistem de coordonare pentru a proteja depozitele bancare. Ambele măsuri au scopul de a susţine moneda unică a zonei euro şi de a ajuta ţări precum Spania şi Irlanda să depăşească dificultăţile economice.

La întâlnirea din 10 decembrie, liderii europeni au discutat despre premiul primit de UE şi despre criză cu Mario Draghi, preşedintele BCE,

Oficialii prezenţi au declarat că discuţiile au confirmat mesajul deja transmis de Berlin: că Germania a vrut un acord pentru un sistem unic de supraveghere bancară în cadrul întâlnirii miniştrilor de Finanţe de pe 12 decembrie, care să fie aprobat şi în cadrul summitului din 13-14 decembrie.

Poziţia ministrului german de Finanţe

Cu toate acestea, cu câteva zile mai devreme, Wolfgang Schauble, ministrul german de Finanţe, blocase toate şansele unui acord hotărâtor cu privire la sistemul unic de supraveghere.

El insistase asupra faptului că supravegherea BCE se limitează la mult mai puţin de 6.000 de bănci din zona euro şi a întrebat dacă oragnismul decizional al BCE, Consiliul de guvernare format din 23 de membri, ar trebui să fie ultimul arbitru cu privire la deciziile de supraveghere.

Poziţia sa era în opoziţie cu cea a Franţei, mai ales că a avut şi un punct de vedere contrar , expirmat în public, cu cel al ministrului francez de Finanţe, Pierre Moscovici.

Oficialii germani şi francezi au rămas până mai târziu pentru a cădea de acord cu privire la mecanismul de supraveghere, iar în următoarea zi a început să circule schiţa compromisului. BCE ar supraveghea doar băncile cu active peste 30 de miliarde de euro sau active mai mari decât 20% din Produsul Intern Brut (PIB) al unei ţări.

Fiecare ţară care s-a alăturat mecanismului de supervizare ar trebui să deţină cel puţin trei bănci supravegheate de BCE, dar va trebui să fie  găsită o metodă prin care să se asigure că nicio ţară nu va fi dezavantajată de un sistem special de votare.

Acordul acesta a rămas nesigur, iar toate cele 27 de ţări trebuiau să-l susţină, chiar dacă nu toate aveau de gând să-l semneze. Olanda, Slovacia, Marea Britanie şi Suedia, ultimele două state care sunt în afara zonei euro, dar care au sectoare bancare foarte puternice, erau departe de a fi convinse. Dacă cineva refuza spijinul, proiectul ar fi căzut.

Întâlnirea din 12 decembrie

Vassos Shiarly, ministrul cipriot de Finanţe, a propus „discuţii bilaterale“, la care, la început au participat Michel Barnier, comisarul european responsabil cu uniunea bancară, apoi Mario Draghi şi Pierre Moscovici. Sursele din partea Reuters susţin că ar fi participat toţi oficialii la aceste discuţii, dar informaţia nu este sigură.

Anders Borg, ministrul suedez de Finanţe, şi George Osborne, ministrul britanic de Finanţe, şi-au nuanţat poziţia, care la început era vehement, după ce au fost asiguraţi că autorităţile naţionale de reglementare vor avea autonomie în continuare, chiar dacă BCE va primi alte noi pârghii de reglementare a sistemului bancar.

Maria Fekter, ministrul austriac de Finanţe, s-a opus sistemului de votare propus în mecanismul de supervizare, fiind sprijinită de Belgia şi de Luxemburg.

Acordul

În cele din urmă, Germania a primit o mare parte din ceea ce a vrut. Majoritatea băncilor de economii şi cooperativele bancare, care au avut o legătură directă cu autoritatea germană de reglementare, nu vor fi sub supravegherea directă a BCE, deşi banca centrală poate interveni dacă observă vreo problemă.

Asistenţă directă a  băncilor din partea fondului de salvare al zonei euro va fi disponibilă la finalul lui 2014, la câteva luni după ce sistemul de supraveghere al BCE va fi aplicat şi la mai mult timp de la alegerile naţionale din Germania, la care se estimează că Merkel le va câştiga.

Dar Schauble nu a intenţionat să reducă autoritatea supremă a consiliului de guvernare al BCE. Medierea va interveni în cazul unei dezbateri cu autorităţile de reglementare cu privire la modul în care băncile sunt monitorizate. Răspunderea se va opri la Consiliul de guvernare, autoritatea ce stabileşte politica monetară a BCE. Acum. ţările din zona euro vor trebui să înfiinţeze acum o agenţie de a închide băncile afectate şi un fond de dizolvare pentru a acoperi costurile.