BCR vrea să recupereze 20 milioane de euro din vânzarea de compresoare şi abatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BCR are de recuperat creanţe de peste 76 milioane RON (echivalentul a 22 milioane euro) în primele două luni ale anului, rezultate din credite neperformante. Aceasta este valoarea la care au fost

BCR are de recuperat creanţe de peste 76 milioane RON (echivalentul a 22 milioane euro) în primele două luni ale anului, rezultate din credite neperformante. Aceasta este valoarea la care au fost evaluate bunurile aflate în faza de licitaţie prin Corpul executorilor din BCR.
Sumele restante se recuperează în proporţie de 70% pe această cale, potrivit datelor comunicate de instituţia financiară. Judeţele Vaslui şi Constanţa conduc detaşat în topul judeţelor cu cele mai mari datorii, în timp ce Capitala se află abia pe locul cinci, după Călăraşi şi Gorj. La polul opus se află Sălajul.
Vasluienii şi constănţenii sunt cei mai mari datornici la BCR, cel puţin aşa arată situaţia executărilor silite a rău-platnicilor în cele două judeţe, pe primele două luni ale acestui an. Nu mai puţin de 18,5 milioane RON urmează a fi recuperate din judeţul Vaslui, în urma licitării bunurilor cu care au fost garantate împrumuturile respective. Pe lista bunurilor scoase la licitaţie prin Corpul executorilor din BCR în acest judeţ se regăsesc atât utilaje staţie de compresoare, buncăr pentru descărcat vagoane, atelier lăcătuşărie, cât şi clădiri industriale, spaţii comerciale şi vile. şi din judeţul Constanţa, executorii bancari ar trebui să recupereze, în aceeaşi perioadă, 16 milioane RON. Atât valorează două hoteluri din Constanţa, împreună cu bunurile şi terenurile aferente, la care s-a adăugat încă un teren din Medgidia.
Clasamentul întocmit plasează judeţul Călăraşi pe poziţia cu numărul trei, cu suma de aproximativ 4,6 milioane RON. Gorjul a "reuşit" să adune pe hârtie 4,49 milioane RON din case de locuit şi de vacanţă, sedii de firmă, abatoare ori terenuri. Nu în ultimul rând, Sucursala Municipiului Bucureşti a Corpului executorilor din BCR are de recuperat 4,43 milioane RON, în cea mai mare parte din terenuri şi case. Spre exemplu, un teren intravilan din comuna Cernica, situat lângă Autostrada Soarelui, are o valoare de licitaţie de aproximativ 77.000 RON. De la coada topului, Sălajul licitează bunuri de doar 16.000 RON.

Primul pas calea amiabilă
Executarea silită reprezintă, de fapt, ultima cale de recuperare a debitelor pe care o persoană fizică sau juridică le are către o bancă. "Colectarea în instanţă presupune o serie de demersuri juridice specifice, printre care notificarea avocaţială, învestirea contractului de credit cu formulă executorie şi procedura de executare silită", ne-au declarat specialiştii de la Coface România Credit Management Services. Compania asigură servicii de colectare a creditelor acordate de către bănci, atât pentru persoane fizice, cât şi juridice. În general, urmărirea creanţelor se face direct de către bănci, prin departamente proprii. Desigur, executarea silită urmează după prima etapă colectarea pe cale amiabilă. "Serviciul colectării pe cale amiabilă se realizează prin intermediul unui "collection-center" propriu, organizat şi specializat în recuperarea creanţelor bancare de la persoanele fizice", potrivit Coface România.

"În general, procentul de recuperare a creditelor restante în cadrul executării silite este de 20-30%", potrivit Coface România. La nivelul BCR, gradul de recuperare a creditelor restante prin proceduri judiciare este de peste 70%.