The Economist: temeţi-vă de ascensiunea României, nu de oamenii ei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analiştii de la The Economist au publicat în cea de-a doua zi a lui 2014 o analiză care nu se rezumă doar la ideea că tema imigranţilor români este un mit, ci merge mai departe, afirmându-se indirect că Marea Britanie este pe cale să facă o greşeală în ceea ce priveşte România ca partener economic.

Aşa cum era de aşteptat, la începutul acestui an, cea mai fierbinte temă din Uniunea Europeană a fost reprezentată de presupusul val de imigranţi care ar lua drumul Occidentului ca urmare a eliminării restricţiilor aplicate românilor şi bulgarilor în ceea ce priveşte piaţa forţei de muncă. Desigur, epicentrul discuţiei este reprezentat de Marea Britanie, unde o combinaţie între atitudinea eurosceptică generală, teama de imigranţi alimentată de tabloide şi nevoia actualului executiv de a da vina pe cineva pentru propriile nereuşite a creat un climat ostil pentru est-europenii din Regat.

În acest context, analiştii de la The Economist au publicat în cea de-a doua zi a lui 2014 o analiză în care încearcă să demonteze mitul conform căruia Insulele Britanice se vor confrunta în următoarea perioadă cu un asalt al imigranţilor români şi bulgari.

Un prim argument important adus în favoarea observaţiei că nu va exista un val de imigraţie este de ordin demografic. România şi Bulgaria au o populaţie totală, în care sunt incluse şi persoanele inactive, pensionarii şi minorii, ce nu reprezintă decât trei sferturi din cea a Poloniei, stat care în 2004 a generat un val de imigranţi. De aici rezultă că numărul de potenţiali imigranţi este în realitate mult mai mic decât a fost în cazul polonezilor.

În cazul României, se spune că din cei 7,1 milioane de români activi foarte puţini vor fi tentaţi să meargă în Marea Britanie. În fond, puţini din cei 1,1 milioane de români care lucrează în aparatul birocratic românesc vor fi dispuşi să îşi părăsească postul pentru un viitor nesigur în Regat, iar alte trei milioane de conaţionali de-ai noştri deja lucrează în state membre UE, în principal Spania şi Italia. Cu alte cuvinte, românii interesaţi să muncească în statele Uniunii au părăsit deja ţara noastră, în ciuda restricţiilor existente până acum câteva zile.

Cu toate acestea, cel mai important argument adus de cei de la The Economist este acela că, privită comparativ, economia românească are perspective de dezvoltare mai sănătoase decât cea britanică. Astfel, specialiştii săptămânalului economic afirmă că reluarea creşterii economiei româneşti, care în ultimul trimestru a lui 2013 a înregistrat o valoare de 4,1%, combinată cu o creştere a salariilor şi cu o scădere a ratei şomajului din România, sunt de natură să descurajeze emigraţia forţei de muncă din România înspre Marea Britanie.

Nu este pentru prima dată în ultimele luni când The Economist, publicaţie considerată un exemplu de profesionalism şi de imparţialitate, discută despre economia ţării noastre în termeni pozitivi. La mijlocul lunii decembrie, aceeaşi revistă publica un articol intitulat “Ce uită Marea Britanie”, în care se discuta despre oportunităţile pentru România şi Anglia pe care ridicarea restricţiilor le creează. În ambele articole, concluziile sunt asemănătoare: economia României se află în plină expansiune şi ar fi o greşeală din partea Marii Britanii să rateze, din cauza unor jocuri politice din Regat, ocazia de a-şi întări relaţiile economice cu ţara noastră.

În esenţa sa, mesajul celor de la The Economist nu se rezumă doar la ideea că tema imigranţilor români este un mit, ci merge mai departe, afirmându-se indirect că Marea Britanie este pe cale să facă o greşeală în ceea ce priveşte un presupus partener economic. Dacă în final la Londra va triumfa populismul, atunci ambele state ar rata o ocazie importantă.