India-Pakistan, un posibil nexus geopolitic ce poate pune în pericol 2 miliarde de oameni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupe militare in Kashmir

Atunci când analizăm o zonă geografică din punctul de vedere al potenţialului existent de a se transforma într-un nexus geopolitic în decursul timpului, trebuie analizată nu numai capacitatea respectivei regiuni de a focaliza interesele marilor puteri şi ale puterilor regionale, ci şi capacitatea ei de a emite “unde geopolitice” în exterior.

Altfel spus, magnitudinea sumei consecinţelor şi efectelor care pot reverbera dintr-o zonă definită ca nexus geopolitic are capacitatea de a afecta profund constantele altor zone geopolitice şi geografice aflate la mare distanţă de nexus.

Pe baza acestui criteriu am inclus în componenţa acestei liste conflictul dintre India şi Pakistan, care are ca principal focar zona din Valea Indusului, provincia divizată a Kashmirului. La fel ca în cazul zonei Africii subsahariene, zona prezintă un potenţial mare, deoarece angrenează 1,5 miliarde de oameni de la Islamabad prin New Delhi şi până la Dhaka, aproape 25% din populaţia lumii, fragmentată între Islamism şi Hinduism, între urdu şi bengaleză, între identitate regională şi centralism politic.

În acest mix periculos de extremism religios, sărăcie şi presiune demografică, dimensiunea nucleară a conflictului a adus potenţialul de reverberare geopolitică a regiunii la cote alarmante.

Conform unui studiu efectuat de International Physicians for the Prevention of Nuclear War, federaţie internaţională formată din organizaţii medicale dedicate studiului referitor la efectele diferitelor tipuri de conflicte nucleare asupra sănătăţii comunităţilor umane, un schimb limitat de focoase nucleare între cele două părţi ar genera o foamete globală  ce ar avea potenţialul de a omorî aproximativ 2 miliarde de oameni.

Raportul denumit “Nuclear Famine: Two Bilion People at Risk? Global Impacts of Limited Nuclear War on Agriculture, Food Supplies, and Human Nutrition”, publicat în noiembrie 2013, vine cu adăugiri la un raport similar din 2012. Principalele concluzii statistice bazate pe simularea în modele computaţionale avansate, precum Agro-Integrated Biosphere Simulator (Agro-IBIS) sau ModelE de la Institutul Spaţial Goddard NASA, a unui război nuclear limitat în Asia de Sud, arată că producţia medie de orez, în China ar scădea cu 31% faţă de media normală pe o perioadă de o decadă. Producţia de soia şi porumb în Statele Unite ale Americii  ar scădea de asemenea în medie cu 10%, cu unele scăderi anuale de până la 20%.

Aceste fenomene  coroborate cu panica ce s-ar stârni la nivel global şi impactul economic pe care l-ar avea, vieţile a peste 2 miliarde de locuitori ai planetei ar fi puse în mare primejdie. 

Provenienţa conflictului dintre India şi Pakistan

Pentru a înţelege complet substanţa conflictului care alimentează şi dimensiunea nucleară a zonei trebuie să aducem în discuţie momentele din august 1947, anul în care Imperiul Britanic lăsa loc noilor naţiuni India şi Pakistan într-o singură ţară divizată în două secţiuni geografice distincte şi discontinue. Astfel, prin planul Mountbatten, India Britanică începe să mobilizeze populaţia într-un masiv transfer, comasând, în baza liniei Radcliffe, majoritatea populaţiei musulmane în Pakistanul de azi şi trimiţând dincolo de această graniţă peste 7 milioane de hinduşi către India. Având un volum de aproximativ 10-12 milioane de oameni, migraţia s-a dovedit a fi un test logistic mult prea masiv pentru imaturele guverne ale celor două ţări, rezultând violenţe şi decese totalizând peste 200.000 de morţi.

Din păcate, administraţia colonială, fiind un interesant precursor a strategiilor de exit eşuate din teatrele de război pentru marile puteri din secolul XXI, nu a luat în considerare şi situaţia politică impusă de existenţa statelor principiare, cu o relativă autonomie, cărora li se sugerase ferm să adopte o poziţie cu privire la care dintre cele două state să adere. Totuşi, deloc surprinzător şi din cauza unor anomalii politice, anumite state au devenit mărul discordiei în acest duel al gravităţii naţionale.  Statul Junagadh cu populatie majoritar hindusă, dar cu un conducător musulman a cerut asimilarea în Pakistan, pe când Kashmirul, problema centrală de azi, stat cu populatie majoritar musulmană, dar cu un rege hindus, Hari Singh, a cerut neutralitate care a fost violată de către Pakistan. Junagadh a devenit parte a Indiei, iar Kashmirul a devenit o zonă divizată între India şi Pakistan prin Linia de Control, precum şi zona adiacentă, Aksai-Chin, administrată de China. 

Zona a rămas inflamată şi a mai produs multe încleştări dure, inclusiv Războiul din 1965, care a declanşat o confruntare masivă indo-pakistaneză, incluzând cea mai mare confruntare de tancuri de la cel de-al Doilea Război Mondial. 

Situaţia geopolitică a fost puternic complicată de conflictul din 1971, de data aceasta în partea de est a Indiei, în ceea ce azi numim Bangladesh. Diferendele lingvistice, autoritarismul politic al Pakistanului de Vest, precum şi interesele geopolitice de fragmentare clare ale Indiei au creat naţiunea Bangladeshului, precum şi un nou exod de aproximativ 10 milioane de persoane din Bangladesh în India.

Anul 1999 a fost unul al intervenţionismului Statelor Unite ale Americii în conflict, deoarece, spre deosebire de restul conflictelor escaladate de la inflitrări în zona Kasmir până la confruntări armate clasice, acest nou potenţial conflict opunea două ţări care deja făcuseră împreună peste 10 teste nucleare.  Pe data de 18 mai 1974 India a detonat mecanismul explozibil Pokhran I, devenind singura ţară la acel moment care reuşise acest lucru în afara celor 5 membre permanente ale Consiliului de Securitate ONU.  Pe 28 mai 1998, Pakistan detonează Chagai I, confirmând statutul de singura naţiune musulmană cu capacitate nucleară. Acest lucru a fost şi este un puternic catalizator al relaţiilor în subcontinentul asiatic. Nici capacităţile convenţionale ale celor două state nu sunt de desconsiderat. Conform globalfirepower.com, pentru anul 2013, India este pe locul 4 global, iar Pakistan este pe locul 12 în acelaşi clasament al capacităţilor convenţionale, din 68 de ţări analizate. 

Statutul de nexus geopolitic al acestei zone depinde în mare masură de dinamica relaţiilor celor două naţiuni cu marile puteri.

Astfel, relaţiile pakistano-americane au cunoscut în ultimii ani o deteriorare mai mult decât vizibilă după incidentele Davies şi Salala. Pakistan a servit drept bază americană pentru lupta împotriva comunismului şi apoi împotriva terorii în campaniile din Somalia sau Afghanistan.

Totodată, Pakistanul a menţinut o relaţie caldă în domeniul cooperării energetice cu Federatia Rusă după căderea comunismului. Rusia, la rândul său, a susţinut transformarea Pakistanului din statutul de observator în cadrul Organizaţiei de Cooperare Shanghai în membru cu drepturi depline.

Relaţiile sino-pakistaneze beneficiază de constanţă şi substanţă scriptică şi diplomatică şi s-au concretizat în multe cooperări practice în domeniul comerţului şi în domeniul militar. Pakistanul a recunoscut suveranitatea Chinei şi a negat Taiwanul, iar China a sprijinit Pakistanul în Kashmir. Astfel, China a devenit primul furnizor de arme pentru Pakistan şi al treilea partener comercial. Interesele Chinei în regiune sunt clare, acelea de a balansa influenţa americană în Asia Centrală, precum şi influenţa indiană în zona Kashmir. De asemenea, proiectul portului Gwadar este un punct important în strategia ambelor ţări şi poate să însemne o ieşire la Oceanul Indian a marinei chineze. 

India a avut şi ea parte de schimbări de situaţie în relaţia cu marile puteri.

Astfel, în ceea ce priveşte relaţia cu Statele Unite ale Americii, India a suferit din cauza apropierii de Uniunea Sovietică în cursul Războiului Rece şi mai apoi din cauza programului său nuclear, dar în acest moment se bucură de o atenţie sporită din partea administraţiei Obama, fiind considerată o putere emergentă şi un pivot important pentru agenda americană în Asia, în special în spectrul relaţiei sino-americane.

India a reuşit în acelaşi timp să păstreze reale relaţii de cooperare şi cu Rusia, fiind a doua piaţă de desfacere pentru industria de apărare din Rusia. Rusia şi India colaborează în sectorul energetic, în industria spaţială şi în comerţ, proiectând până în 2015 schimburi de peste 20 miliarde USD. De asemenea, gravitează la fel ca Pakistanul spre OCS, dar şi către un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU, loc recomandat atât de Statele Unite, cât şi de Rusia.

Relaţiile dintre India şi China nu au avut parte de aceleaşi condiţii favorabile, în principal, din cauza implicării chineze directe în regiunea Aksai-Chin şi din cauza pretenţiilor teritoriale care au dus la 3 conflicte armate, dintre care războiul sino-indian din 1962 este cel mai concludent. Deşi India are ca principal partener comercial pe China, relaţiile celei din urmă cu Pakistanul, precum şi posibila coagulare a unor politici americano-indiene sau ruso-indiene determină o  perspectivă a unei cooperări de substanţă destul de firavă. Devine clar, atunci când punem în perspectivă câteva dintre faptele esenţiale ce definesc relaţiile externe ale binomului indo-pakistanez, că reuşeşte să angreneze atât prin proximitate geografică, cât şi prin potenţial geopolitic marile puteri şi că suferă o notabilă comparaţie cu fostul “butoi cu pulbere” şi nexus geopolitic al Europei, Balcanii.

Concluzii. Despre viitor

De-a lungul câtorva luni, am publicat pe acest blog şi alte articole despre alte două zone de pe mapamond ce pot fi considerate un viitor nexus geopolitic. Este clar că toate cele trei zone au toate caracteristicile definitorii ale unei astfel de structuri, astfel încât să focalizeze atenţia lumii asupra lor, fie într-un mod negativ, fie într-un mod pozitiv, adesea în nuanţe de gri, în funcţie de perspectivă şi interese geopolitice.

 În egală măsură, cele 3 zone prezentate în articolele publicate pe blogul Geopolitics.ro de pe Adevarul.ro (Antarctica, Africa Subsahariană şi zona India-Pakistan) pot rămâne la acelaşi nivel de intensitate geopolitică, posibil chiar să se reducă tensiunile existente şi să se integreze organic în lumea în curs de globalizare.

Pentru Africa subsahariană acest viitor stă, din păcate, mai puţin în propiile mâini decât în mâinile altor actori. Destinul milioanelor de oameni care locuiesc acolo va fi şi în următorul secol puternic influenţat de evenimentele petrecute în afara graniţelor Africii, dar pe măsură ce societatea africană se maturizează, uneori cu puternice şi fervente exemple, precum cele ale Africii de Sud, devine o miză din ce în ce mai importantă pentru Statele Unite ale Americii, Europa şi China.

Antarctica rămâne ultima mare sălbăticie a planetei şi poate să constituie un precedent pentru cooperare internaţională. Din păcate istoria ne învaţă că acolo unde se descoperă o miză, fie ea energetică, geostrategică sau de altă natură, firavele conexiuni ale cooperării dispar şi sunt înlocuite de un Realpolitik dur şi tranşant.

Marea dilemă rămâne Asia de Sud: câtă energie potenţială de conflict există în zona Kashmir şi, în general, între Pakistan şi India? Aceasta este o întrebare al cărei răspuns poate să afecteze viaţa fiecăruia dintre noi. După cum Balcanii au demonstrat în Europa secolului al XX-lea că o zonă relativ restrânsă geografic, dar care înmagazinează puternice şi violente tensiuni etnico-religioase poate să conducă la masă critică o suprafaţă continentală în care există tensiuni de nivel mediu, din cauza nivelului mare de interconectivitate realizat între naţiunile continentale,  aşa şi regiunea Kashmir, în lipsa unor organisme internaţionale care să emită decizii ferme şi care să impună sancţiuni pentru nerespectarea lor, nu va face decât, în cel mai bun caz să stagneze sau cel mai probabil să se inflameze, în special, într-un context internaţional multipolar.

Articol redactat de Dragoş Tirnoveanu, absolvent al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucureşti şi colaborator al portalului de analize geopolitice Geopolitics.ro, editat de Asociaţia ASAGRI (Asociaţia de Analize Strategice, Analize Geopolitice şi Relaţii Internaţionale).