Înapoi la mistică sau despre politică şi economie ca teologie a conspiraţiei

Zi de zi aflăm aceleaşi ştiri. Legile sînt făcute la presiunea unor firme de lobby cărora nu le găsim adresa în interesele unor companii multinaţionale necunoscute despre care nu ştim de cine sînt reprezentate. Interesul cetăţeanului s-a dizolvat demult şi nu mai este reprezentant de nimeni.

Ce ştiţi despre parlamentarii care vă reprezintă în parlamentul UE? Nimic. Ce înţelegeţi? Nimic. Dar ce ştiţi despre cine şi cum ajung să hotărască reprezentanţii pe care-i veţi alege dumneavoastră? Nimic.

Afacerile sunt făcute de nişte tipi despre care aflăm că sînt agenţi secreţi cel puţin dubli. De asta toţi sînt convinşi. Căror agenţii? Ştim doar că sînt secrete. Aflăm din diverse lupte că e vorba de „oamenii Rusiei”, „oamenii lui Soros” sau „interesele SUA”. O adevărată mistică.

Banii se duc în nişte paradisuri fiscale sau bănci elveţiene ultrasecretizate de nu mai ştie nici Bond cum să ajungă la ele. Vorbim despre ele ca despre lumea de apoi.

Dezvăluirile mari sînt făcute de tot soiul de hackeri despre care nu sîntem siguri dacă există şi pe ce lumi trăiesc. Sau dacă trăiesc, sînt suspendaţi în diverse „No man's land”.

Investitorii strategici fac contracte cu statul care de mult nu ne mai aparţine. Contractele sînt ultrasecretizate şi conţin tot felul de scutiri de care nu o să afle nici copiii noştri.

Serviciile secrete, investitorii strategici, grupurile de prestigiu şi lobby au devenit un soi de „loje masonice” despre care aproape nimic nu se poate şti, dar în a căror putere misterioasă şi secretă cred mai nou aproape toţi. O putere feroce conduce această lume. Ştim mult mai multe despre Dumnezeu, pe care nu l-a văzut nimeni, decît despre aceste contracte.

Bătăliile apocaliptice se dau în ceruri, nu pe pămînt. Iar noi trăim încă aici, în carne şi oase, cu probleme destul de palpabile. 

Toată economia, elementul central al hegemoniei actuale, ni se explică, a devenit o „mînă invizibilă” care face şi desface din temelii acestă lume. Nimic din ce se vede nu e adevărat, ci doar ce nu se vede şi e secret este adevărat. Credinţa în puterea acestei mîini invizibile a devenit religia principală. Teologii predică peste tot şi să nu dea Dumnezeu să vii cu o mică îndoială sau erezie că vei fi spulberat.

Singura formă de critică care ne-a rămas este conspirologia: ce se vede nu e adevărat, faptele sînt mincinoase, aparente, înşelătoare şi doar ceea ce nu se vede este adevărat, iar lucrurile stau cu totul altfel. Faptele şi subiecţii adevăraţi sînt o taină.

Într-un astfel de sistem reflecţia şi acţiunea politică dispar, iar conspiraţia devine un soi de teologie oficială. Într-un astfel de sistem dispare încrederea şi solidaritatea, căci celălalt este suspect. Toţi sîntem suspecţi.

Cel mai recent film al lui Mungiu ne arată această stare: suspiciunea de corupţie, conspiraţia corupţiei. O nouă mistică. Şi mai dispare ceva esenţial: sensul luptei politice, neputinţa schimbării. Nu poţi lupta cu o putere misterioasă, tainică, mistică care nu are nici măcar corp şi adresă, loc. Bătăliile apocaliptice se dau în ceruri nu pe pămînt. Iar noi trăim încă aici, în carne şi oase, cu probleme destul de palpabile. Doar problemele noastre, ale celor mulţi, au rămas palpabile într-o lume în care politicul a devenit o conspiraţie, iar puterea s-a decorporalizat şi şi-a dizolvat spaţiul.

Cine mai este suveran şi cine mai instituie puterea legislativă? E tot mai greu de definit. Cert este că ecuaţia „99 % la 1%” a devenit noul fetiş al neputinţei.

Poziţia omului actual devine tot mai precară şi el susţine pesimist şi suspicios următoarea teză: situaţia este mult mai tragică decît ne putem noi imagina. Însă acest dezastru tragic e un prim pas spre o nouă speranţă.