Armonia rasială a eşuat. Ce urmează?

După tulburările din Ferguson şi Baltimore, după masacrul din biserica din Charleston, degradarea relaţiilor identitare din SUA în sfârşit a devenit evidentă pentru majoritatea populaţiei. Linia de demarcaţie între albi şi negri se accentuează iarăşi, odată cu intoleranţa, neîncrederea şi ura pe criterii rasiale.

În ultimele luni, faptul că armonia rasială din Statele Unite a eşuat (dacă a existat cu adevărat vreodată), l-au înţeles o bună parte dintre cei care urmăresc evoluţiile sociale şi rasiale din această ţară. Deşi, îngrijorări cu privire la viitorul SUA au existat de multă vreme într-un cerc restrâns de experţi (vezi şi articolul „Ostilitatea rasială din Statele Unite”). Unul dintre cei mai cunoscuţi profeţi ai destrămării SUA este Thomas W. Chittum, expert militar, care a publicat la mijlocul anilor 1990 cartea sa scandaloasă intitulată „Cel de-al Doilea Război Civil. Destrămarea Americii” („Civil War Two. The Coming Breakup of America”).

Chiar în prefaţa cărţii sale, Chittum susţine franc: „Pe America o paşte pericolul celui de-al Doilea Război Civil, al unui război civil care va rupe ţara în câteva noi state monoetnice. Mulţi vor denunţa acest adevăr ca fiind rasist sau ca o chemare la violenţă. Nu e nici una, nici alta. Mai curând, e rezultatul examinării fenomenelor de ordin istoric, demografic, politic, economic şi militar, care în mod inevitabil împing America spre un al doilea război civil. Dacă e să vorbim simplu şi direct, America va exploda din cauza unor războaie tribale încă în timpul vieţii noastre şi se va destrăma în mai multe state-naţiuni, pe criterii etnice”. Nu ar trebui să ne grăbim să luăm în furci afirmaţiile îndrăzneţe şi apocaliptice ale lui Chittum, fiindcă, oricât de exagerate ar părea cuiva prognozele privind destrămarea SUA, nu sunt deloc lipsite de temeinicie şi logică argumentele aduse de autor în susţinerea tezelor sale.

Chittum porneşte de la premisa, pe care am analizat-o şi în alte articole de pe Adevarul, că niciun stat multinaţional, niciun imperiu nu a reuşit să se bucure de stabilitate un timp prea îndelungat, din cauza răzmeriţelor interne, pe motive etnice sau religioase; iar SUA, la ziua de astăzi, se aseamănă tot mai mult cu un imperiu, deoarece este un stat multirasial şi multietnic, în care foarte curând nu va mai exista o rasă dominantă. America se aseamănă cu un imperiu şi prin dimensiunile sale enorme, prin factura sa geografică eterogenă şi diversitatea rasială, prin multitudinea de religii, grupuri lingvistice şi culturale. Şi această evoluţie spre eterogenitate, spre diferenţiere între marile grupuri rasiale avansează.

De aceea, ar trebui să ne întrebăm nu dacă se va destrăma SUA, ci când şi în ce circumstanţe se va produce acest lucru.

În argumentaţia sa, Chittum face referire în primul rând la indicii demografici, care arată cât de rapid se schimbă America. În 1960, albii constituiau aproximativ 89% din populaţia SUA, iar începând cu acel deceniu numărul lor a început să scadă cu circa jumătate de procent anual [Chittum, 1996, p. 1-3]. Potrivit prognozelor statistice actuale, către anul 2042 albii (fără hispanici) vor fi reprezentaţi într-un număr mai mic de 50% în populaţia Statelor Unite.

De asemenea, cunoaştem şi din exemplul Europei, că în ţările unde etnia majoritară are o reprezentativitate mai joasă de 90% apar riscurile unor răzmeriţe identitare. În SUA, albii anglolingvi, grupul etno-lingvistic fondator al Statelor Unite, în prezent formează puţin peste două treimi din populaţia ţării. În plus, dacă în ţările din Europa reprezentativitatea medie a grupului etnic secundar e de circa 5%, în SUA celelalte grupuri etnice şi/sau rasiale importante, afro-americanii şi hispanicii, au o reprezentativitate de peste 10% fiecare. În o bună parte din statele europene cu grupuri etnice mai reprezentative de 10-12% s-au produs războaie civile sau există riscul declanşării conflictelor identitare. Deci paralela ar trebui să fie îngrijorătoare pentru SUA [Chittum, 1996, p. 114].

Este sugestivă şi evoluţia demografică pe oraşe a comunităţilor rasiale: dacă în preajma anului 2000 albii încă erau majoritari într-o bună parte din cele mai importante oraşe americane, apoi către anul 2010 situaţia s-a schimbat cardinal şi în peste 20 din cele 100 de zone metropolitane ale ţării populaţia albă a încetat să deţină majoritatea. Albii reprezintă mai puţin de 50% în aşa oraşe ca Washington, New York, San Diego, Las Vegas, Memphis. Iar în oraşele unde albii erau minoritari încă din 2000 – San Francisco, Los Angeles, San Jose, Miami, Houston – ponderea lor a scăzut şi mai mult [1].

Rolul miliţiilor etnice şi a grupurilor extremiste

Un alt indiciu la care face referinţă Chittum este formarea miliţiilor etnice în zonele de coabitare a diferitelor rase şi etnii. În timpul conflictului sângeros din Los Angeles, din 1992 (soldat cu circa 140 de morţi), când bande de afroamericani au disturs şi incendiat o parte din cartierele oraşului, celelalte etnii, cum ar fi coreenii, de exemplu, s-au mobilizat în miliţii etnice pentru a-şi proteja vieţile şi bunurile. La fel au procedat şi alte grupuri etnice, ceea ce vorbeşte despre existenţa unei delimitări foarte drastice între etniile din cadrul „naţiunii americane”, care se pot mobiliza la nevoie [Chittum, 1996, p. 6].

Coreeni înarmaţi ripostează în cadrul violenţelor etno-rasiale din Los Angeles, 1992 FOTO Hyngwon Kang/REUTERS Photographers

Temerile şi previziunile lui Chittum sunt confirmate de realităţile anilor 2010-2012. Să concretizez ce am în vedere. În primul rând, e vorba despre creşterea impunătoare a numărului grupărilor extremiste, la originea cărora stă ura identitară. Din 2000 până în 2010 numărul acestora în SUA aproape că s-a dublat (vezi tabelul de mai jos) [2]. Această creştere numerică, şi de grupări, şi de indivizi predispuşi la violenţă, intensifică suspiciunile etno-rasiale şi serveşte drept catalizator al conflictelor.

Tabelul creşterii numărului grupărilor extremiste în SUA: de la 602 de grupări în 2000, la 1018 grupări în 2011  Autor: Southern Poverty Law Center (SPLC)

În al doilea rând, în Statele Unite încep cu adevărat să fie formate în ultimii ani miliţii populare, al căror rol este protejarea civililor de agresiunile bandelor rasiale. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, în primăvara anului 2012 în Florida, după ce un tănăr afroamerican de 17 ani, Trayvon Martin, a fost împuşcat mortal de către un hispanoamerican. Cazul a fost imediat interpretat ca o crimă motivată rasial şi a reuşit să adâncească şi mai mult prăpastia rasială din SUA. Ca reacţie, grupuri de tineri afroamericani au organizat zeci de atacuri brutale împotriva albilor şi hispanicilor [3]. De frica atacurilor şi a acţiunilor de răzbunare din partea comunităţii de afroamericani, în Florida au fost formate trupe de voluntari din rândul neonaziştilor (Mişcarea Naţional Socialistă), care patrulau zona pentru a-i apăra pe albi (vezi imaginea de la începutul articolului) [4].

Tot în Florida în 2012 a fost arestat un grup de rasişti albi, care s-au autoîntitulat „Frontul American” şi care se antrenau într-o tabără militarizată pentru a face faţă unui „război rasial” care, potrivit lor, se va declanşa în mod inevitabil [5]. În general, potrivit unui sondaj efectuat în SUA în aprilie 2013, 29% dintre americani consideră că în următorii ani s-ar putea produce o revoluţie socială, de apărare a libertăţilor cetăţeneşti şi autorităţile ar trebui să gestioneze foarte bine situaţia cu deţinerea armelor, avându-se în vedere motivaţia americanilor de a se înarma [6]. Dacă o rebeliune socială cu adevărat s-ar produce, ea poate foarte uşor să capete valenţe identitare şi să se reverse într-un război civil etnorasial.  

Alături de miliţiile etnice, o altă realitate nemascată în Statele Unite sunt structurile criminale militarizate, create tot pe criterii etnice.

Şi în caz de criză socială, economică sau identitară, se poate ajunge la ceea ce germanii definesc drept „Bandenkrieg” – lupta armată între bande, care va genera şi mai mult haos şi va alimenta ura pe criterii identitare. Fenomenul „Bandenkrieg” este foarte răspândit în ţările africane, unde sunt parte a unui fenomen mai larg – tribalismul, diferenţierea pe criterii identitare tribale şi etnice [Chittum, 1996, p. 70]. Asemenea fenomene deja există în regiunile unde populaţia hispanică în creştere se suprapune teritorial cu populaţia de origine afro-americană. Acolo se înregistrează tot mai frecvent ciocniri violente între reprezentanţii ambelor grupuri rasiale, mai ales sub formă de reglări de conturi între bandele etnice; dar ura xenofobă se transferă şi în mediul cotidian, în şcoli, contribuind la inflamarea spiritelor în cadrul comunităţilor mixte [7].

Un alt exemplu este Dallas, statul Texas, unde există o importantă comunitate de coreeni, în adresa cărora au fost înregistrate manifestări ostile din partea afroamericanilor, care îi consideră pe coreeni drept „străini” care acaparează business-ul din regiune [8]. Pentru a-şi proteja integritatea şi vieţile, comunităţile etnice sunt pur şi simplu nevoite să creeze organizaţii combative de diversă factură şi înarmate, care să se mobilizeze în mod operativ în caz de situaţii de criză.   

Reprimare unui grup etno-rasial cu un alt grup etno-rasial

Chittum susţine că o dovadă a acutizării situaţiei interne o reprezintă şi militarizarea forţelor pentru menţinerea ordinii; ele sunt echipate într-un mod care trădează pregătirea lor pentru acţiuni de înăbuşire a revoltelor în masă. Iar formarea unor trupe speciale pe criterii rasiale sau etnice ar constitui o nouă dovadă a pregătirii autorităţilor pentru reprimarea unor eventuale revolte identitare. Formarea de trupe militare etnice reprezintă o strategie milenară, care se ghida de următoarea logică; reprimă o revoltă etno-rasială cu ajutorul soldaţilor din alt grup etno-rasial. Să ne amintim de gărzile scoţiene ale regelui francez Charles al VII-lea, de gărzile elveţiene ale regilor Bourboni, de trupele poloneze ale lui Napoleon.

Strategia a fost aplicată de Imperiul Britanic, în timpul Războiului american de independenţă, prin utilizarea mercenarilor germani împotriva revoluţionarilor americani anglolingvi; pentru menţinerea sub control a populaţiei chineze din Singapore, britanicii i-au utilizat pe sikhii din India. În cadrul Uniunii Sovietice unul din procedeele tactice aplicate de trupele cu destinaţie specială ale Ministerului de Interne era utilizarea trupelor formate din reprezentanţii unei naţionalităţi pentru înăbuşirea revoltelor generate de alte grupuri etnice [Chittum, 1996, p. 152].

Asemenea procedee sunt aplicate şi în prezent, bunăoară în timpul războiului ruso-georgian din august 2008, pentru regiunile Abhazia şi Osetia de Sud, Federaţia Rusă a utilizat trupele cu destinaţie specială formate practic exclusiv din etnici ceceni (aşa-numitul Batalion „Vostok”/”Est”), care au forţat retragerea rapidă a soldaţilor georgieni [9]. La fel s-a întâmplat în 2014 în Ucraina. În cadrul conflictului militar din regiunea Transnistreană a Republicii Moldova, din 1992, au fost mobilizate trupe de mercenari kazaci – un grup etnic mixt din stepele Europei răsăritene [10].

SUA, un stat poliţienesc

Presupunerile lui Chittum au găsit materializare într-o anumită măsură în 2006, odată cu elaborarea unei instrucţiuni speciale (un manual de peste o sută de pagini) pentru acţiunile trupelor de poliţie americane cu destinaţe specială; pentru acestea au fost formulate instrucţiuni despre cum să efectueze operaţiuni militare în caz de... „revolte civile”. Printre altele, trupele speciale sunt îndemnate să utilizele substanţe toxice, grenade, să împuşte fără avertizare, să fragmenteze masele de oameni şi să-i strămute pe rebeli în câmpuri de prizonieri, unde aceştia vor fi supuşi unei „reeducări” privind „aprecierea pozitivă a politicii SUA”.

În 2008, un contingent suplimentar din 20.000 de soldaţi au fost repartizaţi pe teritoriul american pentru asigurarea „securităţii interne”; în acelaşi an, a fost publicat un raport care avertiza asupra riscurilor unor dezordini în masă, numite „şoc strategic”. Deşi oficial proiectele de defensivă internă sunt iniţiate în scopul combaterii unor revolte sau revoluţii civile, este cât se poate de evident că ele pot interveni şi pentru anihilarea revoltelor etno-rasiale [11].

Este simptomatic şi gradul înalt de militarizare în ultimele decenii a poliţiei, precum şi brutalitatea pe care o demonstrează trupele de intervenţie specială (SWAT – Special Weapons and Tactics units). Analistul american Radley Balko a publicat în 2013 cartea întitulată “Ascensiunea Poliţistului Războinic: Militarizarea Forţelor de Poliţie Americane” (“Rise of the Warrior Cop: The Militarization of America's Police Force”), în care constată că poliţiştilor americani li se cultivă o mentalitate de soldaţi, pentru ca autorităţile să-i poată folosi pentru diferite operaţiuni (inclusiv înăbuşirea diferitelor revolte), nu întotdeauna în acord cu libertăţile şi drepturile civile ale cetăţenilor americani. Practic, SUA se transformă într-un stat poliţienesc [12][Balko, 2013].

Răscoala comunităţilor afroamericane în orăşelul Ferguson în vara anului 2014 şi în Baltimore în primăvara anului 2015, intervenţia dură a poliţiei, alături de mobilizarea gărzii naţionale, au readus pe agenda politică a SUA discuţiile despre comportamentul şi gradul de înarmare a organelor de forţă. Mulţi cetăţeni americani şi-au arătat nedumerirea şi îngrijorarea faţă de apariţia pe străzile oraşului a poliţiştilor înarmaţi cu puşte-automat militare, cu aruncătoare de grenade şi însoţiţi de maşini blindate; poliţiştii practic nu puteau fi deosebiţi de soldaţii care luptă în zonele fierbinţi [13-15]. În ciuda acestor nedumeriri şi critici, poliţia este în continuare dotată cu armament greu, iar spectrul acţiunilor în care poate fi implicată se extinde [16].

Rămâne de văzut în ce măsură strategiile de “pacificare socială” cu ajutorul forţei poliţieneşti vor fi eficiente, or, în următoarele decenii americanii vor trebui să demonstreze dacă că sunt capabili să ţină unită o ţară deosebit de eterogenă şi divizată identitar, mai ales dacă se va accentua şi decalajul economic dintre păturile sociale. De acum încolo, Statelor Unite le va fi tot mai dificil să-şi asigure stabilitatea internă.  

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune (www.dorianfurtuna.com)

Surse bibliografice:

1.Eight Cities Where Minorities Are Now in the Majority // Fox Business. September 06, 2011 / http://www.foxbusiness.com/industries/2011/09/06/eight-cities-where-minorities-are-now-in-majority/#ixzz1u1RheNis

2.U.S. Hate And Extremist Groups Hit Record Levels, New Report Says // by Brian Levin. The Huffington Post. 03/ 8/2012 / http://www.huffingtonpost.com/brian-levin-jd/hate-groups-splc_b_1331318.html

3.Wave of black mobs brutalizing whites. Dozens of vicious assaults since Trayvon Martin slaying // by Chelsea Schilling / http://www.wnd.com/2012/05/wave-of-black-mobs-brutalizing-whites/

4.Armed Neo-Nazis Now Claim To Be Patrolling Sanford, Say They Are "Prepared" for Post-Trayvon Martin Violence // By Michael Miller. Sun., Apr. 8 2012 / http://blogs.miaminewtimes.com/riptide/2012/04/heavily_armed_neo-nazis_patrol.php

5.White supremacists accused of planning for 'race war' in Florida // By James Eng. NBC News /  http://usnews.nbcnews.com/_news/2012/05/08/11601679-white-supremacists-accused-of-planning-for-race-war-in-florida?lite

6.Poll: 29% Think Armed Rebellion Might Soon Be Necessary // by Sahil Kapur. TPM Media LLC. May 1, 2013 / http://tpmdc.talkingpointsmemo.com/2013/05/armed-rebellion-poll.php

7. Black-Latino Divide // Earl Ofari Hutchinson, Los Angeles Daily News, June 25, 2005 / http://www.amren.com/mtnews/archives/2005/06/blacklatino_div.php

8. Racial Tension Rising in Dallas Against Korean Community // Arirang News / Jan. 31, 2012 / http://english.chosun.com/site/data/html_dir/2012/01/31/2012013100895.html

9.Чеченский спецназ распугал всех грузинских солдат // Автор: Дмитрий Петров. 14.08.2008 / http://www.vesti.ru/doc.html?id=201122&cid=1

10.Tabel cronologic al conflictului din Transnistria // http://ro.wikipedia.org/wiki/Tabel_cronologic_al_conflictului_din_Transnistria

11.“Warning shots will not be fired” - Army Manual Outlines Plan To Kill Rioters, Demonstrators In America // by James Φοίνιξ, July 6, 2012 / http://www.dailypaul.com/243473/warning-shots-will-not-be-fired-army-manual-outlines-plan-to-kill-rioters-demonstrators-in-america

12. Rise of the Warrior Cop: The Militarization of America’s Police Force // By Phillip Smith. The Daily Chronic. August 8, 2013 / http://www.thedailychronic.net/2013/25152/rise-of-the-warrior-cop-the-militarization-of-americas-police-force/

13. Obama Anticipates 'Bipartisan' Interest in Some Demilitarization of Police Forces // by Tony Lee. Breitbart. 18 Aug, 2014 / http://www.breitbart.com/Big-Government/2014/08/18/Obama-Anticipates-Bipartisan-Interest-in-Some-Demilitarization-of-Police-Forces

14.Гранатометы копам не помогут. После беспорядков в штате Миссури президент Обама готов отказать полицейским в армейском оружии // Александр Братерский, Дмитрий Евстифеев. Газета.Ру. 20.08.2014 / http://www.gazeta.ru/politics/2014/08/19_a_6181429.shtml

15.Baltimore Enlists National Guard and Curfew to Fight Riots and Looting // by Sheryl Gay Stolberg. The New York Times. April 27, 2015 / http://www.nytimes.com/2015/04/28/us/baltimore-freddie-gray.html?_r=0

16.An NYPD Unit Armed to Face Terrorists–and Protesters. The militarization of police intensifies in New York City // by Conor Friedersdorf. The Atlantic. Jan 30 2015 / http://www.theatlantic.com/national/archive/2015/01/heavily-armed-nypd-cops-to-stop-terroristsand-protestors/385011/#ixzz3TpRncocU

17. Balko R. Rise of the Warrior Cop: The Militarization of America’s Police Forces. Public Affairs Press. 2013. 382 p.

18. Chittum Th.W. Civil War Two. The coming breakup of America. 1996. 174 p.