Analiza discursului dicţionarelor explicative ale limbii române cu privire la cuvântul „ţigan”

Că tot am văzut discuţii publice lansate de moderatori de televiziune (Ex: Oreste) şi politicieni (ex. Băsescu) care relansează dezbaterea ”rom-ţigan” lansând tot felul de ne-adevăruri (ex: ”termenul de rom este o invenţie a anilor 90”), zic să public parte dintr-o analiză academică pe care am realizat-o în 2016 împreună cu profesorul Marian Preda, actualmente Rectorul Universităţii din Bucureşti, şi profesorul Gabriel Hâncean.

Concluziile sunt relativ simple, şi anume că:

- termenul de romi nu este o invenţie a anilor 90, el fiind menţionat în dicţionarele limbii române ca denominaţie asumată de această minoritate încă din 1904.

- definiţiile din dicţionare a termenului de ”rom”, ca denominaţie sinonimă cu termenul de ”tigan” sunt cuprinse de dicţionarele limbii române din 1939. Termenul ”ţigan” este plin de ”explicaţii” super-rasiste.

- imaginea publică a romilor reflectată de dicţionare a devenit evidentă în perioada interbelică. Cu toţii stim ce a însemnat acestă perioadă pentru rasismul românesc.

- imaginea romilor de dupa 1990 este o continuare a imaginii din perioada interbelică.

Articolul de mai jos este adresat în primul rând studenţilor şi cercetătorilor din domeniul social şi este bazat pe evidenţe ştiinţifice.  Îi invit pe toţi sa analizeze cele spuse de noi şi să ofere propriile perspective.

”Informaţia cu privire la cuvintele ţigan, ţigănie, a se ţigăni conţinută în dicţionarele cuprinse în analiză este negativă, în tendinţă, indiferent de perioada istorică avută în vedere (prin dicţionarele analizate am acoperit o perioadă cuprinsă între 1892 şi 2009). Acest lucru semnifică, implicit, şi faptul că discursul dicţionarelor editate după 1989 nu s-a modificat radical. Din contră, discursul acestora este convergent cu discursul tradiţional-istoric al dicţionarelor, cu privire la termenii ce compun universul lexical referitor la etnia romă (i.e. discurs negativ). În ciuda faptului că perioada postdecembristă este marcată de un sistem politic democratic ce ar trebui să asigure un context al toleranţei şi al construcţiei pluraliste de identităţii etnice, dicţionarele acestei perioade reproduc stereoptipuri, prejudecăţi şi clişee negative prezente în dicţionarele perioadelor anterioare.

Profilul de imagine general al romilor construit prin agregarea tuturor referinţelor din dicţionarele analizate este dominant negativ. Mai simplu, povestea spusă de dicţionare, din 1892 până în 2009, este una în care ţiganii au comportamente sociale deviante, indezirabile şi de evitat (e.g. persoane cu apucături rele), au caracteristici fizice inestetice şi o istorie marcată de migraţie şi nestatornicism. În acest context, dorim să subliniem apetenţa autorilor de dicţionare, de-a lungul vremii, de a defini termenul de ţigan prin apelul la expresii populare (e.g. a arunca moartea în ţigan), în marea lor majoritate peiorative şi negative la adresa comportamentelor romilor. Elementele pozitive referitoare la romi sunt cvasi-inexistente. Cele câteva referinţe pozitive oferite de dicţionare reprezintă fie stereotipuri tradiţionale (e.g. talentul pentru muzică etc.), remarci cu privire la diferite caracteristici fizice (e.g. culoarea dinţilor, corpul înalt etc.) sau manifestări ale superstiţiilor populare (e.g. dacă vezi un ţigan, îţi merge bine).

Indentitatea romilor reprezintă un construct care, în dicţionare, este golit de orice conţinut legat de patrimoniul cultural (tradiţii, obiceiuri etc.) specific etnic. Potrivit dicţionarelor, în general, informaţiile cu privire la identitatea romilor sunt de ordin istoric: origine indiană, limbă indo-europeană, trecut migrator, stare de locuire semi-nomadă.

Nu doar cuvântul ţigan are o puternică încărcătură negativă, ci şi cuvinte asociate precum ţigănie şi a se ţigăni. Un aspect interesant este reprezentat de discursul dicţionarelor cu privire la cuvântul ţigancă. Spre deosebire de ceilalţi termeni, în general, în tendinţă, semnificaţiile ataşate ţigăncii sunt mai degrabă neutre. Mai mult decât atât, în două dintre dicţionarele analizate, definiţia avansată cuvântului ţigancă este una pozitivă în tendinţă. Acesta este un fapt remarcabil având în vedere linia negativă urmată de autorii de dicţionare. 

În cadrul acestei secţiuni sunt prezentate rezultatele obţinute în urma analizei discursului a 14 dicţionare explicative ale limbii române, din diferite perioade de timp, cu privire la cuvântul ţigan, dar şi cu privire la termeni asociaţi, precum ţigancă, ţigănie, a se ţigăni. În realizarea analizei au fost utilizate dicţionarele la care se face referire în Tabelul 0.2, acestea fiind prezentate în ordine cronologică descendentă. 

Referirile la cuvântul ţigan sunt, ca tendinţă, negative, indiferent de dicţionar şi de perioada istorică avută în vedere . Altfel spus, coeficienţii de tendinţă sunt invariabil negativi, ceea ce semnifică faptul că informaţiile din dicţionare, referitoare la definirea cuvântului ţigan, sunt negative. Un aspect interesant este reprezentat de discursul dicţionarelor editate după 1989. Coeficienţii de tendinţă ai acestora au scoruri care sunt egale sau depăşesc jumătatea scalei negative (i.e. -.5)

Unităţile de înregistrare pozitive (în număr total de opt) reprezintă doar 3% din totalul unităţilor de înregistrare identificate (i.e. 238). Altfel spus, la nivelul tuturor celor 14 dicţionare analizate, informaţia pozitivă asociată cuvântului ţigan este marginală, dacă nu cvasi-inexistentă. Niciunul dintre cele şase dicţionare editate după 1989 pe care le-am inclus în analiză nu conţine nici măcar o unitate de înregistrare pozitivă. 

Informaţia pozitivă asociată cuvântului ţigan face referire la caracteristicile fizice ale corpului (i.e. dinţii albi şi sănătoşi; corpu înalt şi robust), la înclinaţiile muzicale (i.e. au pornire spre muzică; au un talent deosebit pentru musică; orchestrele îs renumite în toată lumea) şi la faptul că la început, unii erau liberi. De asemenea, din Dicţionarul enciclopedic ilustrat (1931) aflăm că există o superstiţie pozitivă cu privire la romi: când te întâlneşti cu un ţigan, îţi merge bine. Din cele doar câteva informaţii pozitive pe care le-am identificat, niciuna nu face referire la comportamentul social, atitudinile sau credinţele romilor.

Informaţia neutră asociată cuvântului ţigan reprezintă 38% din totalul unităţilor de înregistrare (i.e. 91 din 238). Cele mai multe unităţi de înregistrare neutre se regăsesc în Dicţionaru limbii romîneşti (1939), 19 unităţi de înregistrare, şi în Enciclopedia română (1904), 12 unităţi de înregistrare. Cele două dicţionare concentrează peste o treime din unităţile de înregistrare neutre (i.e. 31 dintr-un total de 91).

Cele mai multe unităţi de înregistrare, indiferent de natura lor, fac referire la informaţii istorice cu privire la romi (39%). Referirile la comportamentele sociale ale romilor (care sunt dominant prejudecăţi şi stereotipuri) reprezintă 37% din totalul unităţilor de înregistrare, în timp ce referirile la trăsăturile fizice reprezintă un sfert din totalul informaţiilor. 

Profilul fizic al romilor, în discursul dicţionarelor

Definirile de dicţionar cu privire la cuvântul ţigan construiesc un profil de imagine negativ, 79% din unităţile de înregistrare fiind negative, 17% neutre şi doar 3% pozitive. Cele mai frecvente cuvinte asociate caracteristicilor fizice ale romilor sunt negative şi sunt construite în jurul culorii pielii (e.g. balaoacheş, tuciuriu, piele întunecată, negru ca fumul ceaunului etc.). Pornind de aici, regăsim termeni care fac trimitere la vieţuitoare sau plante a căror culoare este neagră (e.g. cioară, aripată, zburătoare, cioroi, croncan, coţofană, panteră neagră etc.). Dicţionaru limbii româneşti (1939) oferă un adevărat portret fizic romilor: „Ţiganii au păru şi ochii negri, pelea întunecată, buzele cam groase [...] murdari la trup şi la vorbă...”. În şase din cele 14 dicţionare regăsim sintagma „persoană brunetă” drept corespondent al termenului de ţigan. Singurele referiri pozitive la caracteristicile fizice ale romilor subliniază faptul că au dinţii albi şi sănătoşi, corpul înalt şi robust. Tabelul 1.1. ilustrează frecvenţa termenilor asociaţi aspectului fizic al romilor, aşa cum reies din cele 14 dicţionare.

Tabelul 1.1.

Frecvenţa termenilor asociaţi în dicţionare aspectului fizic al romilor

Notă. Prima coloană ilustrează termenii, iar a doua coloană ilustrează frecvenţa

Profilul social al romilor, în discursul dicţionarelor     

Profilul comportamentelor sociale asociate romilor este predominant negativ. Din cele 87 de unităţi de înregistrare distribuite în această categorie, 82% (adică, 71 de unităţi) sunt negative. Informaţia neutră reprezintă 13% din totalul unităţilor de înregistrare, în timp ce informaţia pozitivă este marginală, reprezentând doar 6%. Dintre cele trei clase de unităţi de înregistrare, clasa comportamentelor sociale ale romilor deţine cea mai mare pondere de informaţie negativă. Un aspect interesant de subliniat ar fi faptul că un sfert din unităţile de înregistrare negative care fac referire la comportamentele sociale obişnuite ale romilor se regăsesc în dicţionare editate şi publicate după 1989.

Comportamentul şi atitudinile sociale ale romilor sunt descrise, de cele mai multe ori, în cele 14 dicţionare prin diverse expresii sau zicale populare. Tabelul 1.2. ilustrează expresiile utilizate în cadrul dicţionarelor, frecvenţa acestora şi semnificaţia asociată explicit de autori. Dincolo de expresiile populare asociate romilor, cel mai frecvent sens oferit termenului de ţigan este persoană cu apucături rele. Acest sens este oferit de şase din cele 14 dicţionare analizate.

Tabelul 1.2.

Expresii cu privire la comportamentele sociale ale romilor, identificate la nivelul dicţionarelor analizate

Notă. Frecvenţa reprezintă numărul de dicţionare în care o anumită expresie a fost identificată. Formularea expresiilor şi a semnificaţiilor ataşate au fost preluate în întregime din dicţionarele analizate.

Cel mai negativ profil de comportament este construit romilor de către autorii dicţionarelor din perioada interbelică. Dicţionaru limbii româneşti (1939) considera că ţiganul este definit de următoarea succesiune de atribute: om ordinar, neruşinat, trivial, pofticĭos, hoţ şi zgîrcit, leneş, pofticios, beţiv, fumător, hoţ, risipitor, fricoş, lipsiţi de demnitate, murdari la trup şi la vorbă şi friguroşi ... În Dicţionarul enciclopedic ilustrat (1931), relaţia dintre români şi romi este definită dintr-o perspectivă de superioritate în sensul în care: ţiganul este un individ din neamul Ţiganilor pe care Românul îl ironizează în tot chipul şi-l încarcă cu toate păcatele pe care şi le poate imagina omul. Altfel spus, ţiganul este considerat a fi o reuniune a tuturor atributelor negative care pot fi imaginate (e.g. e obraznic, lăudăros şi fudul, hoţ, mincinos, necredincios, lipsit de cinste, prost şi neîndemînatec, nu ştie să preţuiască ce e bun, cerşeşte, se milogeşte, se tocmeşte din cale afară etc.).

Dicţionarele din perioada post-decembristă au restrâns gama de atribute asociate profilului social al ţiganului pe două coordonate: pe de o parte, romilor le sunt asociate expresii populare menite să scoată în evidenţă trăsături negative bine definite (e.g. nereuşită, lăudăroşenie, lipsa răspunderii, nestatornicia etc.; cf. Tabelul 2.2.). Pe de altă parte, romii sunt construiţi sociali pe poziţia Celuilalt care reprezintă tot timpul un pericol: persoană cu apucături rele. 

Singura sursă de informaţie pozitivă referitoare la comportamentele romilor este legată de talentul muzical (e.g. Orchestrele ţigăneşti îs renumite) şi de o posibilă superstiţie: când întâlneşti un ţigan, îţi merge bine. Interesant este că această superstiţie pozitivă nu supravieţuieşte timpului, dicţionarul din 1931 fiind singurul din cele 14 care o menţionează.

Profilul de identitate istorică a romilor, în discursul dicţionarelor

Informaţiile pe care dicţionarele le oferă cu privire la istoria / originea populaţiei rome sunt preponderent neutre. Cele mai multe unităţi de înregistrare neutre (77%) fac referire la informaţiile istorice cu privire la populaţia romă.  Această figură ne oferă o imagine cu privire la modul în care informaţiile de diferite tipuri (pozitiv, negativ, neutru) se distribuie pe fiecare categorie de unităţi de înregistrare.

Identitatea populaţiei rome este construită la nivelul categoriei informaţiilor istorice prin referiri la originea indiană, la limba vorbită (indo-europeană), la caracterul migrator şi la condiţiile de locuire (stare semi-nomadă). Aşa cum se poate observa din Tabelul 1.3., aceste unităţi de înregistrare au o frecvenţă extrem de înaltă, fiind prezente în mai toate dicţionarele analizate în cadrul acestui studiu.

Figura 2.5. Principalele categorii de informaţii în contextul definirii cuvântului ţigan în dicţionare româneşti din diverse perioade

Notă. Unităţile de înregistrare au fost clasificate în trei categorii de afiliere: informaţii istorice (date şi referinţe istorice şi descriptive cu privire la grupul etnic rom), caracteristici fizice (referiri directe la aspecte, precum, spre exemplu: culoarea pielii, mărimea corpului etc.) şi comportamente sociale (această categorie reuneşte referirile la specificul comportamentelor romilor, la ceea ce le este caracteristic – această categorie reuneşte preponderent stereotipuri şi prejudecăţi). Scorurile reprezintă frecvenţe relative.

Tabel 2.3.

Cele mai frecvente unităţi de înregistrare cu privire la istoria populaţiei rome

Notă. Frecvenţa reprezintă numărul de dicţionare în care o anumită expresie a fost identificată. Formularea expresiilor şi a semnificaţiilor ataşate au fost preluate în întregime din dicţionarele analizate.

Perspectivă comparativă asupra discursului dicţionarelor cu privire la cuvintele ţigan, ţigancă, rom, ţigănie şi a se ţigăni

La nivelul dicţionarelor au fost analizate nu doar semnificaţiile ataşate termenului de ţigan, ci şi semnificaţiile ataşate unor termeni inter-conectaţi, precum ţigancă, ţigănie, a se ţigăni şi rom. Există cel puţin trei chestiuni pe care dorim să le subliniem.

- Prima face referire la faptul că termenul ţigancă nu deţine o încărcătură negativă atât de puternică precum ceilalţi termeni asociaţi (ţigan, ţigănie, a se ţigăni). De exemplu, în general, referirile la cuvântul ţigancă sunt mai degrabă neutre în tendinţă. Mai mult decât atât, coeficientul de tendinţă calculat pentru unităţile de înregistrare identificate pentru cuvântul ţigancă, în dicţionarele din 1955 şi 1931, sunt pozitivi (valoarea este de .3). La nivelul dicţionarelor amintite, există două unităţi de înregistrare pozitive: prima face referire la un comportament observat (i.e. Trăsura prinţului opri la peron şi două ţigănci tinere veniră să-l ajute pe boier să se dea jos), iar a doua face referire la un orizont al superstiţiilor (i.e. copilul care va suge ţîţă de la o ţigancă nu se va deochea).

- Al doilea lucru pe care dorim să îl subliniem face referire la semnificaţiile asociate termenului de rom. Spre deosebire de cuvântul ţigan, care deţine un înalt conţinut negativ şi care concentrează cele mai multe dintre unităţile de înregistrare negative  cuvântul rom, aparent, este definit într-o manieră neutră (cu excepţia dicţionarelor din 1955 şi 1939, coeficienţii de tendinţă sunt neutri; i.e. au valoarea zero). Perspectiva neutră cu care este tratat termenul de rom este doar aparentă, pentru că, în realitate, dicţionarele invariabil fac trimitere la cuvântul ţigan. În aceste condiţii, la nivelul dicţionarelor, cuvântul rom este contaminat cu semnificaţiile negative asociate cuvântului ţigan.

- A treia chestiune pe care dorim să o semnalăm face referire la modul în care dicţionarele post-decembriste şi-au construit discursul cu privire la cuvintele ţigan, ţigănie, a se ţigăni, ţigancă. Altfel spus, discursul cu privire la populaţia romă a fost construit pe unităţi de înregistrare negative care au continuat să facă trimitere la stereotipuri negative şi comportamente sociale deviante / indezirabile (specifice dicţionarelor din perioada interbelică).

Tabel 1.4.

Definirile cuvintelor ţigan, ţigancă, rom, ţigănie, a se ţigăni aşa cum apar în 14 dicţionare publicate în decursul timpului (intervalul 1892 – 2009)