„Am un frate, soră la un spital”

Nu ne plictisim deloc. Vara la români, cum s-a observat de multe ori, agită spiritele şi burţile. După “şpaga” la bacalaureat, condamnarea ministrului Relu Fenechiu devine noul cap de afiş mediatic efemer. Dar, poate, nu asta e important: aţi văzut ştirile cu sărbătorirea zilei naţionale a Franţei de la Bucureşti?

Cele câteva fragmente de discurs, reluate la posturile tv, sunt mortale: dl.prim ministru Ponta zice despre Franţa, “fratele nostru mai mare” ( în franceza sa : “grand frère”), dar, când îi vine rândul, dl. prim ministru Ayrault zice despre Franţa că n-ar mai trebui privită ca “soră mai mare” a României. Ca şi pe spectatorii unuia dintre neuitatele scheciuri tv interpretate de Toma Caragiu, cel cu “fratele care era soră la un spital”, te ia râsul, dar te şi lasă imediat. De ce?

O zi, totuşi, mai puţin obişnuită: primul ministru în funcţie condamnat, decesul unei femei de 83 de ani găsită într-o piscină (a, e mama fraţilor Becali), devansarea sărbătoririi zilei naţionale a Franţei pentru că prim-ministrul francez e într-o vizită la Bucureşti (unde al nostru îi zice deja pe nume, “cher Jean-Marc”) şi indecizia, teribilă monşer, între frate şi soră. La fel, indecizia prim-ministrului român privind demisia şi trimiterea actelor la Cotroceni în cazul demisiei/demiterii lui Relu Fenechiu. Un soi de alba-neagra.

De ce mi se pare mai importantă chestiunea cu fratele care …nu mai e soră? Pentru că ni se ia alinarea asta istorică şi suntem aruncţi într-o altă lume, rece, fără intimităţi, calinerii şi alte mofturi. Prim-ministrul francez a tot auzit probabil, de multe ori, sau i s-a spus şi i-a rămas întipărit în cap, că România a considerat întotdeauna Franţa o “soră mai mare”. Asta se ştie încă din secolul al XIX-lea. Ce nu s-a ştiut până azi, şi am aflat-o de la tânărul nostru prim ministru, e că România consideră Franţa drept un “frate mai mare”. Premierul francez, slava Domnului!, ne scoate pe toţi din aceste dubioase referinţe de gen, de rudenie, spunând că, gata, nu mai suntem surori, fraţi, ci “parteneri egali”. Ne explicăm acum de ce, la Titu, unde cei doi premieri au vizitat standul Renault de testare, al nostru i-a spus lui al lor, “cher Jean-Marc” (care nici n-a tresărit). Ne-am egalizatără!

Subtilitatea vine însă tiptil şi repede: “mai lăsaţi-ne cu sora, cu fratele”, suntem egali în sensul că e bine să vă asumaţi responasibilităţile, mai ales în ce îi priveşte pe romi. Cu alte cuvinte, frate-frate, dar romii ne costă pe noi, în loc să vă coste pe voi. Cum se ştie, mai mulţi primari din Franţa au pus de curând de-o reacţie împotriva taberelor ilegale ale romilor. Eu cred/sper că dialogul celor doi a fost “fructueux” şi nu “effroayant” (cum gafase anul trecut dl. Ayrault în faţa dnei Merkel, încurcând el, profesor de germană, pe “fruchtbaren” cu “furchtbaren”). Oricum, bine că s-au întâlnit, bine că dl. Fenechiu s-a lămurit niţel, bine că nici nu-i trece prin cap să demisioneze din deputăţie, căci el, ca şi superiorul său, nu încurcă onestitatea cu politica. Sunt bărbaţi bravi, care au avut probleme diferite într-o zi călduroasă în Bucureşti.

Estimp, promovabilitatea la bac a crescut (nu se ştie cum), vine admiterea la facultăţi despre care auzim aceleaşi veşti bune: e probabil, cândva (poate chiar mâine, căci ne mişcăm iute), să se schimbe, din nou, căci s-a mai gândit partidul şi a zis să fie examen de admitere, să nu mai fie cu nota de la bac pentru care - că nu mai înţelegi nimic - ne-am luptatără atâta, cum am ştiut noi mai bine: cu şpaga, cu subiectele, cu dubele. Ce nu facem noi adulţii pentru copiii noştri!

Ia să vedem cu ce ne-am ales după ziua de azi? În primul rând, suntem orfani. Procesul de orfanizare a ţării continuă: nu mai avem nici frate, nici soră. Asta e cam naşpa. A doua: avem două recorduri europene stabilite unul după altul: număr mic de carduri europene de sănătate şi condamnarea unui ministru în funcţie. Singurul lucru, de fapt, care ne atinge direct este că SMURD a achiziţionat un avion de intervenţie din cei 2% direcţionaţi de către cetăţeni. Sănătatea ne interesează: vă imaginaţi câţi au direcţionat 2% din impozit ? Toţi speră să nu aibe nevoie de avionul ăla, dar ce bine e să îl ai. Se pare că e singurul. Să fim optimişti: viteza noastră de reacţie suplineşte orice. Dacă dl. Fenechiu are acum un deranj, dl. premier îl suplineşte un pic chiar din aceeaşi zi până când fraţii sau surorile liberale vor face o propunere. În august miniştrii vor da oricum examenul de capacitate şi vom vedea noi ce se alege. În mod normal, căci aşa e omeneşte, ar trebui consituit de urgenţă fondul clasei pentru clasa miniştrilor, care să recompenseze capacitatea lor dovedită. Vă rugăm, nu pleacă nimeni în concediu până nu se termină şi examenul ăsta. După aia, liber. La Tenerife, măi dragă.