România, condusă de interimari. Criză politică fără precedent înainte de turul decisiv| ANALIZǍ

0
Publicat:

România se află într-un moment critic, cu un președinte interimar la Cotroceni și un premier interimar la Palatul Victoria, în timp ce țara se pregătește pentru turul decisiv al alegerilor prezidențiale. Instabilitatea politică fără precedent accentuează miza votului din 18 mai, când românii trebuie să aleagă nu doar un lider, ci și o direcție clară pentru viitorul țării.

FOTO Inquam Photos / Codrin Unici

Sociologul Remus Ștefureac, directorul INSCOP, a lansat un avertisment cu privire la viitorul guvernării. Potrivit sociologului, fără un guvern complet funcțional, în următoarele două săptămâni, noul președinte al României va fi „un super-președinte, cel mai puternic președinte din ultimii 30 de ani”.

„Va avea toată puterea, va numi premierul pe care îl dorește și va forța fără probleme majoritatea parlamentară/prezidențială pe care o dorește. Adică va avea totul. Va fi un super-presedinte, cel mai puternic președinte din ultimii 30 de ani! Cu toate consecințele profunde asupra cursului geopolitic al țării și mai ales asupra vieții de zi cu zi a tuturor românilor”, subliniază Remus Ștefureac.

La rândul lui, politologul Ioan Stanomir spune că „instabilitatea este deja existentă". "

Avem un președinte interimar care are un premier interimar. Ca atare, e limpede că nu trăim o perioadă care să genereze un sentiment de încredere. (..) Nicușor Dan, dacă dorește să-l învingă pe contracandidatul său, trebuie să îi aibă aliați pe cetățenii țării și nu partidele politice. Cei doi competitori se adresează în primul rând cetățenilor țării. Așa cum s-a văzut, partidele politice PNL și PSD nu mai au capacitatea de a-și controla propriile electorate. Fiecare competitor, și cu precădere Nicușor Dan, trebuie să facă dovada capacităților de comunicare. Iar pentru Nicușor Dan, comunicarea cu cetățenii acestei țări este vitală. Altfel nu va căștiga”, explică Ioan Stanomir.

Politologul George Jiglău punctează că România este într-o criză politică prelungită de jumătate de an: „Nu s-a oprit niciodată criza respectivă, de pe 24 noiembrie cel puțin. Chiar dacă am avut formarea unui nou guvern după alegerile parlamentare. Nu cred că a existat sentimentul ăsta că s-a decontat politic”.

Demisia premierului pe de o parte „dă mână liberă” viitorului președinte. Pe de altă parte, prezența lui Marcel Ciolacu în fruntea Guvernului ar fi adus tot „o situație dificilă, pentru că era un premier fără popularitate și al unei coaliții care a suferit încă o înfrângere la prezidențiale”, mai punctează expertul.

Cheia viitoarei guvernari

Viitoarea guvernare a statului depinde însă tot de PSD, partidul politic care a abandonat conducerea Executivă în pragul cursei finale prezidențiale și care așteaptă rezultatul pentru a se poziționa.

„Ce vrea să facă PSD, ce va decide, în felul ăsta se va decide cum arată guvernarea următoare. PSD-ul stă și așteaptă să vadă cine câștigă în 18 mai, nu s-a poziționat, n-a închis nicio ușă. Și depinde mult și de cine va prelua conducerea PSD, și ca persoană, dar și ca curent de opinie din interiorul partidului. (...) Cred că asta o să dea cheia viitoarei guvernări, oricum am da-o și indiferent cât de vulnerabil e PSD, în anumite momente, așa mai ales în anumite contexte electorale, rămâne cel mai important partid”, mai punctează George Jiglău.

Șansele unor alegeri anticipate

În ceea ce privește anunțul AUR - că vrea anticipate dacă George Simion ajunge la Cotroceni - Jiglău arată cum ar putea fi acestea declanșate, însa atrage atenția cǎ situația nu ar fi favorabilă pentru Simion:

„S-ar putea să le forțeze folosindu-se tocmai de persoana lui Călin Georgescu, care să fie respins de majoritatea parlamentară, chiar și cu riscul anticipatelor. (...) PSD nu cred că își dorește anticipate, totuși. S-ar putea ca PSD să scadă și mai mult, AUR probabil va fi principalul partid al țării și va avea clar prim-ministru, mai ales dacă e Simion președinte, că doar atunci se ajunge la anticipate”.

Posibilitatea unor alegeri anticipate, în cazul a două încercări eșuate de a genera un nou Guvern, ar putea însă „să însemne o adevărată destabilizare a țării din punct de vedere economic și social”, atrage atenția politologul Ioan Stanomir.

„Avem alegeri neîntrerupte din iunie anul trecut. Se face un an de când avem alegeri. În nicio țară nu faci alegeri tot timpul. Mai te oprești, mai te odihnești, mai faci o pauză. Nu poți să faci alegeri non-stop”, mai subliniază Ioan Stanomir.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”