„Doar factura pe 20.000, atât. Că restul dau alt nume la factura”. Găinăriile din spatele „campaniei cu zero lei” a lui Călin Georgescu
0Zeci de mii de materiale de propagandă cu Călin Georgescu au fost comandate pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și distribuite în marile orașe ale țării. Multe au fost facturate pe numele unei persoane care fac parte dintr-o organizație asimilată „lionismului”.
Personajul este Sorin Scuratovschi, potrivit unor dovezi obținute de Digi24.ro. Site-ul de știri a primit mai multe capturi de ecran cu mesaje trimise de persoane implicate în campania electorală a lui Călin Georgescu către reprezentanții unei companii care se ocupă cu servicii de tipografie.
„Deci avem un total de 50.000 de calendare, dintre care 20.000 sunt facturate și împachetate. Vă rog să îmi spuneți cum doriți să facturăm restul de 30.000 și care sunt adresele și numărul de calendare care trebuie trimise”, se arată într-un mesaj transmis de reprezentanții companiei către una dintre persoanele implicate în campania electorală a lui Călin Georgescu.
„Din cele 20.000 trebuie 5.000 pe alt nume la factură”
Nu se știe însă în ce perioada au fost trimise mesajele, potrivit sursei citate.
„40.000 de calendare, da, asta avem de plătit” ; „Doar factura pe 20.000, atât. Că restul dau alt nume la factura (...) 15.000 aici”; „Din cele 20.000, trebuie 5.000 pe alt nume la factură. Faceți la următoarea comandă una separată, la fel, de 5.000”; „Dacă îți comand acum încă 30.000 de calendare, le trimiți după amiază?” - „Pentru astăzi după amiază vreau o livrare de 30.000”, sunt câteva mesajele transmise către reprezentanții companiei.
Din capturile de ecran - în care Sorin Scuratovschi este menționat cel mai des - reiese că mai multe persoane au cerut ca facturile să fie făcute pe numele lui.
Ce spune echipa lui Călin Georgescu: „Exclusiv prin voluntariat și în mod benevol¬
Echipa de comunicare a lui Călin Georgescu susține că materialele de campanie au fost făcute „exclusiv prin voluntariat și în mod benevol de susținători din toată țara, pe cheltuiala lor și din proprie inițiativă”.