Samsung ar urma să lanseze un Galaxy Fold de 1100 de dolari
0
Samsung Galaxy Fold Lite sau Special Edition se pare că sunt numele luate în considerare pentru terminalul pliabil.
Cei de la SamMobile au publicat astăzi un zvon care cu siguranţă îi va încânta pe fanii telefoanelor pliabile. Samsung ar urma să lanseze în iulie un Galaxy Fold ”Special Edition”, care va costa 1.099 de dolari, un preţ aproape înjumătăţit faţă de Galaxy Fold.
Galaxy Fold SE ar urma să arate aproape la fel ca predecesorul său, având probabil un display puţin mai mic şi componente mai slabe, lucru care i-ar permite companiei sud-coreene să îl vândă la un preţ redus. Astfel, ar putea avea conectivitate 4G în loc de 5G şi o capacitate de stocare de 256GB.
Interesant este însă că procesorul ar urma să fie acelaşi, un Snapdragon 865. Totuşi, Samsung nu plănuieşte să vândă dispozitivul în cantităţi uriaşe: doar 55.000 de astfel de telefoane vor fi realizate, astfel că cei care le vor dori, vor fi nevoiţi să acţioneze destul de rapid.
În ceea ce priveşte succesorul real al lui Galaxy Fold, aşa-numitul ”Fold 2”, acesta ar urma să fie lansat în august, alături de noua serie Galaxy Note 20, şi ne aşteptăm să fie doar puţin mai ieftin decât Fold-ul original (în jur de 1.899 de dolari).